"Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele,
frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am
cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei
soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată,
fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni,
să fii cinstită, iubită şi pricepută.”
Maria, Regina României Mari
(1875 - 18 iulie 1938)
Nici chiar cei mai înverșunați dușmani nu-i pot anula meritele.
Istoria lumii nu abundă în personalităţi feminine, dar sunt popoare
care se pot mândri, şi-o fac, cu femei cu-adevărat puternice. Cleopatra,
Boudica, brava regină a icenilor, Elisabeta I, Maria Terezia,
Ecaterina a II-a, Victoria, Elisabeta a II-a - sunt doar câteva şi
toate meritorii.
Noi? De la "Bristena, fiica dacilor" (frumoasă legendă, btw), istoria noastră
a fost marcată de Doamna Chiajna, Doamna Clara... Vai, vai! De Ana Ipătescu... De o
Elenă care n-a ars Troia, ci mai mult decât atât. Avem, oare, o problemă în a da femeilor şansa de-a demonstra că pot? Se prea poate. Dar am avut şi
excepţii care au contribuit la ceea ce suntem azi. Spunem Elisabeta,
prima noastră regină, măcar pentru c-a stat alături de cel care ne-a scos din întunericul aproape medieval. Şi,
dragii mei, din tot sufletul se cuvine să spunem REGINA MARIA. Ne-a
lăsat întregi, aşa cum nu mai fuseserăm până atunci; aşa cum, din
păcate, am speranţe tot mai mici că vom mai fi.
