"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

vineri, august 28, 2009

Că tot se poartă...EDUCAŢIA...


Mi-a plăcut foarte mult:
"Marea nedreptate nu porneşte de la oamenii obişnuiţi, ci dintr-un suflet nobil corupt printr-o educaţie greşită."
*** PLATON, despre NERO...

 

sâmbătă, august 22, 2009

23.august...LA MULŢI ANI!





Pentru mine, ŞTEFAN IOVAN înseamnă STEAUA, aşa cum STEAUA înseamnă ŞTEFAN IOVAN.
Da...Jucătorul meu favorit...Căpitanul de la Sevilla...Moţăţei...Nu pot crede că se-apropie de cincizeci de ani. Pentru mine, va rămâne mereu tânăr şi frumos. Era atât de confortabil să-l ştiu pe teren, lângă Bumbi! Rar reuşea să treacă cineva de zidul lor! Ca jucător, cu siguranţă că ar fi meritat mult mai mult, după 1990. N-a fost să fie. Din fericire, cariera lui ca antrenor începe să se închege.
Mi-aduc aminte de fata-ndrăgostită de el...Da. Pare bizar, ştiu! Şochez pe cineva spunând că făcusem chiar rost, în 1989, de-un poster mare cu jucătorul meu favorit? Îl lipisem, spre disperarea mamei, pe uşa camerei mele...A rezistat cam un an, până când, la întoarcerea de la mare, mi-am găsit uşa goalăăăă... Am plâns, am implorat....Degeaba, însă! Nici până-n ziua de azi nu am aflat ce s-a ales de posterul cu pricina.
După retragerea lui Iovan, niciun alt jucător nu mi-a mai mers la inimă...E drept, crescusem...

vineri, august 07, 2009

S-a dus...


S-a dus în Lumea îngerilor...Am plâns. Îmi plăcea Tatiana...Avea o voce pe care n-o puteam asculta făr-a simţi, sub gene, "cum o lacrimă-mi învie"..."Vina" ei, în ochii multora, care încă mai cred că aruncând cu noroi într-un POET, în CEL MAI MARE POET ROMÂN ÎN VIAŢĂ, îşi pot ascunde urmele adânci ale trecutului, "vina" ei, deci, nu era alta decât aceea că alesese să-i cânte, în continuare, plânsul pentru durerile acestei lumi...
N-a cântat nici despre sex, nici despre lovele sau merţanuri...Prin urmare, n-a avut loc în emisiunile televiziunilor noastre...Sau, dacă l-a avut, a fost strâmt, prea strâmt. N-a avut loc, aşa cum mulţi artişti adevăraţi nu au. Muzica ei şi-a lor nu e comercială...Sunt prea îmbrăcaţi şi fac notă discordantă printre fătucile dezgolite, nu numai de haine, ci şi de voce, ca să nu mai vorbesc de demnitate.
Şi s-a dus...S-a dus...Încet, în tăcere şi-n demnitate, adică aşa cum a trăit. Şi cu siguranţă că se vor mai duce şi alţii, tot ca să le cânte îngerilor...
Să-ţi găseşti liniştea, TATIANA!
********************************************************************
Ne transformăm, încet-încet, într-o naţiune vulgară...Mă tem...
********************************************************************
Versuri: Andrei...Andrei PĂUNESCU!

Amintiri(2)

Am părăsit, aşadar, "haicinciul", cu o percepţie total schimbată asupra realităţii...înconjurătoare.
Am profitat de-o invitaţie pe 360...Asemănător loc, dar diferit, totuşi. Am încercat, timp de aproape doi ani, să mă prezint aşa cum sunt: social-democrata din convingere, deasupra oricăror interese de ascensiune, iubitoarea de cultură românească, dascălul devotat micului sat în care-şi desfăşoară activitatea şi încăpăţânat în a rămâne acolo, spre siderarea multora...
Spre marea mea bucurie, am legat câteva amiciţii virtuale, care-au rezistat în timp, amiciţii pe care, la sfârşitul 360-ului, le-am "luat" cu mine şi aici, ca şi pe Fbk.
Aş minţi dac-aş încerca să prezint doar faţa frumoasă a acestor doi ani şi n-aş aminti şi de întristarea mea văzând atâtea pagini de români ruşinaţi că sunt români. E drept că avem multe păcate, dar trebuie, oare, să le arătăm şi altora? Putem cere respectul lor, atâta timp cât noi înşine nu ne respectăm?...Trebuie să-mi oprim sentimentele patriotice din teama de-a nu fi taxată drept naţionalistă sau, şi mai nedrept, comunistă??? Nu...N-a fost cazul meu.
M-am despărţit cu părere de rău de blogul meu 360...M-am simţit bine, am oferit respect şi am fost respectată, la rândul meu.

joi, august 06, 2009

ImPaCt...Deloc fatal...

I-am ratat apariţia, asta e...A trebuit să văd doar crâmpeie, azi, însoţite de "horitul" unui tip extrem de enervant, atât pentru retină, cât şi pentru urechi, şi nu pentru că manifestă un zel laudativ care mă mir că nu-l umple de gelozie pe "Micutz"...
Voiam, însă, să urmăresc acea emisiune. Asta ca să explic de ce nu am schimbat canalul.
Paradoxal! Ceea ce-am reuşit să văd şi să aud m-a dus departe de tot...M-a dus în copilărie...Un click şi cântecelul haios, crezut uitat, mi-a revenit pe buze!
Well:
"Pi o mari-nspumată,
Un vapor sî legăna.
Coana Chiriţa, speriată,
Sta pi punti şî strîga:

-Vai, vai, vai, şe dureri!
Uiti, brie, vaporul,cum pieri!
Şî marinarii cum moari, moari,
Şî dau din chişoari!
Opreşti, mai, vaporu'!
Opreşti, că mă scufund!
Un val îmi atinji chişoru'
Şî traji galoşu' la fund..."

(Să mă ierte Alecsandri...Am vrut să fiu cât mai aproape de "dulcele grai", căci exact aşa pronunţam cuvintele.)

*********************************************************************
Coana Chiriţa...................................................ZeUs!!!...ZeUs al nostru...
Vaporul pe cale de scufundare........................Ghiciţi!!!
Marinarii ghinionişti........................................No comment!
*********************************************************************
Cabotin...Cabotin...

Amintiri(1)

Aventura mea online, dac-o pot numi aşa, cred c-a-nceput acum vreo doi ani şi cinci luni, accidental...Una din prietenele mele îmi trimisese o invitaţie care, periodic, revenea. Invitaţia era pe "haicinci"...Am dat accept şi cam atât a fost, pentru o vreme. Apoi mi s-a solicitat o fotografie...Am pus-o. Apoi, într-o dimineaţă, m-am trezit cu un fel de mesaj, care suna ridicol, ridicol de tot: "Hei, H..., ce dulce eşti!" :P...M-am şocat un pic, cât să-mi fac curaj să intru pe site şi să văd despre ce Dumnezeu era vorba acolo! N-am avut prea mult timp la dispoziţie, aşa că ceea ce-am reuşit să "văd" nu m-a îngrijorat. Am schimbat doar numele şi datele de contact. Aveam o singură prietenă, reală, era suficient. Apoi am primit câteva invitaţii...Mi-aş fi dorit să fie din partea unor persoane de sex feminin. Le-am acceptat, după o verificare prealabilă. Am evitat orice contact cu vreunul dintre amicii virtuali şi mi s-a reproşat că sunt atipică pentru lumea virtuală...N-am înţeles nici până acum care era semnificaţia acelui reproş. Am renunţat la "hai" după nici jumătate de an: nu-mi plăcea pur-şi-simplu, deşi absolut nimeni nu m-a jignit. Nu sunt nici în viaţa reală o colecţionară de prieteni, deşi sunt percepută ca o persoană foarte sociabilă; prin urmare, nici în lumea virtuală nu m-am dezis de felul meu de-a fi.
Ce-am găsit acolo, însă, a fost multă iluzie...Oamenii au nevoie de iluzii, mai ales de iluzii cu conotaţii...intime, hai să le numesc aşa...Unii vor să fie frumoşi, alţii vor să fie "baştani"(cât de îngrozitor sună, Doamne!!!"), alţii vor să fie inteligenţi...Culmea e că şi reuşesc! Reuşesc să vândă iluzii şi cumpără, la rândul lor, iluzii...Eu??? Nu pot fi decât ceea ce sunt şi nici cu căutarea de iluzii nu mă împac. Aşa că i-am lăsat în lumea lor, fără să încerc a-i înţelege.
Ceea ce-a fost cumplit, pentru omul de bună credinţă care sunt, a fost aceea că, pe stradă fiind, nu puteam scăpa de întrebarea:"Doamne! Oare ce s-o ascunde în spatele unor oameni? Câte doamne onorabile sau câţi domni moralişti...?" Am simţit un fel de dezamăgire, de ce să n-o recunosc?

marți, august 04, 2009

Revoltă...scurtă!

Ufff!!! Ce e rău în a-ţi plăcea să arăţi a femeie, chiar dacă eşti implicată într-o activitate asupra căreia bărbaţii încă emit pretenţii de supremaţie?
Am unghii lungi, îmi place să mă îmbrac, uneori port şi breton, îmi plac Dior şi Dolce&Gabbana, îmi plac medalioanele, cerceii mari şi brăţările...În viziunea unora, sunt neserioasă...A cui, a unora??? A unor femei-"bărbat", care-şi fac o virtute din a-şi arăta propria neglijenţă...? A unor bărbaţi moralişti dar, în fond, doar timoraţi...?
De ce scriu despre aşa ceva, în puterea nopţii? Ei bine,oricât de tare m-ar deranja o altă femeie, n-ar fi niciodată din cauză că se respectă ca femeie, adică îi place să şi arate aşa, fără a cădea în vulgaritate. M-ar deranja prostia ei şi ţăţismele din dotare. Atâta tot.
P.S.* Nu sunt fan E.U., dar nici cu criticarea aspectului ei nu sunt de acord.
P.P.S.* Femei-KOMISAR...Mda, îmi vin în minte câteva: Ana P., etc.
*********************************************************************
Totuşi, cine-l "ridică" pe Crin în sondajul meu??? LOL!!! Păi e blog de pesedistă!

sâmbătă, august 01, 2009

Cu drag


Îi ştiu aproape toate cântecele...
Ce să mai spun? Adolescenţa mea înseamnă şi Gabi Cotabiţă, aşa cum înseamnă STEAUA şi Ştefan Iovan, aşa cum înseamnă Adrian Păunescu şi Boris Becker...
Într-una din zilele astea se vor împlini douăzeci şi unu de ani de când, la Mamaia, primeam un autograf, pe care-l mai păstrez, încă.
Cântecul meu de suflet este "Dă-mi o şansă" dar, din păcate, nu l-am putut găsi...
************************************************************************
"Dă-mi o şansă să uit teama
Şi tristeţea să nu-mi cearnă lacrimi mari,
Printre nopţile curate, să te pierd singurătate,
Şi alături să te simt voi încerca.
Dă-mi o şansă, o speranţă,
Şi puterea să mai cred în vraja ta,
Dă-mi o şansă, fericire,
Şi să vină iar iubirea-n viaţa mea..."
*************************************************************************

vineri, iulie 31, 2009

Iniţial îmi propusesem să scriu despre încă ziua de azi,31.iulie,

şi despre cum a fost pusă-n practică noua înţelepciune emisă de creierul Celui-care-Ştie-Tot-Tot-Tot...Simt ceva ciudat, însă...Nu e revoltă, nu e dispreţ...E milă...
Îl privesc dincolo de demnitatea pe care-o ocupă, încă...Aş putea, oare, aştepta vreo înţelegere din partea lui, măcar (căci de respect demult nu mai poate fi vorba!), faţă de umilinţa la care suntem supuşi noi, dascălii din preuniversitar? Nu...Unul care nu s-a "omorât" niciodată-n viaţa lui cu învăţatul nu poate privi decât cu mari frustrări sistemul care i-a creat, precum se vede, coşmaruri...
Aşa că...
N-am găsit ceva mai potrivit de ascultat, în seara asta...E prima oară când îi ascult şi, cu siguranţă, şi ultima...

joi, iulie 30, 2009

A/\EXAH/_\POSS...


*************************************************************************
A strălucit puţin, dar intens, pe cerul istoriei. Din punctul meu de vedere, ca nimeni altul, până acum!
În urmă cu câteva luni, încercam o comparaţie...Precum se vede, educaţia poate constitui un atu, dar nu neapărat şi un handicap.
*************************************************************************

luni, iulie 27, 2009

...

Ştirea că unul dintre foştii mei şefi îşi doreşte o intrare în rândurile "galbenilor" m-a blocat pur şi simplu...Dincolo de decepţiile suferite(care, în cea mai mare parte, i s-au datorat lui însuşi...), consider că nu are absolut nimic în comun cu liberalismul...
Desigur, n-ar fi primul caz, nici în partidul meu, nici în celelalte partide...Sunt prea decepţionată ca să comentez cameleonismul politic...Voi spune doar atât: este, poate, aspectul pe care-l dispreţuiesc cel mai mult!
* Dacă-l respect pe primarul Gh.C. este pentru că şi-a păstrat şi şi-a apărat convingerile.

sâmbătă, iulie 25, 2009

Qui prodest?

Foarte mulţi dintre intelectualii care-au pus un umăr greu la "descălecarea"(cunosc exact semnificaţia acestui termen...Apelez la el întrucât nu găsesc un altul în acest moment, când vreau s-aştern câteva gânduri...Nu obişnuiesc să folosesc ciornele, aşa că mă voi baza din nou pe spontaneitatea care mă caracterizează.) marinarului în Dealul Cotrocenilor încep să îşi exprime public şi vocal desolidarizarea de cel pe care, până nu demult, l-au venerat ca pe-un simbol al dreptăţii şi-al corectitudinii, ca pe-un protector al artelor, etc., etc.
În ceea ce mă priveşte, această atitudine mă dezgustă! Şi cu ajutorul lor, mai mult sau mai puţin interesat, acest om a ajuns în fruntea noastră! A ajuns să vorbească(mă rog, cât o face...) în numele nostru. A ajuns imaginea noastră în lume...Atunci, în 2004, chiar n-au ştiut acei susţinători cu cine au de-a face? Nu i-au intuit setea de putere şi de control? Greu de crezut...
Acum la ce ne mai foloseşte "desolidarizarea" voastră? Veţi putea repara, aşa, eroarea făcută în urmă cu cinci ani?
Vinovaţi, după mine, sunt şi co-partenerii liberali din ADA! Cine i-a oprit pe unii lideri marcanţi ai PNL să facă pasul înapoi, atunci? Disciplina de partid? Veşnica scuză!
Vinovat este şi "Tribunul"...Nu-i uit îndemnurile către propriu-i electorat, de-a-l vota pe B...Degeaba l-a-njurat după...
Vinovaţi sunt şi mulţi din mass-media...Şi ei l-au "poleit"!
Vinovaţii "fără vină" sunt cei care-au fost manipulaţi, profitându-se de nivelul lor scăzut de inteligenţă şi de educaţia lor îndoielnică.
Dar a sosit ocazia să-l trecem în istorie! Poate fi trecut în istorie! Cred cu tărie asta! Dar...
Şi-acum, ca-ntotdeauna în aceşti cinci ani plini de circ, mai puţin şi de pâine, marinarului i se face jocul...El calomniază, ironizează, batjocoreşte...Adică face exact ceea ce ştie să facă şi ce i-a ieşit cel mai bine de când e în politică...Aşteaptă replicile-"scuză"...Ele vin, bineînţeles, şi nimeni nu poate fi condamnat pentru că se apără.
Apoi, el se dă "mirat": doar n-a vrut să supere pe nimeni, ăia au înţeles greşit! Etc., etc. ...
E-atât de previzibil!!! Şi-o spun eu, un om obişnuit, pentru care politica nu e altceva decât o plăcere, un romantism...
Ce-i de făcut, atunci? "Desolidarizări publice"? Critici vehemente??? Nimic din toate astea! Omul trebuie doar nebăgat în seamă...Din timp, însă. Asta-i doare cel mai tare pe aceşti oameni: imposibilitatea de-a se mai afla în centrul atenţiei, sub lumina reflectoarelor, ca "alfa" şi "omega"...
*Altceva...Unii amici liberali se laudă cu fiecare procenţel obţinut de candidatul lor(şi nu-s invidioasă!) şi se-arată extrem de îngrijoraţi de trendul încetinit-crescător al Preşedintelui meu...Mă amuză naivitatea lor!!! Campania pe Net dusă de liberali este chiar mai în forţă decât acum cinci ani! Oriunde ai intra, Crin şi prietenii săi te-ntâmpină cu zâmbete largi...Oriunde-ai intra, sondajele online îl dau ca principal favorit...Chiar zilele trecute m-am revoltat văzând că adresa mea de Email este folosită, contrar politicii oficiale a unui site, pe post de căsuţă poştală pentru materiale de propagandă electorală liberală...
Oameni buni! Mi-e simpatic Crin! Am mai spus-o: e haios, e inteligent, e...altfel! Totuşi, votez cu creierul şi nu cu alte părţi anatomice, şi nici cu carnetul roşu în mână...Nu e potrivit pentru a fi preşedinte, atâta tot! În postura de Ministru al Culturii şi Cultelor- da!
Faţă de oricare dintre candidaţi, el are avantajul poziţiei iniţiale: un tip pe seama căruia nu s-a auzit nimic compromiţător, un tip care a fost mai mereu anti-Tăricel...Iar campanie, slavă Domnului, i se face, intensiv, precum am zis, din iarnă! Şi-atunci...Chiar are un procentaj promiţător??? Judecaţi şi voi...cu raţiune(LOL)...
**********************************************************************
Îmi propusesem să reiau discuţia despre tarele sistemului din care fac şi eu parte...Mi-am reproşat că n-am salvat nimic din tot ce-am scris anul trecut, în special, pe celălalt blog al meu...Nu ştiu dac-aş mai fi în stare să scriu la fel. Acum...sunt în vacanţă! Am glumit, of course...Adevărul e că aşa se-ntâmplă când scrii din instinct, cum zic eu...Adică liber...Îmi vine să râd şi-acum, peste ani, gândindu-mă la disperarea pe care trebuie s-o fi simţit profesoara mea de ROMÂNĂ, ştiind că nu-mi poate controla pregătirea, înainte de Olimpiade...Mda. N-am fost un elev comod...Nu mi-a plăcut să repet părerile altora, chiar dacă erau mari critici literari...
GATA!!! Mi-e groază să parcurg cele scrise azi...Nu m-ar deranja atât o eventuală incoerenţă, cât greşelile gramaticale...Spuneam unei bune prietene că, de-a lungul vieţii mele, am făcut o singură astfel de greşală..."de-alungul"...Nu ştiu unde-mi fusese capul...N-aş fi ţinut-o minte dacă nu m-ar fi "costat" o mare depunctare, la Bistriţa...

miercuri, iulie 22, 2009

luni, iulie 20, 2009

"Ca un fum de ţigară, SUFLETUL..."- ADRIAN PĂUNESCU

Este CEL MAI MARE POET ROMÂN ÎN VIAŢĂ...
Dar, oare, câţi "alchimişti ai cuvintelor" s-au bucurat de apreciere în timpul vieţii lor? E-atât de trist...

duminică, iulie 19, 2009

20.iulie.1943- LA MULŢI ANI, ADRIAN PĂUNESCU!


Când şi cum m-am apropiat de poezia lui?... E-atât de mult de-atunci! Cum? Curios, nu datorită Cenaclului, ci datorită celui pe care mi-e drag să-l numesc şi acum, deşi nu mai e, Domnu' meu Trandafir. N-am să spun şi aici povestea despre cel care m-a făcut să mă-nchin în faţa limbii poporului meu, cu dragoste şi cu preţuire...N-am să mai spun povestea lui, deşi poate c-ar merita să nu rămână doar pe blogul pierdut.
Mi-aduc aminte, acum şi aici, de-o zi de şcoală, care părea a fi obişnuită, de-o oră de ROMÂNĂ, de Domnu' meu Trandafir şi de-o poezie...Mi-au rămas întipărite-n suflet, nu doar în minte, câteva versuri...

"Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-aşteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.
...........................................................
Mama te leagănă, veghează tata,
Somnul ţi-l apără ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata
Şi te-aşteaptă numai să creşti."

("Leagăn pentru toată copilăria")

Fiind un copil iubit de cele mai multe ori până la răsfăţ, e lesne de-nţeles de ce-am tresărit la auzul acelei poezii... Mai ţin bine minte şi că, după câteva momente de tăcere, mi-am întrebat DASCĂLUL: "Cine a scris această poezie?"...Şi DASCĂLUL mi-a zâmbit, apoi ne-a zâmbit tuturor şi, cuprinzându-ne strâns cu privirea-i, ne-a spus atât: "Copii... Astăzi vreau să vă fac cunoştinţă cu... ADRIAN PĂUNESCU!" Ce-a urmat după asta? Aş minţi să spun că mai ştiu... Dar ştiu că din acea zi, marele poet a intrat în micul meu univers, pentru totdeauna.
Nedrept a fost tratat şi-atunci, în vremurile-ntunecoase, când numai el şi CENACLUL lui reuşeau să mai ţină aprinsă "candela" în sufletele celor care, poate, azi îl reneagă...Manualele de Limba ROMÂNĂ îl aminteau sumar, ca făcând parte din generaţia tinerilor poeţi...
Nedrept încă mai este tratat şi nu vreau acum, în prag de bucurie, să răsucesc cuţitu-ntr-o rană care doare...doare...doare...
Acum vreau doar să-i urez multă sănătate şi iar multă sănătate! Are nevoie de asta, ştiu.
************************************************************************
Mai trebuie, oare, să spun că versurile care mi-au rămas în suflet atunci, în ziua-n care l-am... cunoscut pe ADRIAN PĂUNESCU, ca şi cele ale poeziei "Mama", scrise de NICOLAE LABIŞ, le transmit fiecărei generaţii de învăţăcei avută-n faţă?...

sâmbătă, iulie 18, 2009

Nu-i sunt fan, nu i-am fost niciodată şi nici nu-i voi fi, dar

nu sunt de acord cu astfel de "revolte"(mă refer la acel ou...)! Având în vedere că judeţul meu şi-a dorit să-"mbrace" haina portocalie, şi-a dorit cu disperare, ca pe-o "dovadă de superioritate" vis-a-vis de alte judeţe din ţară, consider gestul de ieri ca fiind o ruşine şi o pată pe obrazul nostru, mai ales că a dovedit şi laşitate...Cu siguranţă că acel "revoltat" s-a numărat printre cei mai vehemenţi votanţi portocalii.

luni, iulie 13, 2009

14 iulie 1958 : Mircea Dan GEOANĂ *** LA MULŢI ANI!***

În ciuda tuturor eforturilor "galbene" de-a induce, din ce în ce mai insistent(dovedind, astfel, că timpul nu le este aliat şi tocmai de aici riscul de-a greşi este foarte mare),în mentalul colectiv, că al lor candidat (un om onorabil, de altfel) va fi învingătorul din toamnă(mă refer aici la toate site-urile aşa-zis "apolitice", unde metoda patentată de Cristian B., în 2004,se aplică din nou,de dinainte de europarlamentare, cu iluzia că va mai "ţine"...),este deja o certitudine că MIRCEA DAN GEOANĂ este cel care va intra în lupta directă cu actualul preşedinte...Şi, nu numai atât: VA ÎNVINGE!

"Norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi!"***VERGILIUS



LA MULŢI ANI, domnule PREŞEDINTE!

joi, iulie 09, 2009

Born RED(2)

Din nefericire, strategia aceasta de tip agresiv, suprapusă peste "educaţia" de tip nou, post-decembrist, dar şi peste o stare de revoltă indusă treptat, dar insistent, atât prin mass-media cât şi prin vocile "curate" şi "justiţiare", au umplut sufletele unor români de ură, de răzbunare, iar în sufletele altora au semănat îndoiala...Cu toţii ţinem încă minte faimoasele sloganuri, gen: "îi tragem în ţepe", "nu pot ei fura, cât putem noi vota", "să trăim bine", etc...Oameni buni, vă spun şi vouă ce-am spus şi ce spun de cinci ani încoace: sunt om de şi cu onoare! Fac politică din convingere şi fără nici cea mai mică dorinţă de parvenire! Niciodată, dar NICIODATĂ, la vreuna din întâlnirile noastre de partid, n-am fost îndemnaţi sau sfătuiţi, sau obligaţi să FURĂM VOTURI, în secţiile de votare! NICIODATĂ nu ni s-a cerut ca prin jigniri sau acuze nefondate să ne impunem supremaţia politică în faţa rivalilor noştri! Dimpotrivă, ni s-a cerut să fim echilibraţi, serioşi, decenţi şi să vorbim doar despre realizările noastre.
Dar efectul "bulgărelui de zăpadă" nu mai putea fi oprit...Isteria unora atinsese cote de neimaginat, înainte de bătălia finală pentru preşedinţie...Ca o rană, încă necicatrizată: n-am înţeles de ce s-a tăcut, atunci...Ce motive l-au oprit pe cel de dragul căruia alesesem social-democraţia, să tacă şi să accepte acuzaţii care, precum se ştie, nici acum nu s-au dovedit a fi reale, în ciuda tuturor "zbaterilor"...
Şi-aşa ne-am trezit...în ŢEAPĂ!!! Cu toţii, chiar şi cei care nu ne dorisem asta...
Constat că divagaţia mea începe să capete "proporţii"...Aş râde, dar n-ar fi râsul meu, precum bine spunea "bădia"(mai ţineţi minte? "Râzi tu, râzi tu, Harap-Alb, dar nu-i râsul tău...").
Revin la începuturile mele de "bloggeriţă"...Timide, şi nu din nepricepere-n a mânui condeiul, dar corecte şi tranşante încă de la început:"sunt pesedistă!!!"...Da, nu neg că am "oareşce" teribilism în mine...Sunt un Vărsător, doar, şi unul extrem de ambiţios!
Prieteni virtuali? Cititori? Cred că am avut, judecând după numărul de vizitatori...Îmi place să cred că nu doar zâmbetul meu frumos şi claia de păr blond i-au determinat să poposească printre scrierile mele...Am dorit decenţă şi-am primit-o...În afara câtorva "muieri" frustrate, disperate în a-mi găsi "călcâiul lui Achilae"(ca-n viaţă, de altfel), nu mă plâng. N-am sămânţă de mitomanie în mine, aşa că n-am să spun că mi-am făcut adepţi...În timp, însă, simplul fapt că nu m-a înjurat nimeni, deşi trecuseră câteva momente electorale, mi-a întărit convingerea că, în toamna lui 2008, EL nu va mai putea deturna ceea ce noi puteam vota! Şi-aşa a fost...
Time out!

sâmbătă, iulie 04, 2009

vineri, iulie 03, 2009

Born RED(1)...că tot veni vorba...

De doi ani încoace, recunosc că am ales ŞI calea aceasta pentru a interacţiona cu cei din jurul meu. Cum s-a-ntâmplat? Mda...Am pus mult suflet, ca şi acum, şi ca-ntotdeauna, de altfel, în campania din toamna lui 2004... Am simţit, însă, că ceva NE lipseşte...Dincolo de tupeu, pe care, sincer, n-o să-l avem niciodată. Spun asta fără regret; spun asta cu mândrie!
Abia după ce-am fost...înfrânţi(dacă se poate numi înfrângere deturnarea rezultatului alegerilor de-atunci), am realizat că nu e suficient să fii printre oameni, să-i asculţi, să le explici, să încerci să-i ajuţi...Strategia aceasta- da, prinde în faţa acelui electorat atât de hulit şi de dispreţuit de "unii", catalogat a fi "mediocru" din toate punctele de vedere, "provenind din mediul rural şi având o medie de vârstă ridicată"...Faţă de ceilalţi, însă, locuitori ai urbei şi, automat, şi "intelectuali"(şi asupra acestui aspect prefer să mă abţin...), se impunea o cu totul altă abordare. Care? Cum? Ce anume-i făcea să strâmbe din nas, în cel mai fericit caz, atunci când spuneam că sunt social-democrată? Ce anume-i făcea, pe prietenii mei chiar, să mă ia peste picior, aruncându-mi vorbe de genul: "eşti în partidul hoţilor, corupţilor, comuniştilor, etc.", deşi nu eram şi nu sunt nici hoaţă, nici coruptă, nici comunistă...?
Mi-am amintit, mai apoi, de sms-urile şi de E-mail-urile cu conţinut provocator, şi iarăşi mă exprim elegant, primite de mine, de prietenii mei, de cunoscuţii mei, de oamenii cu care relaţionam sporadic...Cu siguranţă primite de mulţi dintre românii care-au dorit într-atât de mult "schimbarea= linşarea" pesedeilor comunişti! Dar dacă eu am râs, considerându-le a fi glume proaste, câţi, oare, le-or fi dat crezare şi le-or fi trimis mai departe, ca-n vremurile de clandestinitate comunistă, în care şoptitul îndemn "Citeşte şi dă mai departe!" stârnea fiori tuturor "oropsiţilor soartei"?

joi, iulie 02, 2009

2 iulie...

Celui mai bun MINISTRU, CRISTIAN DIACONESCU, LA MULŢI ANI!!!


miercuri, iulie 01, 2009

marți, iunie 30, 2009

luni, iunie 29, 2009

WhY NOT, în cuvinte simple...


Cum aş putea să spun că nu îmi place, când de atâtea ori am scris despre el pe celălalt blog? Dintotdeauna a fost unul dintre cei "aparte" în partidul meu...hâtru, extrem de inteligent, nonconformist...În fond, exact tipul de personalitate preferat de mine, căci aşa sunt şi eu...Nu neg că nu mă mai gândesc la ce traiect ar fi avut partidul meu, cu el în frunte...Va rămâne mereu un semn de întrebare, însă.
Nu ştiu dacă ar fi avut acelaşi succes în competiţia pentru Bucureşti, dacă nu alegea să plece din partid, pe fondul unui conflict major cu un personaj extrem de controversat...Dar a învins! L-a învins, total previzibil, pe bihorean şi m-am bucurat enorm, pentru că am considerat că, în sfârşit, i se făcuse dreptate! Anul 2000 nu a reprezentat un eşec pentru el, ci o trădare.
Şi a trecut un an...Un an pentru bucureşteni...Bine? Rău? Numai ei sunt în măsură să o spună.
În ultima vreme, însă, se lansează tot felul de speculaţii..."candidează O."/ "nu candidează"...Aiurea! Într-adevăr, cei mai mulţi români sunt sătui până peste cap de giumbuşlucurile actualului. Credeţi că vor dori înlocuirea lui cu cineva asemănător, chiar dacă e un tip rasat? Credeţi că povestea din 2004 se mai poate repeta şi că românii vor fi dornici s-o mai creadă? După părerea mea, nu! Sunt convinsă că nici Domnul Doctor nu crede că norocul mai poate fi forţat o dată. Şi-atunci cui folosesc toate-acestea? This is the question...
Îi voi purta acelaşi MARE RESPECT şi-l voi privi cu aceeaşi simpatie. Îi doresc să-şi ducă promisiunile până la capăt, chiar dacă nu are o viaţă uşoară, dar era conştient de asta.
Prin urmare, MIRCEA GEOANĂ va intra cu certitudine în turul doi şi nu numai atât: VA ÎNVINGE!!!
P.S. Nu ştiu cine şi ce votează în sondajul meu...Pot constata, însă, că reprezentanţii partidului meu sunt cei mai buni, ca-ntotdeauna!

joi, iunie 25, 2009

...


"Sunt singură azi, inima mea..."***Rest in peace, KASIMIR! I'll always love you!

Nu ştiu câţi dintre voi aţi privit un animăluţ murind...Nu ştiu câţi dintre voi s-ar fi rugat la Dumnezeu ca să-i curme suferinţa, aşa cum am făcut-o eu...KASI a scăpat de durerea lui şi-a murit cu un oftat prelung, dacă pot numi oftat acel şuier pe care multă vreme am să-l mai aud de-aci înainte. N-am să pot uita ultimele ore petrecute alături de micuţul meu prieten...Inutilă, inutilă, inutilă...Moartea te dezarmează total...

Frumoşii HELMUTH şi KASIMIR nu-mi mai pot zâmbi decât din fotografii...Priviţi-i! E primul lor Crăciun împreună! HELMUTH era o fire mai răbdătoare; a pozat liniştit, ştiind că feliile de kiwi şi de pomello îl aşteptau oricum! KASIMIR, mai pofticios, cu greu a stat locului, taman cât să-l prind în poză!

E prima lui zi în casa noastră...13 noiembrie...Peste câteva ore, bunicul meu se stingea, brusc, în Oradea...
KASIMIR a fost singurul purceluş căruia HELMUTH i-a dat voie să mănânce din farfurioara lui...Ulterior, fiecare a servit masa din farfuria(dublă) proprie, în căsuţele lor...

13 noiembrie, 2006...Sunt încă în micul magazin din Terra...Doamna Rodica tocmai mi-l scosese pe KASI din căsuţa pe care-o împărţea cu alţi purceluşi...Doamna Rodica zâmbea...Ştia că-l aşteaptă o viaţă bună pe frumosul din palmele ei! Mâine am să-i dau vestea tristă...E un om deosebit şi foarte iubitor de animăluţe! Ce trist că lumea nu prea mai cumpără animale...Te costă, nu zic că nu, întreţinerea lor; desigur, dacă vrei să le oferi un trai fericit. Purceluşii mei au avut mai mult decât şi-au dorit şi nu-mi pare rău!
Păcat că doar în faţa Morţii am fost neputincioasă...

miercuri, iunie 24, 2009

KaSiMiR...KaSiMiR...KaSiMiR!!!

Poetul meu preferat scria, tare demult, că "în faţa dragostei şi-a morţii, noi toţi redevenim copii"...Avea mare dreptate, căci eu, privindu-l pe Kasimir cum stă să moară, mă simt neputincioasă şi inutilă, şi plâng ca un copil...Dumnezeu ştie ce-l mai ţine în viaţă! Poate c-aşteaptă-ntoarcerea celui care, atunci când mai trăia şi Helmuth (asupra căruia-mi revărsam aproape toată dragostea), îi oferea dragostea lui...Soţul meu...Încă se mai află în Germania, urmând a se întoarce abia sâmbătă. Îi spuneam în cursul zilei, la telefon, că din cel care-a fost o mândreţe de porcuşor, de-aproape două kilograme, n-a mai rămas decât o umbră, dar o umbră care se-ncăpăţânează, parcă, să-l aştepte...
M-a consolat...Ştie prea bine câtă grijă am avut de micuţii mei prieteni. Încă n-a uitat cât de mult am suferit acum şase luni, când Helmuth a murit. Ştie că n-am să-mi pot opri şuvoiul lacrimilor nici acum. Ştie că nimeni, aici, nu mi-ar fi putut ajuta purceluşul.
La ceasul în care scriu, destăinuindu-mă, Kasimir zace, cu inimioara încă bătând, lângă mine, pe perna care mai păstrează mirosul celui care l-a iubit enorm. Interesant e că s-a liniştit în momentul în care l-am aşezat pe pernă. Eu nu mai pot face altceva decât să-i mângâi blăniţa, care nu mai are strălucirea de altădată, să-l privesc lăcrimând şi să mă rog ca Dumnezeu să-i curme suferinţa...
Nu ştiu de ce s-a întâmplat aşa. După vizita la medic, a mâncat destul de bine şi părea că îşi va redobândi voioşia cu care ne obişnuise. Din păcate, starea lui s-a agravat accelerat, mai apoi.
Celor care n-au avut vreodată grijă de-un animăluţ se prea poate ca tot ceea ce descriu eu acum, să li se pară un infantilism teribil...Poate că şi eu gândeam aşa, auzind poveştile altor iubitori de animale. Ce poate? Aşa gândeam...Asta până-n ziua-n care nu mi-am dorit drept cadou nici brăţări, nici inele, nici haine sau parfumuri scumpe, ci doar doi ochişori rotunzi şi negri ai unui sufleţel speriat. Şi din acea clipă, copilul din mine s-a făcut brusc mare, şi zău că n-am să regret niciodată asta!
Acum, însă, dezmierd cu privirea ghemotocul de blăniţă cuibărit pe pernă...Va urma o altă noapte albă, căci tare mi-e că pentru mine şi pentru Kasi, nu va mai exista un mâine...Sau, poate?

marți, iunie 23, 2009

Sufleţel mic...Fă-te bine!!!


Nu pot decât să plâng...La fel de sfâşietor ca exact acum şase luni, când l-am găsit pe Helmuth mort în căsuţa lui...Kasimir se-ncăpăţânează iar să nu mănânce nimic, deşi nu mai are probleme cu dinţii...Nu mă pot plânge. Doi profesori universitari, medici veterinari, s-au ocupat de el, în urmă cu opt zile. M-au asigurat că nu are alte probleme, dar tot ei au recunoscut că în şcoala românească încă se studiază prea puţin despre fiinţele acestea atât de drăgălaşe- purceluşii de Guineea, şi doar pentru că au apărut nu de multă vreme la noi. M-au consolat spunându-mi că media lor de viaţă e de trei ani...Da...Kasi se apropie de vârsta asta şi totuşi îmi pare atât de nedrept! Doamne! Când au trecut aceşti ani? Parcă mai ieri îl aduceam, era mic de tot şi pofticios nevoie mare! Ar fi fost în stare să mănânce orice, oricât, oricând...Ajunsese obez, chiar, dar nu am avut inimă să-l pun la dietă.

Şi-acum mă uit la el...A slăbit...Doarme mult, aproape tot timpul...Eu dorm puţin, cu teama că s-ar putea să nu-l mai găsesc viu dimineaţa...Mi s-a spus că nu poate fi ajutat, că o operaţie, dacă s-ar încumeta cineva s-o facă, i-ar putea fi fatală, din cauza vârstei...Mi s-a spus că trebuie să mă consolez...

Cred c-a fost trecut de ora unu când am ieşit să-i culeg câteva firicele de iarbă...A mâncat puţin, parcă cu poftă, sau poate că doar mi s-a părut, dornică să-l văd vioi ca până nu demult...

E un sufleţel mic, care mi-a adus multă bucurie, la fel ca şi Helmuth...E un sufleţel mic care mi-a schimbat viaţa...

luni, iunie 22, 2009

22.iunie - HaPpY BiRThDaY, My PrEsiDeNt!


Mi-aduc atât de bine-aminte ziua-n care, la TV, urmăream declaraţiile unui superb Ministru de Externe, deşi au trecut atâţia ani de-atunci! De ce spun superb? Nu mă refer doar la statura-i impozantă şi la farmecu-i evident...Mă refer şi la eleganţa exprimării sale, care denota o mare cultură şi-o educaţie solidă- două dintre atributele unui mare caracter, de la care n-am făcut niciodată rabat!

Am stat zece ani departe de viaţa politică, exercitându-mi, totuşi, dreptul de cetăţean. Culmea e că de la bun început am votat stânga, nedorind să mă alătur unor foşti colegi de facultate sau unui fost profesor care, după ani în care excesul lor de zel în munca de "lămurire comunistă" mă scosese din minţi, trecuseră cu arme şi muniţii de partea cealaltă, fără pic de ruşine, cu un şi mai mare zel, crezând că nimeni, niciodată, nu-şi va mai aminti de perioada lor "roşie".

Am ales, aşadar, social-democraţia, în ianuarie 2000, dintr-un mare respect faţă de doi oameni deosebiţi, dintre care unul este... Nu ştiu dacă a mai existat un alt om politic, cu excepţia Domnului Preşedinte Ion ILIESCU, atât de lovit, şi din toate părţile...Numărul duşmanilor este o măsură directă a propriei tale valori, aproape întotdeauna, iar prietenii care te lovesc mai dur decât duşmanii...Da! Asta e o lecţie de viaţă, pe care cu toţii o primim!

În ceea ce mă priveşte, am crezut în puterea lui de-a reveni, ceea ce s-a şi întâmplat! Continui să cred că nu şi-a spus ultimul cuvânt în prima ligă a politicii româneşti, că va reuşi să depăşească toate obstacolele şi că va fi din nou ce-a fost,"şi mai mult de-atât!"***LA MULŢI ANI, my President!***

vineri, iunie 19, 2009

A fi VăRsĂtOr...A fi pentru cei mulţi...

Scriam, pe blogul "pierdut", demult, la ceas în care, deşi auzisem că sănătatea-i e şubredă, nu bănuiam că un accident stupid îl va transforma-n făptură de lumină, nemeritat de devreme; scriam, deci, că m-am apropiat de DÂNSUL şi-am învăţat să-l înţeleg, într-un moment de cumpănă al vieţii mele, când poezia "De ce-ai fi tristă?" mi-a şters spaima de-a mai adăuga un an, apoi încă unul, căci grăit-am că mă tem de Dumnezeu şi de prostia oamenilor, dar în egală măsură temu-mă şi de bătrâneţe...
L-am citit, mai apoi, cu nesaţ şi cu drag, plăcându-mi viersu-i simplu şi duios ce-mi dezvăluia fiecare zbatere a sufletului său...C-au fost poezii despre MAMĂ sau c-au fost poeme închinate IUBIRII, ŢĂRII, ROMÂNISMULUI sau micuţilor, toate-au reuşit să-mi smulgă un oftat, o lacrimă sau un zâmbet...
A fost un VĂRSĂTOR: iubitor de toţi şi de toate, dar dur cu cei făcători de rele...Un OM simplu, fragil...A fost doar o "iarbă", doar un "verde crud"...
***Mi s-a cerut nu o dată să motivez apartenenţa la social-democraţie...Dincolo de doctrină, mărturisesc că-mi pasă de cei din jurul meu...Sunt un VĂRSĂTOR şi eu...

miercuri, iunie 17, 2009

Jos pălăria, DOAMNĂ!!!

Am admirat eleganţa în exprimare a unei DOAMNE, încă o dată, în faţa sictirismului uşor golănesc al celui impus, în 2004, şi nouă, celor care facem parte din "cealaltă Românie"(cea..."comunistă, bolşevică, incultă,etc."), de către portocaliii obraznici şi însetaţi de "sânge"...
Am avut onoarea şi bucuria s-o cunosc pe DOAMNA MINISTRU, s-o ascult şi să-i vorbesc. Tocmai de aceea îmi pare nespus de rău că trebuie să suporte vorbele grele ale unui marinar care încă se mai crede la timonă, confundând ţara cu propria-i navă. Îmi mai pare rău că DOAMNA este lăsată din nou singură, ca în urmă cu şase ani...
N-am să comentez acum nimic legat de sistem, ci doar atât: e o obrăznicie să emiţi judecăţi de valoare despre fapte, stări sau persoane, mai ales dacă vii din afara sistemului şi dacă niciodată nu ai fost altceva decât un "tolerat" al acestuia...N-am să comentez nici motivele care-l "mână în luptă" pe "ales", din prima zi de mandat...

***P.S.1* În ceea ce mă priveşte, eu am o vorbă: "Dumneata n-ai şcoală câtă vacanţă am eu!" Diferenţa de educaţie, de inteligenţă şi de cultură dintre cei doi este atât de mare!!!
***P.S.2* "Mult-iubitul şi stimatul" a mai "atacat" o DOAMNĂ, liberală...Se pare că face alergie la DOAMNE...

marți, iunie 16, 2009

Sufleţelele mele...

Uite că-n seara asta n-am să mai scriu despre politică, nici despre poeţii mei preferaţi...Am să vă prezint, doar, nişte sufleţele care mi-au schimbat viaţa! De când mă ştiu am fost răsfăţată, primind totul, chiar înainte de-a cere...De trei ani, însă, am învăţat să dăruiesc eu, să răsfăţ eu...Cu siguranţă am greşit! Moartea lui Helmuth, pe care-l veţi cunoaşte în fotografiile care vor urma, nu s-a datorat unui cancer, aşa cum credeam...După alegeri, ocupată fiind şi cu închiderea anului şcolar, n-am băgat de seamă că dragul de Kasimir nu prea mănâncă...Au trecut câteva zile până când l-am dus la medic. Nu e bolnav, slavă Domnului! Doar îi crescuseră dinţii foarte mult, împiedicându-l să mănânce. Cauza? Prea multă verdeaţă în meniul zilnic( pătrunjel, mărar, salată verde) şi prea multe fructe moi( kiwi, banane, portocale). Purceluşii de Guineea, provenind din zone aride, au nevoie de hrană "tare", însemnând fân, crenguţe uscate, paie...Dinţii le cresc foarte repede şi trebuie tociţi în mod natural. Asta am aflat-o ieri, de la doi profesori universitari de la Fac. de medicină veterinară...Da. Kasi a făcut o...vizită! I-au fost tăiaţi şi apoi piliţi dinţii...Acum mănâncă din nou şi e fericit lângă prietenii săi mult mai tineri, care-l mai deranjează de la somn, uneori! Eu, în schimb, mă gândesc la HELMUTH...Pofta lui pentru verdeaţă şi neputinţa mea de-a refuza să-i fac plăcerea i-au grăbit sfârşitul...Trist... iunie,2009 - Figaro, Boris( de ieri alături de noi!) şi Kasimir


februarie, 2009 - Figaro, abia intrat în familie!
iulie, 2008 - Helmuth şi Kasimir
septembrie, 2008 - dragul meu Helmuth, alături de...mine şi de prietenele lui...septembrie, 2008 - Kasimir...
septembrie, 2008 - Doamne, mi-e aşa de dor de Helmuth!

Helmuth, cel mai drăgălaş stelist!

Sătul şi leneş...
Nu m-am gândit niciodată că slăbiciunea lui pentru pătrunjel îi va cauza, în timp, moartea...

Helmuth doarme...



24 Decembrie, 2008 - primul Crăciun din viaţa mea în care nu am împodobit bradul...Doar am plâns...


6 februarie, 2008 - de ziua lui...doi ani...

Micii mei purceluşi mi-au umplut sufletul de bucurie! I-am iubit şi i-am răsfăţat pe toţi, dar pe HELMUTH l-am iubit cel mai mult!

luni, iunie 15, 2009