"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

vineri, mai 06, 2016

"Singurii duşmani ai cărţilor sunt: apa, focul şi propriul conţinut..."

Ei bine, asta n-am citit-o încă, dar am de gând s-o fac în acest sfârşit de săptămână, dacă tot mi-am cumpărat cele două volume.
L-am redescoperit pe Augustin Buzura astă-vară, prin "Drumul cenuşii"...Ca să nu par foarte sobră azi, voi spune şi că lectura a fost atât de captivantă, încât era să fac insolaţie. 
-------
"Sunt momente când constaţi că nu poţi apela la nimeni şi la nimic, când nu-ţi rămâne decât încrederea în tine, atât cât o ai. Fără un punct de sprijin în afară, victimă a arbitrariului, a capriciilor, fără înainte şi înapoi, sabotat chiar şi de propriul instinct de conservare pe care, de altfel, ca un caraghios, te-ai străduit să-l reprimi, nu-ţi mai rămâne decât să aştepţi o minune; numai că, firesc, nici ea nu vine, la fel ca pericolul ce pluteşte în aer, însă întârzie să se materializeze. Şi mori nu de altceva, te nenoroceşte tocmai această aşteptare fără sens şi fără obiect, mori în tine, moarte psihică, deoarece, terorizat de aşteptare, toate celelalte sentimente şi gânduri ţi se atrofiază, nu mai simţi nimic în afară de moleşeală, eşti pustiu şi gol ca după o catastrofă."