Nu, nu am făcut o fixaţie

din punctarea aspectelor nepotrivite din comportamentul unui tip pe care l-am votat. Numai el are obsesii, de la PSD până la anticipate. Acum are alta: pericolul maghiar... Oooffff... Mi-am exprimat părerea despre "Trianon 100", un proiect al guvernului Viktor Orban, lansat de multă vreme şi deloc în secret. E problema lor neconsolarea. Problema noastră era "România 100", proiect deloc interesant pentru KWY. Era în an prelectoral şi n-avea vreme pentru asta. El are obsesiile lui. Are mult timp liber, înseamnă... Mi-ar plăcea, fireşte, să-l folosească constructiv, că tot e un termen la modă. Care va fi concret viaţa noastră după "marele război împotriva covid 19"? Un licăr firav de speranţă trebuie argumentat, căci toate trec prin stomac...

Mi-ar plăcea să pot vorbi şi despre o educaţie online într-o Românie reală. Nu pot s-o fac, însă, şi nu din laşitate, ci din cauza durerii pe care o simt. Mă străduiesc, chiar mă străduiesc să fac ceva UMAN cu copiii mei, care au vârste de 6-7 ani. Ceva UMAN, spun, căci zâmbetele lor nu mai sunt cum au fost acum două luni. Îi cunosc şi mă doare cumplit.

Nu pricep

cui folosesc isteriile prezidențiale... Lui? Poate, căci nouă, categoric nu. Suntem şi aşa fragili emoţional. Ne-a certat arătându-ne degetul, apoi a încercat să ne mângâie colegial pe creştete... Nu e constant în nimic.

Nu încape comparația cu Vadim. Diferența de cultură e uriașă, uriaşă! În plus, Vadim jongla cu limba română, indiferent ce parte din vocabularul acesteia folosea.

Desigur, eu privesc din perspectiva celor care nu şi-au făcut din KWY un idol în viaţă. Vadim, pentru mine, contează strict din punct de vedere literar. Nu a avut anvergura altora, nici vorbă, dar aparţine literaturii române. Politic vorbind, nu a prezentat niciodată o opţiune. Dar era şi va rămâne unic, era credibil, era din peisaj. Ceea ce, tot politic vorbind, nu pot afirma despre KWY. Pe care l-am votat, totuşi... M-am fentat ca mulţi alţii, dar nu mai contează acum. Vor trece cumva cei patru ani rămaşi. 

Nu ştiu ce i-aş recomanda lui KWY... Îmi vine greu să cred că este genul care ascultă vreun sfat. E impulsiv, reacţionează la cald. Pentru un om obişnuit, e tolerabil. Dar el nu e un om obişnuit. El a fost ales ca să-şi asume un rol, ceea ce încă mai sper s-o facă. Nu-mi doresc un despot, nici măcar unul luminat, ceea ce nu e cazul aici. Îmi doresc un om cu viziune, ceea ce iarăşi nu e cazul. Îmi doresc un om stăpân pe nervii săi, indiferent de situaţie. De asta l-am ales, mă săturasem de ieşirile predecesorului său. Spre deosebire de perioada 2004 - 2014, KWY s-ar putea să prindă şi situaţii mai complicate, la nivel mondial vorbind. Ce va face cu vieţile noastre atunci? Regii României au dovedit multă înţelepciune acum un veac. În fine.

Dacă tăcea, filozof rămânea! Dar, semper idem...

Spicuiri dintr-un luuuuung și adormitor discurs citit: "peroadă, sezoner, trebe, materal, corciție"...

Și cireașa de pe tort: "MENIGMĂNT"!

__________

Chiar nu știu de ce se-ncăpățânează prezidentul nostru în a se adresa națiunii... Vorbărie goală și presărată cu agramatisme. Încercări zadarnice de-a-și arăta empatia față de cei cărora le-a închis viețile pe termen nelimitat.
________

"Errare humanum est sed perseverare diabolicum." 

Normal că-s tristă...

Varianta alb-negru exprimă mai bine ceea ce simt, după aproape două luni de  izolare impusă.

Cel mai tare, însă, mă doare faptul că mi-e dor de copii, de școală, de toată viața mea de dinainte. 😥

Remember Ștefan Augustin Doinaș (26 aprilie 1922 - 2002)

"Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca și democrația autentică. 

Suntem cu mult prea sensibilizați de răfuielile meschine ale tuturor veleitarilor literari care-și cumpără genialitatea postișă de la chioșcul de ziare din colț. Într-o epocă invadată de V.I.P.-uri – de tot soiul – care nu sunt decât surogatul efemer al personalității, dar care “înghit” cu lăcomie înspăimântătoare toate resursele ce s-ar cuveni culturii adevărate – este bine, este chiar necesar ca gura falselor valori să fie redusă la tăcere. Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca și democrația autentică să-și producă anticorpii trebuincioși pentru a lupta împotriva sub-culturii care o infectează zi de zi.”

(fragment din ultimul său interviu - "Adevărul literar și artistic", 2001)

Before my Zoom meeting

Habar n-am ce titlu să dau postării mele. Hai să-i zic aşa: "Ţara arde şi baba se piaptănă"!

Antena3 a invitat o doamnă care ne-a anunţat cu şarm că şi măştile pot fi asortate vestimentaţiei, prezentând apoi nişte creaţii proprii din mătase naturală în culorile must-have ale sezonului estival... Excepţional subiect! Chiar îmi făceam griji, ca majoritatea semenilor mei, sunt convinsă, că voi ieşi din casă neasortată după 15 mai... Necoafată, mai treacă-meargă. De regulă, mă stresează aspectul asortării accesoriilor gen poşetă şi pantofi la vestimentaţie. Îmi recunosc stresul ăsta, n-aş fi femeie dacă nu m-ar preocupa ŞI imaginea. Dincolo de toate preocupările mele filosofice (vorba unui ex-iubit, vorbă care, în timp, l-a costat, ca să spun aşa. Poate că într-o bună zi voi scrie şi despre nemulţumiţii cărora li se iau darurile...), ador să fiu femeie. Dar chiar şi aşa, ideea că îmi voi ascunde buzele sub o mască mă îngrozeşte oricum, iar o mască mătăsoasă şi variat colorată nu mă va scoate din starea asta.
În rest, trebuie să constat că domnul psiholog Diaconu este tot mai des invitat de către televiziuni, semn că stăm bine cu moralul...

Stupiditatea pare a fi pus stăpânire pe marea masă a reprezentanţilor presei româneşti, semn că se molipseşte. Nu prea mi-e clară direcţia: televiziuni - guvernanţi sau guvernanţi - televiziuni. Din fericire, mai pot citi şi opinii realiste, chiar dacă vocile sunt singulare, căci spaima nu e doar de covid.  

Îmi doresc să fiu la fel de prezentă aici, ca până acum. Am început, însă, şcoala virtuală... Un subiect pe care e musai să-l dezvolt cât de repede.

23 aprilie: între Skaspeare IN Love și Ziua mondială a CĂRȚII

 William Shakespeare
(23 aprilie 1564 - 23 aprilie 1616)

 "La ce sunt bune cărțile? Îmi vine să răspund: la totul și la nimic. Poți trăi foarte bine fără să citești. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumusețea muzicii lui Mozart. În ce mă privește, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărți. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută.” (Nicolae Manolescu)

Pas cu pas spre o "nouă normalitate"

Vin vremuri grele... Dragul nostru prezidente, cu un glas cât a putut el de dulceag, ne-a descris - tot cât a putut- viitorul mai mult gri decât rozaliu. Oricum am lua-o, tot prizonieri vom rămâne, doar că zidurile noastre vor începe-a fi şi transparente.

Dumnezeu este cel care pedepseşte lumea? Iată o întrebare grea. Dacă e să mă iau strict după Biblie, da. Dar dacă e să mă iau după sufletul meu, care îl percepe pe Dumnezeu ca pe-o infinită dragoste, categoric nu este El. Noi ne-am pedepsit pe noi înşine de fiecare dată. Nu dezvolt acum niciuna din viziunile apocaliptice, în esenţă aceleaşi, întâlnite la câteva din civilizaţiile trăitoare pe acest pământ. Hai să scriu măcar cu majusculă, căci azi, 22 aprilie, nu se fac doar 170 de ani de la naşterea Veronicăi Micle, ci este şi Ziua mondială a Pământului. 

Aş putea spune ceva frumos, totuşi? Oooffff... Azi m-aş fi întâlnit cu micuţii mei, după vacanţa de primăvară. Ceva frumos care mă face să plâng. Nu ştiu dacă ne vom mai strânge vreodată în braţe. Nu ştiu dacă-mi vor mai face codiţe. Nu ştiu dacă-mi vor mai vedea în curând zâmbetul, căci 3 sferturi din faţă-mi va fi ascunsă sub o mască inestetică. Fac parte dintr-o categorie de dascăli - sper încă numeroasă- care-şi bazează munca pe dragoste, pe multă dragoste. Mi-a ieşit ceva frumos? Nuuuu... Mi-a ieşit o uriaşă lacrimă. Şi nu, nu i-o reproşez lui Iohannis. I-o reproşez acelora care s-au jucat de-a Dumnezeu.

Doar două pagini din ceva de "noaptea minții" şi un scurt gând despre "Inferno" al lui Dan Brown...

Am rămas stupefiată, chiar dacă nu-l bănuiam pe virusologul naţional la modă în aceste vremuri, de empatie cu tot ce înseamnă sufletul şi mintea românilor. Ne lua la bucată efectiv. Nu mă lansez în trimiteri la personaje sinistre din vremuri sinistre, cred că ar fi prea mult. 

Mi-am mai scris aici părerea despre cei care ne-au fost băgaţi cu forţa de către televiziuni în case, ca să ne înspăimânte într-un mod nepermis de agresiv. Documentul ăsta, însă, am înţeles că asumat în ultimele ore de către autor, este uluitor. Am constituit un experiment pur şi simplu. 
Aş vrea să ascult şi părerile specialiştilor netemători de oms şi de politic. 
Am vorbit în ultimele două zile cu doi prieteni din două ţări diferite. Ei trăiesc. Nu la fel ca înainte, dar trăiesc. Lucrează, se plimbă pe stradă. Trăiesc. Pentru noi, deşi stăm grozav în comparaţie cu cei din ţările lor, viaţa a cam încetat, căci noi suntem închişi în case cred că de şase săptămâni.  
Prezidentul nostru a ieşit azi mai uman. Era şi timpul să mai domolească elanul tripletei care ne-a terorizat în ultimele săptămâni. Putea să facă asta mai devreme, dar şi acum a fost ok. Un timp a fost chiar pe aceeaşi lungime de undă. În fine. Măcar ne-a dat de data asta un licăr de speranţă, chiar dacă firav. 
Nu ştiu dacă am pus bază vreodată pe înspăimântările unei organizaţii care are datoria şi să ne apere, să preîntâmpine situaţii de genul celeia în care ne aflăm. A-propos, zilele trecute am văzut şi eu filmul Inferno, ecranizarea romanului lui Dan Brown. Un fel de laudaţio la adresa oms, aşa l-am perceput, căci acolo, oms s-a luptat onorabil pentru stoparea unui pericol virusologic. 

Din păcate, viaţa bate filmul...

Tristă realitate

Adrian Papahagi

------------------------------

„Unii oameni nu pot trăi fără să îmbrățișeze o cauză. Ultima cauză: statul acasă. Majoritatea dintre noi stăm acasă resemnați și cam agasați, dintr-un amestec firesc de responsabilitate, frică și speranță, în proporții variabile.

Alții s-au transformat însă în fanaticii statului acasă. Statul acasă a devenit cauză, afișată la poza de Facebook (dacă derulați pozele, veți vedea că au îmbrățișat toate cauzele la modă în ultimii ani). Statul acasă le-a conferit brusc o superioritate morală și un motiv de-a-i urî pe cei care nu aderă la cauză cu aceeași convingere. Au apărut filozofi ai statului acasă, delatori și acuzatori ai celor care deviază chiar și cu un gând sau o glumiță, predicatori și procurori ai statului acasă.

Statul acasă nu mai e doar o obligație legală și de prudență, ci crez salvator, scop în viață, orientare politică de centru-dreapta modern – dar mai presus de toate este insignă a virtuții, empatiei, omeniei, umanitarismului pe care orice om frumos și liber și le adaugă satisfăcut în josul CV-ului.

Firește, moraliștii virtuoși și predicatorii furioși ai statului acasă au identificat rapid colportorii maladiei, șobolanii care infestează corpul social, primitivii, medievalii, vinovații de serviciu: creștinii, și în special cei mai detestabili dintre ei, ortodocșii.

Puțin contează că aceștia și-au oferit mănăstirile pentru carantină, că au făcut chetă și au donat spitalelor aparate și măști, că s-au organizat să ducă pachete de mâncare bătrânilor, că s-au conformat tuturor ordonanțelor militare, că preoții slujesc singuri în altar, iar credincioșii stau acasă, că pachetele cu Sf. Paști au fost distribuite cu o eficiență demnă de Glovo, FoodPanda, Cargus sau FanCurier. A fost destul o linguriță întârziată câteva ceasuri după o ordonanță, sau o intenție mai mult sau mai puțin bine gândită și iute modificată de a amenaja cumva Paștele în timp de izolare, că s-au declanșat toți semnalizatorii de virtute, de la cei mai solemni la cei mai detracați.

Cei care ne acuză pe noi, creștinii, că suntem medievali (termen în care nu includ universitățile și spitalele, sau diverse progrese științifice precum ceasul, ochelarii sau rotația recoltelor) ilustrează ei înșiși clișeul acesta, căutând țapi ispășitori imaginari pentru molime reale.

Trist spectacol uman ne-a oferit acestă molimă în Săptămâna Mare!

Bucurați-vă însă, și nu vă temeți! La noapte, întunericul nostru va fi luminat de Înviere, iar în săptămânile următoare va ceda și molima. Odată cu virusul se va domoli și virulența haterilor de serviciu, care își vor reîndrepta furia justițiară spre politic și ne vor lăsa să digerăm spre propria întărire și edificare acest nou episod de ură.”

🙏

Gândurile altcuiva şi doar un gând de-al meu

"Alimentaţi de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să se asemene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprii."

MIRCEA  ELIADE 

----------------------
Nu ştiu cine se-opreşte să citească ce am scris eu pe-aici. În ultimele trei săptămâni am strâns aproape 4000 de vizualizări şi nu toate vizează articolele mele despre partea din istorie care mă fascinează. Da, îmi aparţin acele articole; înainte de a le posta pe blog, au fost publicate în reviste de specialitate. Vreau să vă mulţumesc, se cuvine s-o fac. N-am urmărit să am un blog cu trafic stimulat prin folosirea a tot felul de cuvinte "cheie". Nici nu m-am rugat de unii sau de alţii să mă ia în lista lor de bloguri favorite. Şi nici reclame nu mi-am dorit aici. Îl consider, deci, un blog mic, dar nu în sensul de fără valoare. Iată de ce vă apreciez pe cei care, odată găsindu-mă, reveniţi. Ştiu că alţii au mii de vizualizări zilnice. Nu-i invidiez. Chiar sunt mulţumită cu ce am eu.
Am preferat să scriu aici despre ceea ce m-a frământat şi nu pe pagina mea de facebook.

A nu știu câta zi fără coafor 😥

A nu știu câta zi de izolare...

Vinerea Mare: Dionisie Romano (1806 - 1873)...

episcop ortodox, membru de onoare al Academiei Române.

Vinerea Mare. * Ut sementem feceris, ita metes... (Ce semeni, aceea culegi.)

Am prins vremuri în care strângerea curelei până la os era politică de stat. Am prins vremuri în care ochiul şi timpanul puteau fi ale oricui din preajma mea. Am prins vremuri în care îngheţam la propriu în propriile noastre case. Vremuri în care apa caldă era o sărbătoare. Am prins vremuri în care singura televiziune îmi prezenta realizări măreţe şi ode fără număr. Toate în numele visului unui singur om, om care, foarte curios, îmi prezenta măcar un licăr de speranţă: o societate multilateral dezvoltată în care bunăstarea va fi eternă. Era visul lui. Dar eram, totuşi, fericită. Puteam oricând să îmi văd prietenii. Puteam oricând să-i îmbrăţişez. Puteam oricând să ies din casă. Puteam oricând să merg la şcoală, la biserică. Apoi a venit ziua în care acel om a pierit cu tot cu visul care devenise coşmar nu numai pentru mine.

Prind acum vremuri în care nu pot să nu mă întreb în al cui vis mă aflu iar. Stau în casă din convingere. Stau în casă din bun simţ. Încerc să fac zilnic faţă mesajelor agresive prezentate de către televiziuni. Dacă ies din casă, voi muri. Dacă îi îmbrăţişez pe cei dragi, voi muri. Dacă, dacă, dacă orice, VOI MURI! Oameni încrâncenaţi, de la "expertul naţional" până la preşedintele bronzat, mă ceartă zilnic, căci tot nu sunt cuminte, aşa zic ei. Mă ceartă zilnic, până la saturaţie. Mă ceartă zilnic, căci şi acum li se pare că zidurile propriei mele închisori sunt prea largi. Mă ceartă zilnic pentru orice. Mă ceartă zilnic, ca şi cum aş fi o idioată. În numele cui mă ceartă? În numele cui mă-nchid? În numele cui îmi fură viaţa? Nu-mi dau nici măcar acel licăr de speranţă pe care mi-l dădea Ceauşescu... 
Cine crede că vieţile noastre vor mai fi la fel, e ori naiv, ori prost. Eu nu sunt nici una, nici alta şi n-o să-mi cer scuze pentru asta. Ar însemna să-i umplu cu noroi pe toţi dascălii mei. Dascăli adevăraţi, care mi-au luminat anii grei de opresiune comunistă. Şcoală pe bune, care m-a scos un om puternic şi, drept dovadă, am supravieţuit haosului din primii ani post-decembrişti. În toamnă se va împlini UN VEAC de la înfiinţarea Politehnicii timişorene. Vă iubesc, scumpii mei profesori, oriunde v-aţi afla voi acum. Mi-aţi dat nu doar ştiinţă de carte; mi-aţi dat tărie de caracter şi încredere în propria mea minte.

Da. Am ieşit dintr-un regim comunist cu speranţă, dar mai ales cu mintea întreagă. Nu ştiu cum voi ieşi, psihic vorbind, din închisoarea lumii democratice... 
Doamne, de ce ţi-au crescut aripi şi ai zburat? Asta scria, acum aproape un veac, una din poetele mele de suflet, Magda ISANOS (17 aprilie 1916 - 1944).

"Nullum est iam dictum, quod non sit dictum prius."

1) Nervosul și lipsitul de empatie președinte... Iar a început cu PSD-ul ca inamicul public numărul 1. Habar n-am cine îi scrie speech-urile. Sau, poate, are omul o obsesie personală. Cred că alta ar trebui să-i fie preocuparea: România și viitorul ei economic, în primul rând. 

2) Expertul național Streinu-Cercel. Acum a prelungit penitența până prin iulie... Dacă îi hrănește el pe români, e ok.

Nu sunt fana lui Ponta. Am spus-o: nu-i iert trădarea lui Mircea Geoană. Nu l-am votat în 2014. Dar singurul om politic care vorbește direct despre ce ne așteaptă este el. Viața de după covid, adică. 

Quo vadis, România?

În mod evident, nu avem niciun drum... Ni se cere ritos să stăm în case, să nu ne mai îmbrăţişăm cu cei dragi, să nu ne mai cultivăm ogoarele, să nu mai muncim... În tot acest timp, zeci de mii de români sunt lăsaţi să muncească pe plantaţiile stăpânilor, invocându-se contracte dinainte stabilite şi dreptul acestora la muncă. Nimeni nu spune pe banii cui vor fi aceştia ţinuţi în carantină atunci când se vor întoarce. Pe banii noştri, fireşte, aşa cum au fost ţinuţi şi până acum. 

Ni se promite că-ntr-o bună zi, când va fi asta, nimeni nu ştie, vieţile noastre vor reveni la normal. La normal? Va mai fi ceva normal în vieţile noastre? Vom ieşi depresivi. Vom ieşi secaţi sufleteşte şi material dintr-un război în care deciziile le-au luat nişte incapabili. Şi nu ne vor aştepta decât lacătele puse pe şi aşa fragila noastră economie. 
Mi-ar fi plăcut să mi se dea dreptul să aleg între o moarte din cauza covidului şi una din cauza foamei. Suntem consultaţi pentru tot felul de prostii care nu se aplică niciodată, doar le slujesc electoral unora sau altora. 
Mi-ar fi plăcut să nu fi fost nevoită să caut singură pe net şi alte păreri în afara tripletei Străinu-Cercel, Rafila şi Arafat. Nu le neg competenţa profesională, dar nici nu-i consider deţinătorii adevărului absolut.
Prin cap îmi trece-acum discursul lui Pericle din agora ateniană. Da, îşi întreba semenii despre războiul cu spartanii. Nu s-a soldat cu un succes, nu a avut o strategie impecabilă, dar le-a cerut acordul. Nu-mi amintesc acum un alt lider care-a procedat la fel, se prea poate să mai fi fost. De partea cealaltă, exemplele sunt cu nemiluita.

Doamne, apără, te rog, România de păcatele fiilor ei! 
"Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină" zice imnul nostru național... 😥

"Înc-o dată, iar şi iară":

"Suntem cu toţii nişte idioţi; din păcate, suntem conduşi de nişte imbecili." Eugen Ionescu

Şi vina ne aparţine în exclusivitate.
_______________
În copilărie, unul din jocurile la care participam cu plăcere era "de-a v-ați ascunselea". Cum mai mereu eram "scuipată" rapid dacă mă ascundeam după vreun copac, după vreo căpiță de fân sau după orice altceva ce mi-ar fi folosit drept paravan, începusem să urc cu repeziciune scara ce ducea în podul cu fân... Loc călduț și plin de aromele câmpului. Numai că nu luam în calcul răul meu de înălțime și stăteam cumințică acolo până când verii mei mă strigau:"Miha, hai să te dăm jos, că jocul s-a terminat demult!" Firește, mă puteam bucura de toate cugetările stând așa, întinsă -n fân, cu brațele sub cap. Numai că și jocul se juca fără mine...

Este, totuși, o postare cu substrat. Stăm și visăm cuminți, închiși în casele noastre, la reluarea vieților noastre din punctul întreruperii lor. Numai că-n timp ce noi visăm, alții aleg să joace jocul, cu toate riscurile lui. 

Florilor mele dragi ❤️🙏

"Trăiesc fără speranță drama/ că neamul meu acum e frânt"... (Adrian Păunescu)

„Naţiunea va judeca la momentul oportun pe cei ce merită să fie judecaţi şi va mustra pe cei ce s-au jucat cu interesele ei”.

Mihai Eminescu

Ion Minulescu 🎀 Andrei Pleșu : arc peste timp

"Vorbesc cu mine însumi şi-mi zic
  De ce mă minţi?”

Regina Elisabeta a II-a și un discurs către urmașii bravei Boudica

Abia acum scriu ceva despre ce am simţit ascultând discursul de excepție al Reginei Elisabeta către semenii săi. Nu mă puteam aștepta la altceva din partea reprezentantei unui popor care nu l-a preamărit pe Suetonius. Primul meu gând, deci, a zburat la Boudica, regina icenilor, cea a cărei statui stă în apropierea Parlamentului britanic, la piciorul podului Westminster. Noi, în "nimicnicia" noastră, îl avem la loc de cinste pe Traian... A fost gândul care mi-a îndurerat inima.

Apoi m-am gândit, cu nostalgie de data asta, la Regina Maria şi la Regele Ferdinand.
Apoi, la urmă de tot, m-am gândit la eternele predici despre regulile de igienă personală, citite de plictisitul şi plictisitorul nostru preşedinte. A fost un gând neutru, ceea ce cred că e mai rău decât ura, căci, nu-i așa, nu poți urî decât ceea ce ai iubit cândva. 
___________________

___________________________

•  „Haina mea de infirmieră – scria regina – a ajuns pentru soldaţi un simbol; pe când treceam albă de tot, de la unul la altul, reflectoarele mă luminau în noapte şi ştiam că în ochii ostaşilor, eu înfăţişez steaua nădejdii. Eram raza care le lumina calea, ceva viu, ceva aievea pentru care ei erau gata să trăiască, să lupte şi să moară. “
• „A doua întâlnire cu Majestatea Sa regina Maria a venit câteva zile mai târziu, când m-am dus pe front, oprindu-mă întâi la Spitalul „Regina Maria“, o clădire împărţită pe mai multe secţii, cu sute de soldaţi răniţi. Acesta este doar unul din cele patru spitale de campanie şi trei spitale mobile care poartă numele Majestăţii Sale şi sub supravegherea sa directă. Sute de ambulanţe se agitau în apropierea frontului şi fiecare poartă coroana şi iniţiala M, care le marca, ca întreprindere proprie reginei. Înainte de a pleca de la automobile, am aflat că regina vizita saloanele şi a dorit să mă alătur ei îndată. În uniforma de soră de caritate, purtând Crucea Regina Maria în jurul gâtului, legată de o panglică portocalie, Majestatea Sa mergea printre paturi, dând cu mâna ei câte o amintire pentru fiecare pacient, adesea vorbind de la o anumită distanţă cu soldaţii răniţi. Unii oameni au cerut cruci sau icoane, şi acestea au venit din buzunarul încăpător al şorţului reginei. De obicei, darul era un pachet de ţigări şi o selecţie de psalmi şi rugăciuni, sau un portret carte poştală cu ea. În cazuri speciale regina oferea pâine albă sau biscuiţi şi gem, cărate într-un coş de un însoţitor." (W.T. Ellis)

ORDINEA DE ZI

Copil fiind, cântam acest cântec, dar n-aveam cum să-i înţeleg profunzimea versurilor. A venit vremea. Mă întreb, normal că retoric, cine ne va da vieţile înapoi... Am fost aruncaţi, fără de voie, într-o luptă care nu e a noastră.

Să mă iluminez puțin, dacă tot stau în casă 🤔

Bifez : Dante ("De Monarchia"), Sully ("Marele proiect al lui Henric al 4-lea"), Kant ("Spre pacea eternă"). Discursul lui Hugo este unul romantic, normal. Încerc să înțeleg, atâta tot. Peste  o lună, în 9 mai, vom fi "insieme"... Va fi o zi specială, ca acum 74 de ani? Aunci a fost o zi a Victoriei, o zi a Speranţei în renaşterea unei lumi zguduite aproape din temelii. 🤔 Peste câţiva ani, doar, s-a pus în aplicare acel proiect ambiţios despre care vorbeau şi cei patru amintiţi de mine. Insieme... Oare ce mai reprezintă? Vom vedea.

Ultima lună a fost, cel puțin pentru mine, una de meditație profundă. Spiritual, intelectual. Cea mai corectă părere ne-o facem singuri, pentru că fiecare percepem diferit situația. Cel puțin două întrebări îmi pun, totuși : există viață și după covid-19? Da. Și dacă da, va fi la fel? Nu.

Nu minciuna distruge o relaţie, ci adevărul...

Parcă aşa spunea, demult, bloggerul meu favorit, Andrei Vulpescu. Fireşte, el se referea la cu totul altceva decât la ceea ce mă preocupă pe mine acum. 

Prin extensie, pot numi relaţie şi vieţuirea mea cu şi sub pulpana conducătorilor mei. Îmi plac mesajele cu efect terapeutic, chiar îmi plac. Dar, sinceră să fiu, aş prefera adevărul, oricât ar fi el de dureros. Ca-ntr-o relaţie cu un bărbat pe care îl iubesc, de altfel. Adevărul mă ajută să iau singură o decizie. 

Da, faza cu izolarea este ok, am înţeles-o, am acceptat-o. Dar până când, însă? Cât îmi voi putea permite să trăiesc, în sensul de-a avea din ce? Vorbesc în nume personal, poate situaţia mea nu este tragică, dar îmi pun eu problema, neştiind ce gândesc cei mai mulţi dintre semenii mei, care nici pe departe nu cred că au din ce să trăiască în situaţia dată. Iată de ce aş fi preferat adevărul, chiar dacă acesta ar fi venit într-o perioadă cu încărcătură religioasă care presupune linişte sufletească. Adevărul: de ce unele ţări încep să îşi facă strategii de înfruntare a inamicului mondial al zilelor trecute, prezente şi, din păcate, viitoare, covidul 19. De ce? Cu siguranţă, nu din "relaxare în faţa inamicului", ci din simplul fapt că sunt conştiente că viaţa trebuie să meargă mai departe dacă vrei să ai din ce s-o trăieşti.Mi se spune aproape zilnic că voi avea ajutor de la mama Europă... Da... O, Doamne! Mulţi dintre bravii capi ai ţărişoarelor mele au sperat zadarnic la un astfel de ajutor în faţa inamicului vremurilor lor: otomanii. Nu răscolesc istoria, doar îmi amintesc că la vremuri de restrişte fiecare a fost pe cont propriu. Veţi spune, cu mândrie, că au fost răsplătiţi cu un fel de titlu onorific - "Athleta Christi"... Mi-ar plăcea să-l pot întreba pe Ştefan cel Mare, de exemplu, dacă asta i-a oblojit rănile şi când spun răni, mă refer la cele sufleteşti. Nu pot să nu-mi amintesc de strategiile istorice ale poporului din care fac parte: cu căţel, cu purcel, femeile, copiii şi bătrânii se refugiau în adâncurile codrilor care-mpodobeau falnic munţii noştri (O, tempora! La codri mă refer, normal.), în timp ce apa fântânilor era otrăvită şi ogoarele erau pârjolite... Perfect adevărat! Dar, dragii mei, domnitorii erau maeştri în tactica hărţuirii oştirilor inamice, oricare au fost acestea. Acum n-avem codri, avem patru pereţi, dar mai tragic e că n-avem nici experţi în tactica sus-amintită...

L-am detestat ani buni pe Băsescu, dar i-am apreciat meritul de-a fi spus, chiar dacă brutal, adevărul acum un deceniu, cu riscul politic asumat: distrugerea relaţiei cu poporul său.

8 aprilie- Emil Cioran, CIX: "O suferinţă îndelungată nu te face decât imbecil sau sfânt."

Din ciclul "Eroi au fost, eroi sunt încă, şi-or fi în neamul românesc"

Nu spune nimeni nimic despre populaţiile ţărilor. Eu am fost curioasă. Nu am luat în considerare decât numărul infectărilor raportate oficial, nu şi cel al deceselor. În acest moment, suntem la cca 0,02% ... Sunt ţări, cum e Spania, unde procentul e 0,2%. 

Am aflat că vom mai sta măcar o lună în case. M-am gândit la ce spunea Alexandru Ganci mai deunăzi: adevăraţii eroi ai acestor vremuri suntem noi, cei care am acceptat de bunăvoie să stăm în case, cu riscul de a ni se diminua considerabil veniturile sau, în cele mai multe cazuri, de a rămâne fără acestea. Ceilalţi, medici şi personal medical, poliţişti, cadre militare- îşi fac pur şi simplu datoria... Un punct de vedere absolut corect şi mi-ar fi plăcut să-mi aparţină dar, precum am zis, reacţia mea, deşi cerebrală iniţial, a fost mai mult emoţională şi nu numai atât, asta a ţinut nepermis de mult. Intuiţia m-a înşelat rareori, ar fi trebuit s-o iau în seamă. Dar o doză de panică nu strică nimănui, câtă vreme e una rezonabilă. Admiţându-ţi temerile, realizezi că nu eşti de neatins... Că eşti doar un om şi că nu ai voie să te pui cu Creatorul tău, indiferent ce ar însemna asta. Cu alte cuvinte, mi-am întărit credinţa. Fără habotnicie.

Mno, fiecare se exprimă cum şi după cum poate...

Populația lumii e de cca 10 miliarde. Chiar nu știu ce formulă de calcul a folosit reputatul domn Rafila de i-a ieșit un procent de 5%... Sau ce statistici foloseşte, ca să nu îl penalizez din punct de vedere matematic. Sau, mă rog, procentul îl poţi calcula şi din ce îţi convine...

Without make-up

Mă rog, doar cu o tușă de dermatograf.

Mi-e dor de coafeza mea! Nu îmi place deloc cu părul vâlvoi!

Am vorbit cu draga mea Raluca, responsabila cu freza mea impecabilă din 2017 încoace. M-am programat prima pentru ziua-n care va redeschide salonul! :)))))

Mno, precum se vede, sunt mult mai relaxată acum, era şi timpul. Starea mea de sănătate vizează şi partea mentală. 

Cum poți opri coșmarurile?

Martin Luther King (1929 - 4 aprilie 1968)

Un om care a plătit cu viața pentru Visul său...
Noi plătim cu vieţile noastre pentru coșmarurile altora.

Jurnal de război (9)

Nu mai vreau să scriu nimic pe tema asta, începând de azi. Ştiu că mi-am propus să îmi exprim doar stările sufleteşti, doar sunt o romantică. Dar chiar nu-mi pot opri mintea de la a face conexiuni, fără influenţe conspiraţioniste. Sunt un om inteligent, chiar dacă uneori mă relaxez în starea de blondă. 
Dar a fost un exerciţiu pentru mine. Sunt om. Mintea mi-a fost copleşită ceva vreme de panică, de disperare. Nu aş fi capabilă de nimic de genul leadershipului serios.  
Nu am ales întâmplător citatul. Asta a fost, este şi va fi una din marile mele temeri, cred că din cauza celor studiate cândva. Mi-am testat reacţia. Umană. Plină de slăbiciuni, adică. 

Jurnal de război (8)

Persoane declarate ca infectate, cf raportărilor orei 17 (1.04)/ populaţia fiecărei ţări - procentul aferent

Cui prodest? Am trăit o revoluţie la televizor. Am trăit un ianuarie 2012 plin de revolte, tot la televizor. De fiecare dată a folosit cuiva...Sunt jalnici guvernanţii noştri, dar opozanţii lor sunt de-a dreptul detestabili! E uşor să vă daţi cu părerea din fotoliile voastre confortabile. Cine vă opreşte să vă duceţi măcar voi (echipaţi, normal) la faţa locului? 
Televiziunile, normal, sunt şi ele în prima linie, dar răspândind panică şi, mai nou, difuzând cântece patriotice pe care le auzim de Ziua naţională... Singurul tip care vorbeşte despre realitate este Tudor Barbu. Nu e febleţea mea (sunt, mai degrabă, fană a lui Tavi Hoandră şi a doamnei Zeca-Buzura, deci am alte preferinţe evident), dar îi apreciez efortul, căci panica nu foloseşte nimănui dintre noi, muritorii de rând. Noi ar trebui să ştim ce ne aşteaptă. Viaţa de după pandemie, adică... Aici vom avea mai multă nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Cică numai ieri, 1 aprilie, au fost depuse cereri pentru 1 milion de şomeri, sub diverse forme... Pensiile se pare că vor fi impozitate, asta mi-a zis chiar ieri tata. Nu vreau să mă gândesc la soarta noastră, a celor din educaţie. Tudor Barbu vorbeşte deschis şi despre dictaturile care, de-acum, vor fi uşor justificate.

Jurnal de război (7)

Se pare că avem cel mai mare număr de decese din SE Europei...

De pe Mediafax am aflat că în sudul Italiei au avut loc revolte dublate de jafuri din magazine... Foamea, disperarea... Nu vreau să mă gândesc la ceva similar la noi. Chiar nu vreau. Un singur primar a lansat un avertisment public, dar a fost rapid înfierat.

Categoric, aşa cum spun analiştii, ne vom afla în curând în plină criză de producţie. Cică e mai naşpa decât criza de bani. Mai sunt ţări care-şi continuă producţia? Da. Cele mai multe, printre care şi a noastră, au pus lacătul aproape în totalitate.

Singura astroloagă care a anticipat corect ce urma să vină peste noi (în decembrie 2019) a spus că vom trăi o situaţie profund tensionată în jurul lui 8 aprilie. Vor fi afectate sectoarele sănătate şi bani.  Periodic, lecţiile primite au fost grele în istorie... Speram, însă, să nu le trăiesc decât din cărţi. 
Un gând frumos, la finalul scrierilor mele aici, se îndreaptă către Nicolae, prinţul nostru. Azi împlineşte 35 de ani: La mulţi ani!