"Unde se duc iubirile noastre apuse? Cine
să-mi spună asta? Devin fantome, umbre, larve, zic poeții. Dar cum
asta? Ca și cum n-ar fi fost niciodată nimic? Lumea care se spulberă din
fața ochilor noștri n-a existat niciodată? Patimile sunt oare visuri
zadarnice ca vedeniile plăsmuite de somn?
Nu, e cu neputință. Visurile somnului
sunt acțiunea unui eu inconștient și necomplet. Patimile noastre sunt nu
numai o acţiune fatală, ci opera voită a întregii noastre fiinţe.
Însufleţirea le trezeşte, dar voinţa le urmăreşte, le cunoaşte, le
desluşeşte, numindu-le şi mulţumindu-le. Patimile noastre sunt spiritul
şi inima noastră, carnea şi oasele noastre, tăria noastră, intensitatea
vieţii noastre intime manifestată prin viaţa noastră fizică; vor fi
trunchiate, se trunchiază, se frământă, rodesc şi creează! Creează
opere, fapte de neînchipuit, istorii – lucruri frumoase, ca arta, de
pildă, şi bune – gânduri, principii, mijloace de a cunoaşte adevărul.
Creează făpturi, copii ce se nasc din nou în chip firesc ori
intelectualiceşte. Prin urmare, nu sunt nici umbre, nici visuri.
Lipseşte-l de patimi şi omul nu mai poate trăi."
GEORGE SAND
