Blestemul României!
‘Şi mereu lucra, Zidul ridica, Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A două zi iar, A treia zi iar, A patra zi iar Lucra în zadar!” Şi mereu lucra, Zidul ridica, Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A două zi iar, A treia zi iar, A patra zi iar Lucra în zadar!”
Oricât ați crede contrariul, construcția mânăstirii de la Curtea de Argeș a rămas neîncheiată!
Iar acum borfașii harnici, noapte de noapte și zi după zi, o demolează!
Între timp zidarii României au murit!
Păcat de jertfa Anei Meșterului Manole!
Moștenitorii României de astăzi au mintea sleită și inima goală!
Epidemia de prostie: nu instrumentul lipsește, ci folosința lui! Avem copii frumoși și părinți mai degrabă sluțiți!
Nu-mi pasă dacă nu sunt citit! Dar continui să scriu toate cuvintele astea pentru a nu se spune cândva că nimeni nu a știut! “Tuturor celor care, împărtășind aceeași luptă, nu avut de la ea nici un privilegiu, ci, dimpotrivă, au cunoscut nenorocirea și persecuția!” - Albert Camus, cel care a scris romanul “Ciuma”! Unul dintre cei mai umani dintre scriitori, unul dintre cei mai umani dintre oameni!
Mi-am trăit viața uitându-mă în ochii oamenilor, e singurul loc din trup unde poate există încă un suflet și s-a pierdut!” (Jose Saramago – “Eseu despre orbire”)
“Noblețea meseriei de scriitor stă în rezistența la oprimare!” Albert Camus
“Din fericire, au fost și câțiva oameni cu mintea întreagă care au pus toate acest lucruri la îndoială. Au fost şi câteva „spirite rele” […] care au amintit, sprijinindu-se pe exemple din politicile antiteroriste, că e întotdeauna mai uşor să suspenzi o libertate decât să o repui în funcțiune. Am citit şi anchete despre revenirea obiceiului denunţurilor anonime, despre epidemia de delațiuni de la comisariatele de poliţie, despre centrele de apel copleșite de corespondenți, anonimi sau nu, care denunţau câte un bunic care a intrat de două ori la supermarket, un parizian ieșit în miez de noapte sau o adunare suspectă de mai mult de două persoane - și atunci ce se va întâmpla cu aplicaţiile precum "StopC0.v.i.d!”, cu „brigăzile pentru detectarea cazurilor de contact” anunţate de guvernatorul statului New York şi de miniştrii Sănătăţii din Europa, cu "camerele inteligente" deja puse în funcțiune, într-un oraș din sudul Franței, pentru a controla dacă oamenii poartă mască sau cu labradorii dresați să detecteze mirosul de C0.v.i.d la oameni” (Washington Post, 29 aprilie 2020) - Bernard-Henri Levy – “Acest virus care ne smintește”
Dar oare istoria este înfrățită cu cataclismele?
“Un popor cu masca la gură! Nici un H.i.t.l.e.r nu a reușit asta!
Frica le-a aruncat un voal peste ochi și nu mai văd decât voalul!
Românii postdecembriști sunt atât de siguri că nu a existat o Revoluție în decembrie 1989 încât nici până în ziua de astăzi nu-i rostesc numele, ca și cum ar fi fost unealta Diavolului! Frica păzește pepenii la poarta colaboraționismului românesc!
Pe urmele libertății pierdute!
Criza mortală de clarviziune! Ceea ce nu numai turmelor le lipsește!
De-ați fi atenți la vulgaritatea chipurilor miliardarilor României! Oglinda fidelă a caracterelor lor!
Totuși, în oglinda secretă a României totul este deja cunoscut! Inclusiv viitorul!
Când te obișnuiești cu mirosul fetid al corupției în România.
Gloria de a fi v@kkinat! Ce mândri sunt ei când se prezintă cu dovada stigmatului la frontieră!
Nici un regim de putere nu a a mințit cu atât succes cetățeanul român ca Regimul C0.v.i.d! Semn că numărul proștilor a crescut! Un Regim poate fi schimbat, dar prostia rămâne!
Oricât ați crede contrariul.
Înnoroirea raiului românesc!
O generație care a pierdut instinctul libertății!
Oare nu cumva România și-a pierdut poporul pe drumul istoriei?
Să ajungi să deplângi moartea unor ucigași, ignorându-i pe cei pe care ei i-au ucis!
PSD, PNL, USR. Se bat pentru putere ca la ușa cortului!
Minciuna guvernamentală ca politică de stat! Minciunile crase ale lui Câțu ca politică de caracter primitiv! Minte ca la piață! Ceea ce nu înseamnă doar o rușine pentru el, este o rușine pentru România!
"Atunci când introduci o substanță străină în corpul tău, nu poate să te oblige statul să o faci. E dreptul tău asupra corpului tău" Semnat: Dacian Cioloș. (postare Oana Zamfir 16.06.2021)
Logica unei populații “dispusă în mod fatal să accepte orice guvernare care o scapă de nevoia de a lua decizii singură!” (Ian Burma) și căreia nu-i pasă că este furată, participând și ea la delapidarea propriei agoniseli, ori a unei mulțimi slinoase, parvenite, cu vechi reflexe de animal satisfăcut prin furt de merit! Optimismul găunos românesc!
Sclavii sunt totdeauna loiali. De-ar fi după ei, n-ar exista Revoluții. În istorie se revoltă altcineva în locul lor. Sclavii lui Ceaușescu îl evocă, înlăcrimați, și astăzi!
Maxima ipocrizie! Scena românească este dominată în continuare de frăția seculară a corupților. Post-revoluția a făcut din România o baștină a gangurilor, a pivnițelor, a pubelelor, a locurilor fetide, a pânzelor de păianjen suprapuse unde bântuie nălucile lumești, o lume umbrită, arbitrară, crudă, duplicitară, a arahnidelor omenești ce au cotropit umbrarele națiunii! Și tabloul n-ar fi complet dacă n-ar fi amintită butaforia grosieră a coruptei democrații dâmbovițene. Fabrica de fățărnicii, de iluzii, de deliruri și de fantasme, ce transformă, la foc continuu, omul românesc al lui Mircea Vulcănescu în ființa vegetală a doamnei Ana Blandiana! În patria viermilor grași, a viespilor ucigașe și a furnicilor carnivore, și a hălcilor smulse cu sălbăticie din trupul ei prăbușit la pământ, orice suflet care li se opune e imediat devorat. Binele banal e o victimă perpetuă. Iar răul este, altfel spus, părăsind comparațiile, personajul care contează! La românii recenți nu există ideologii, nu există politici, nu există partide. În Colosseum-ul național se înfruntă mercenari și gladiatorii năimiți ai oligarhiei. Iar poporul este, de bună voie și nesilit de nimeni, însuși ostaticul ei! Cât privește Occidentul, această uriașă decepție pentru cei care au crezut în el, rolul său în spațiul românesc se risipește încet-încet, ca fumul de opium. Liberalismul mercantil este doar un comunism rafinat, insidios și fărâmițat. Cât privește rolul intereselor Federației Ruse... Ce-ar mai căuta rușii într-o țară mulsă până la ultimul strop? Iar povestea cu Iliescu-kgb și Băsescu-antisecuristul ține de prostia publică! Și de stupiditatea propagandiștilor!
“Asta ne așteaptă pe noi din cauza celor peste 60% care nu s-au vaccinat! Or să fie zeci de morți zilnic din septembrie!” Mercenarul mioritic! Cu binecunoscutul obraz mai mult decât gros!
Mișeliile televiziunilor oligarhice!
Mulțimile. Sindicaliștii veseli, babele de la pomeni, cu genunchii juliți, răsplătite cu sarmale pentru credința lor târâtoare, gloata fără Dumnezeu, asaltul prostiei surâzătoare (e destul să-i filmezi pentru a-i face fericiți pe nefericiți!), haimanalele fără număr ce se vând pe un pix, aerul fosilizant al unui sfârșit de termen ceresc, lumea anapoda în care până și greviștii foamei au peste o sută de kile, elita feroce, care va intra în istorie ca elita securistică, elita așa zis morală, pentru care Revoluția se scrie cu ghilimele, acceptând (nu din ignoranță, ci dimpotrivă) să se lase îmbuibată din sursele secrete ale fostului serviciu scelerat al Dictatorului mult regretat, “plebea de sus” (Ilie Bădescu), cu o veche tradiție a colaboraționismului și trădării, derizoriu și dezgustător românofobă, ca și cum lepădarea de ai săi ar fi o dovadă și mai clară de obediență, sau clasa parvenitului nomenclaturist, sau gloata românilor românofobi, toți ăștia din regnul pestriț al românilor postdecembriști nu formează un popor, ci o viețuire anonimă într-o țară cu fățărnicii infinit etajate, deja abandonată de sufletele lor moarte. (Cât privește rolul oamenilor cumsecade, cu multe pofte și puține idei, în această mixtură de lăcomie, indolență, ratare și prostie, e destul să ne amintim cuvintele unui anume Voltaire: „Partea proastă la oamenii cumsecade este că sunt lași, strigă împotriva nedreptății, apoi închid gura, merg la culcare și uită!”) Restul e natură. Destrămarea unei apartenențe, a unei profesiuni de credință, dispariția lentă a unei Românii întâmplătoare... Și, totodată, dezvăluirea riscurilor pe care o societate și le asumă devenind o fabrică de oameni comuni, ce se lasă conduși cu ușurință de către cei mai cinici și mai hulpavi dintre ei... Ruralul românesc nu a depășit încă secolul XIX!
“Situaţia noastră politică văzută din străinătate este tot rea... România e o ţară balcanică, guvernată de incapabili, bărbaţi fără principii, tembeli, lipsiţi de patriotismul cel mai elementar, fără scrupuli... Cugetătorii cari au avut ocaziunea de a studia poporul nostru şi moravurile lui, pretind că răul are ca rădăcină faptul că România n-a avut aproape niciodată o tinerime generoasă şi din cauza aceasta s-a ancorat în ei convingerea că în ţara aceasta democraţia nu se va putea întrupa decât foarte greu, unii merg până la a remarca că nu se va întrupa niciodată”. “Francezii sunt nedumeriţi în legătură cu faptul că românii nu reacţionează la proasta guvernare a ţării printr-o opinie publică pentru a opri abuzurile...”. “Se poate constata apoi la noi o mare scădere, despre care numai acela care a vieţuit mai îndelungat în ţările occidentale o observă, este lipsa de patriotism adevărat. Este încă un fenomen îngrijorător. Imaginea externă a situaţiei politice din România este rea; străinii cred că la noi democraţia se va instaura greu sau poate niciodată…” „De ce nu reacţionează românii pentru a opri abuzurile?“ ”Un fenomen îngrijorător: lipsa patriotismului adevărat…” (Radu Homescu – “Profețiile lui Traian Vuia”)
“Uneori mă gândesc că am înlocuit o clică cu o haită în care se mușcă unii pe alții pentru pradă. Îmi iubesc prea mult țara ca să-mi pese de ambițiile unor persoane, când devin pericol național... România se duce de râpă, mizeria a devenit endemică, o pătură subțire de ciocoi de tranziție este din ce în ce mai insolentă... Iar guvernul crede, ca ultimul semidoct, necesară îngroparea culturii...” (Octavian Paler)
Un fenomen de prostie populară bântuie România! Un amestec de mirosuri de bere răsuflată, fleici, parfumuri ieftine, burți nădușite, râsete lăbărțate, chipuri criptate de vulgaritate și cohorte de bâlbe sughițate fac tabloul pestriț al unei populații de o tâmpenie viscerală, internată de bună voie într-un prezent insipid, cu indivizi cu personalitate simplificată, pentru a semăna tot mai mult sistemului care i-a anexat și care-i menține inerți și vlăguiți! Cu greu veți mai întâlni în altă parte a Europei spre care ne îndreptăm fără merite, bipede mai banale, mai dezacordate, mai nestatornice, mai flasce, mai incerte, mai indiferente la ceea li se întâmplă, lor și națiunii lor! Sufletul tern le-a devenit uniformă. În existența în devălmășie a românului contemporan, așa zis românul frumos, unde “banalitatea răului” a doamnei Hannah Arendt se împacă de minune cu banalitatea binelui în lumea omului românesc, nimănui nu-i mai pasă de nimeni, tot ceea ce e omenesc a fost abandonat în afara lăcomiei vulgare de a trăi. (Dacă n-am aminti decât gloatele de pălmași electorali care după eliberarea - nu prin forțele lor - de sub regimul totalitar dovedesc aceeași obediență oarbă, trudind fără răsplată la perpetuarea la putere a demagogilor lor; de n-am aminti decât adunătura de românași puși pe distracție pe ruinele gliei lor; de n-am aminti decât tribuna de chipuri hâde promovate ca modele de succes național! De ce ne mai pretinde ţara aceasta să o iubim fără condiţii? Caut disperat în mine resursa ultimă de a-i rămâne loial chiar şi în aceste vremuri de severă reexaminare a sentimentului apartenenţei. Nu mai respirăm aerul unui templu, ci odoarea de colonie de frizerie a barbarului român.
Prost nu te naști, devii, și România știe să fabrice proști!
Admirați ‘rezistența morală” a Elitei față în față cu C0.v.i.dul de stat! Superba capitulare!
Superioritatea afișată a clasei inferioare!
Biserica Neagră: centru de v@xinare. Unde am ajuns!
Dacă o industrie mai funcționează în România de astăzi, ea e dedicată omului prost! El trebuie produs, multiplicat, împrăștiat peste tot, lui trebuie să-i vinzi marfă contrafăcută, cu el se fac afacerile fabuloase, lui i se vând vacanțe cu urechelnițe în pat, pe el îl otrăvești cu medicamente expirate, lui îi vrăjești mințile și-i golești buzunarul, lui îi vinzi la televiziunile de speluncă vedetele primitive, vopsite, ponosite, stupide, urâte, promiscue, proaste, slugarnice, fără har, spre el îndrepți poșirca unor chermeze populiste de gândire diluată ori strivită, adunând în stradă populații de spectatori tâmpiți în timp ce statul hoților se rânjește la ei, pe banii lui finanțezi paranghelii schmonosite unde-l pui să înfulece, pe ritm de geamparale, cârnați îngrășați cu salmonele, ori îl ții legat de ademenirea păcănelelor („În afară de bucuria simțurilor, distracțiile acestui popor sunt inepte!” - Albert Camus), în numele lui îi confiști mașinile pe stradă, pe el pui biruri după biruri dar degeaba, el nu se trezește, nu se lasă trezit! (Lumea noastră e un iarmaroc în care toți se recunosc în hoțiile și samavolniciile lor. Iar victima este pământul pe care calcă! În rest, dai și primești suflete. E mereu ceva de vânzare). Asta e datina aici. Talciocul omului prost e mereu înfloritor în deșertul din România!
Poți înțelege mai bine, atunci, de ce politicienii îi disprețuiesc, uitând să se mai teamă de ei și de votul lor ieftin, mereu de vânzare! (“Electoratul e tratat ca o masă de pomanagii şi de fraieri. Iar el... se comportă ca atare.” - Andrei Pleșu). Pe de altă parte, „În America, ai dreptul să fii prost, dacă vrei să fii!”, a declarat secretarul de stat John Kerry, făcându-şi publicul să râdă. „Şi tolerăm asta. Ştim cum să trecem peste asta. Acum cred că e o virtute. Cred că e ceva pentru care merită luptat”, a mai spus secretarul de stat. (Americanii în fața camerelor de vedere râd de să li se rupă fața de atâta fericire neghioabă! Hohotesc în cimitirele cu liniștea funerară violată de manele ori se hlizesc la marginea drumurilor unde au ajuns după ce au fost evacuați din case de faimoasele lor bănci! Râsul american este de-a dreptul un sindrom!) Și ca și cum n-ar fi destul, să ascultăm și gândurile scriitorului britanic John Fowles: „ N-ai cum să critici capetele încoronate, de vreme ce în rândurile supușilor lor se află o cantitate zdravănă de tâmpiți care îi fac să fie cum sunt”, ...dovedește teribila slăbiciune a sistemului american, cu niște indivizi amorali, dacă nu de-a dreptul imorali, care trag sfori să obțină puterea de la un electorat stupid. Și chipurile unora dintre indivizii care îi susțin pe acești oameni exprimă un entuziasm nătâng, o fericire trufașă că sunt manipulați, care seamănă bine cu o boală... Prostia, lipsa de cultură, precaritatea, fac legea.” Păcat de ce am semănat cândva, păcat de ce-am cules! Filistinism, frică, resemnare, imobilism, fără curajul de a ieși din ghetoul celor ce ne conduc destinele ca pe o șaretă cu osia frântă.
“Când încep să decadă să-i crezi terminați, își revin, se ridică din nou și refuză tihna ratării. Goniți din căminele lor, apatrizi din născare, nu le-a trecut niciodată prin minte să renunțe la luptă. Pe când noi, ceilalți, ucenici în ale exilului, dezrădăcinați de dată recentă, nerăbdători să-mbătrânim, să ajungem la monotonia rutinei, la un echilibru sufocant și sterp, noi ne târâm în urma nenorocirii noastre; propria condiție ne depășește; inapți pentru dezastru, eram făcuți să lâncezim undeva, printr-un Balcan fantomatic, și nu să-mpărtășim soarta unei legiuni de Aleși. Înțeleniți complet, buimaci, sălbăticiți, cum oare, cu dorurile somnolente și cu ambițiile noastre năruite, am putea avea stofă de rătăcitori? Străbunii noștri, cocârjați la pământ, de-abia se distingeau de țărână. Deloc grăbiți – unde să se fi dus? – , înaintau cu viteza plugului: viteza veșniciei... Ori, intrarea în Istorie presupune un minimum de înfrigurare, de neastâmpăr și de ardoare, atât de diferite, toate, de barbaria înceată a popoarelor agricole încătușate în Datină – această legiuire nu a drepturilor, ci a propriilor tristeți. Scurmând pământul ca să poată, la urmă, să zacă mai bine în el, ducând o viață pe buza mormântului, o viață-n care moartea părea o răsplată și un privilegiu, străbunii ne-au lăsat moștenire somnul lor fără capăt, mâhnirea mută și oarecum îmbătătoare, prelungul lor suspin de ființe pe jumătate răposate. Suntem niște buimaci; blestemul nostru are efectul unui narcotic: ne amorțește…” (Emil Cioran – “Ispita de a exista”)
Sunt destule țări pe lume unde fenomenul descompunerii se produce la vedere, dar ele nu sunt ale sufletului meu, nu mă simt răspunzător pentru putregaiul ce le îngroapă prezența în istorie! Nu toate popoarele vor rămâne pe hartă un veac mai târziu, dar vreau să cred că aparțin unui neam supraviețuitor. Numai că tot ce i se întâmplă României astăzi, își datorează! Ea lasă să se apropie dezastrul și îl încurajează să se grăbească. Și în vremea asta se nasc copii nevinovați ce vor trebui să plătească pentru păcatele părinților lor. România, paradoxal, după o revoluție a libertății și-a abandonat, pe rând, aspirațiile, obosită de a fi prea liberă! Și s-a întors, spășită, la tătuc, la tutelă, la supunerea temătoare înaintea serviciilor secrete ce-i dictează alegerile, la adularea torționarilor și conducătorilor, la votul copleșitor pentru ticăloșii și haimanalele țării lor. Chipul său, astăzi, este al unui “sclav eliberat în zadar!” (Emil Cioran) care s-a întors de bună voie în țarcul din care fusese lăsat să fugă. Chip sluțit de cicatricele unor mici și mari lăcomii. În limbajul ei se lăfăie noul dicționar al coruptului de vocație. (Făcutul cu ochiul, gura strâmbă, limba lor română a gunoaielor, a ciorditului, a delațiunii, a invectivelor și clevetirilor). Țara în care nimeni nu se jenează să pună mâna, să cerșească, să se milogească, să înșele, să fure, să jefuiască… Sau să se otrăvească între ei, vânzându-și unii altora mărfuri contrafăcute! Cupiditatea insațiabilă a infractorilor făcuți scăpați din paginile Codului Penal, pohta ce-am avut a acestor mitici ce calcă fără păs pe umbra viteazului voievod român, odoarea unor suflete miloage, ghearele cu cap de bufniță ale răpitoarelor la lumina zilei, legiunile de hoți de cumetrie ce-și fac stagiul în închisori ori în topurile politicienilor cu pedigree bișnițăresc, aerul nătâng al târgovețului ajuns bucureștean și viclenia unsuroasă a intelectualului ce se vinde ieftin, ca o prostituată – meserie de succes azi, când târfele urcate în paturile politicienilor au ajuns ele însele “oameni politici” – altfel spus, tabloul de familie al parvenitului profitor! (De altfel, din rândurile lui Securitatea a făcut racolări dintre cele mai prodigioase!) În pâcla de cenușă, nici urmă de o firavă insulă de lumină, păcatul triumfă sub cupole de biserici, preoții fac afaceri cu credința, medicii fură medicamente de la canceroși (între timp spitalele românești au devenit pavilioane infectate, fetide, asaltate de bacterii ucigașe, ale lăcomiei, cinismului, favoritismului și șperțului pretins fără jenă de sine de oameni educați să vindece suferințele oamenilor! Și fenomenul e mai îngrijorător ca niciodată! “Fiara” românească nu se mai teme de nimic și nu mai are limite!), sunt judecători ce-și oferă serviciile, fără să ezite, pe piața barterului penal, sunt profesori care, complici uneori cu părinții, se răzbună pe copii fără apărare, funcționari, polițiști, militari, avocați, notari nu mai au loc unii de alții în templele filistinilor, și deasupra lor o clasă prepotentă de mizerie morală absolută! Cum mai supraviețuiesc între ei românii curați? Despre ce vorbim? Cât privește mâzga ce inundă România, i-a ajuns deja până la ochi! Pute, dar nu o mai simte nimeni. Otrăvește, dar cui îi pasă? Țară a păcatelor mărunte și dese, asta este mlaștina cuprinsă de hărmălaie veselă a petrecăreților suferind de obezitate națională, în vacanțe nesfârșite de viață (opsophilia românească, “patima pentru tot ceea ce nu este esențial” – Zoe Petre), înghesuindu-se fără număr la chiolhanuri slinoase, pe cearceafuri întinse între gunoaie, hlizindu-se unii la alții, fericiți că există, galerii întregi de dobitoci ghiftuiți, plini de bani nemunciți, înconjurați de propriul lor guano, prăjindu-se la un soare plătit scump în stațiuni mizere unde meniul restaurantelor e o pizza mereu reșapată și gândacii le mișună în cearceafuri, mulțumiți că-i vede lumea la televizor, că sunt și ei acolo…
“Nu există cuvânt care să poată califica grosolănia și lașitatea unor suflete jegoase și burgheze. Cel care practică corupția din voluptate, cel care aruncă pe chipul umanității gunoiul propriei sale nemernicii sufletești este un iresponsabil, este un idiot moral căruia ar trebui să i se ia dreptul de vot, dreptul de a participa la treburile publice sau chiar dreptul de a dispune de propria lui avere.” Nu am întâlnit o definiție mai nimerită a parvenitului decât aceea a poetului portughez Fernando Pessoa!
Ca să nu mai evoc portretul civic al românului actual: șoselele lui cariate, bombardate de lene, apele lui murdare, acoperișurile ciuruite de rugină, chiloții atârnați la ferestre, putoarea din spatele blocurilor, casele vopsite în roz țigănesc, piețele puțind de leșuri, haita de maidanezi umani care bântuie, zi și noapte, prin cotloanele orașelor-pubelă, o întreagă natură tratată cu scârnă de câine, cartoanele, ambalajele, aruncate de-a valma, rânjind la trecători din șanțuri colcăind de pestilență, o periferie slută, de gang, în care, cu mic cu mare, veseli nevoie mare, s-au obișnuit să trăiască! Și asta când nu năvălesc în bulgariile, turciile și greciile de lângă noi, înspăimântându-i pe hotelieri cu moravurile lor, lăsând în urma lor mizerii de nedescris! De altfel, în țara omului de mlaștină, unde e mai acută ca niciunde și ca niciodată absența convingerilor tari, dar și a oamenilor de caracter, și în care abandonarea luptei pentru viitor a devenit un fapt împlinit, neajutorarea morală și epidemia de prostie nu ucid mai puține suflete decât ciuma de altădată! Și abia ici-colo ființe slăbite, izolate, care îi rezistă…
Răspunsul românilor la teroarea viitorului lor a dus la o uriașă orbire, la căderea în vulgaritate, la atingerea infecției intelectuale și morale a elitei lor, la coborârea pragului de prostie în masă, la abandonarea decenței sociale și trăirea în tribul de babuini umani! Nimic mai simplu! Și toate astea îi fac, iată, să se simtă atât de bine!
Dar fără folos! Nu opui noroiului acatiste. Fauna românească a acestui început de mileniu tulburat – o lume fără conținut – însuflețește jungla nimicniciei, în continuă reînnoire! O corupție străvezie ca o ceață a miasmelor, ca un gaz asfixiant, ca o vale a plângerii în care deținuții fără de vină ajung să își urască, până la urmă, carnea sufletului care îi face să sufere, ca un lagăr de exterminare al spiritului nesupus, ca un Gulag al conștiințelor ce nu se lasă corupte, ca o holeră rece venită dinspre “răsăritul” rus al lui Putin - dar, nu-i așa, nici un român normal, nici un român frumos nu simte asta! Ei doar trăiesc exaltări la comandă! (Formula: “fiecare fură de la fiecare” și “toți fură de la toți” încă este o soluție de supraviețuire!) Și poate că niciodată România creștină n-a fost stăpânită de rău ca acum! Și sfârșitul are un început!
Au murit cu duiumul în urma v@kkinărilor! Desigur, nu din cauza v@kkinării!
Prostia ca o cetate inexpugnabilă! Nu poți pretinde prostiei să fie inteligentă!
Guvernul C0.v.i.d al excrețiilor securistice! O pată de rugină pe istoria României!
Un guvern C0.v.i.d al obrăzniciei extreme și prostia rumegătoare a celor ce se v@xinează, docili, în piața de animale, rumegând cârnatul pe care l-au primit cadou! Altfel spus, milogismul popular!
“Bieții bătrâni, simpli și maiestuoși, asasinați mizerabil la o vârstă când puteau să trăiască liniștiți” trimiseseră deja pe lumea cealaltă, prin ordin direct, peste 400 de suflete curajoase, drepte, demne, curate, pentru singura vină de a-și fi strigat în stradă dorința de Libertate! Peste 400 de suflete care n-au mai prins Crăciunul lui Decembrie 1989, n-au mai apucat să trăiască, să iubească, să-și crească copiii, să-și îngrijească părinții, peste 400 de suflete secerate de gloanțele armatelor celor doi bieți bătrâni - dar să-i căinăm în continuare pe cei doi îndrăgostiți irepetabili, pentru că, nu-i așa, ce-au căutat în stradă sutele de mii de ființe curajoase, drepte, demne, curate, în acel Decembrie 1989? Cât de urât poate fi chipul omului de nimic, și cât de inutilă trecerea lui prin timpuri, dintotdeauna... (un comentariu cenzurat pentru motivul de a fi încălcat „standardele comunității”)
Se simt bine în p@ndemie ca porcii în baltă!
O epidemie de lașitate! Când un individ abandonează viața celorlalți pentru a și-o înzidi în cea proprie!
Cea mai bună definiție a expresiei: “A înnebuni de frică!” Și cea mai grotescă! Gata pregătită să intre în definiția omului postbelic!
Frica! O răpitoare mai prodigioasă decât tigrul ori leul!
Frica! O stafie bântuie Europa! O lume în care proletarii nu se mai unesc de frica înrobitoare a fricii!
Frica – temnița omului de toate zilele! Le e teamă mai mult de frică decât de moarte! A muri înainte de a muri!
Bietele marionete tremurânde ale existenței! În lumea animală nu găsești așa ceva!
Când vă rugați la Cel de Sus mărturisiți că nu mai aveți încredere în El?
Antropoide sperioase care tropăie la porțile încuiate ale civilizației!
Cum poți iubi un agresor este o întrebare la care ar trebui să răspundă generația actual, ea, care a repudiat Revoluția ca să-i îmbrățișeze pe parveniții ei!
Poți uita Revoluția din Decembrie, fie că ai fost de o parte sau alta a baricadelor sale! Dar să le uite o generație? Și dacă martirii ar învia într-o zi?
Am întâlnit pe casa scării un individ care mi-a amintit de omul invizibil al lui Wells, cu chipul ascuns sub ochelari de motociclist și cu o mască-bandaj ce-i ascundea, ca unui lepros, o jumătate din față, privindu-mă cu spaimă și ură! Lui vreți să-i dăruiți viitorul?
Moartea va veni oricum, dar cu ce preț îi amâni sosirea?
Gulagurile fricii! Oare cum le-ar consemna Soljenițîn?
Dacă ea este nev@kkinată el nu se căsătorește cu ea! Dacă el este nev@kkinat ea nu se mai căsătorește cu el! O omenire iarăși scindată! Trebuie să ni-i imaginăm pe Adam și Eva singuri cuc până la capătul lumii!
Frica face din om propriul său demon!
Drumurile cariate ale libertății! Pe ele nu mai vrea să mărșăluiască nimeni?
Un extemporal despre libertate: “Ce e aia?”
S-a deschis concursul pentru cel mai mare demagog al Regimului C0.v.i.d! Conduce detașat Rareș Bogdan! Un produs de tip “buruiană înfloritoare!”
“„Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților. Cei care trăiesc încă în Evul Mediu pot să-și asume lucrul ăsta, dar să-și asume retragerea copilului, nu statul să vină să spună copiii n-au dreptul la educație sexuală și doar părinții înțelepți și cărora le pasă de copii pot să-și ducă copilul la oră. Este o lege medievală și este regretabil că am văzut - de la PSD nu ne mirăm, dar am văzut și parlamentari PNL susținând această inițiativă” (Dan Barna)
Mă gândesc uneori la cei puțini care îmi citesc gândurile, nu la like-uri, la cei care se îndură să ducă până la capăt greutatea unor idei ce astăzi se intersectează cu viețile noastre, la cei care se mai pot întreba: De ce? Mă gândesc și mă întreb de ce alții nu simt nevoia acestei lumini, ea singură ce mai poate împrăștia întunericul necruțător din lume! Să fim, oare, blestemați să murim ca gunoaiele vieților noastre eșuate, să fim proștii vieții care ne-a întâmpinat cu virtuți, să dezamăgim credința pură într-un Dumnezeu al ființei umane? Și, aproape învins în meditațiile mele, las amintirea să-mi restituie fragmente din zilele lui Decembrie ‘89, când atâția români au îngenuncheat strigând: “Există Dumnezeu!” Unde vă mai este Dumnezeul acela, Români? Când ați mințit: atunci când ați sfidat teroarea Dictaturii sau astăzi când vă încearcă frica de o maladie ascunsă atât de adânc în sufletul vostru? Da! Mai bine să murim la timpul nostru decât să trăim nevolnici netrebnicia lumii! Și poate că numai așa ar mai conta like-urile noastre! Și de-abia atunci cuvintele vor continua să ne urmeze faptele de vrednicie ale vieții pe care, iată, am constrâns-o la întuneric și la robie!
Scelerații! La capătul vieții lor vor să ne ia și pe noi cu ei!
Și atenție, apărați-L pe Dumnezeu! Plutocrația vrea să-L ucidă!
UDMR este singurul partid funcțional din România! Păcat că nu este în serviciul României!
Undeva înăuntrul României se construiește, pe nesimțite, o altă țară, nu a noastră, pentru altfel de oameni… Iar când se va afla va fi prea târziu!
Ignoranța, indolența, lăcomia, prostia, fac din România o cetate ne-apărată! C0.v.i.dul românesc este ca o oglindă necruțătoare în care populația moleșită își poate admira negii de caracter fascinați de stupiditatea ei afișată!
Sufletul popoarelor... Dar există aşa ceva? Popoarele nu-şi seamănă. Se evocă, deseori, caracterul francezului, neamţului, englezului, italianului, rusului ori evreului, acel ceva inexplicabil ce te face să simţi când ai pătruns într-un târg de mirosuri rurale ori într-o bazilică florentină... Călătorii prin România istorică au sesizat comportamente comune ale oamenilor întâlniţi: sleire a vigorii, răbdarea în lanţ, răbufniri primitive, statutul de chiriaş, resemnarea mioritică... Un popor cu o genealogie pierdută prin secole de mărunţiş... Un neam fragmentat, rupt de dealuri şi râuri, nu acelaşi la munte ori coborât în câmpie... Oh, Doamne! de ce ne-ai abandonat la naştere în leagănul pustiu al destinului?
Albeaţa pe perspectivă. Sentimentul că pentru român doar prezentul contează. El este mereu acelaşi plugar ce-şi toarce monoton clipele, de la naştere până la moarte. Dar odată smuls din ritmurile lui o ia razna, calcă legile firii, spurcă, sfarmă, dărâmă, arde, înnebuneşte. După Revoluţie, cuprins de turbare, şi-a tăiat livezile, a smuls faianţele de pe ziduri, a pus viile la pământ, ca şi cum ar fi vrut să-şi pedepsească glia căzută sub topoarele lui barbare! O ţară pe care să se răzbune pentru o robie la care a consimţit, cu atât de rare episoade de răscoală scurtă, pustiitoare, atâtea milenii. Românii fac astăzi parte din unul dintre puţinele noroade care nu-şi respectă pământul. Şi când nu-l pot despuia de bunurile lui, îl părăsesc.
En gros şi en detail, cât vom mai rezista doar înstrăinând România?
România e prea frumoasă ca să n-o pună stăpânii la mezat!
Narațiunea neo-marxistă sau narațiunea f.a.s.c.i.s.t.ă? Nici când murim de ea nu ne recunoaștem boala!
A câta oară acest popor a fost supus represaliilor de către propriii conducători?... Şi tot nu se învaţă minte.
Cum e să scrii cărțile conștiinței într-o țară care nu mai citește?
Tratat de îndobitocire.
Cum poți jefui o țară în numele poporului și cu sprijinul poporului?
În România nimic nu poate fi schimbat altfel decât de sus în jos!
Democrația, între o dictatură cu mai multe capete şi o portavoce a prostiei!
Jungla elementară a politicii.
Și totuși, iubesc poporul acesta necăjit ce nu înțelege câtă mizerie mocirloasă s-a strâns în sufletul său!
Cu o desconsiderare de sine inimaginabilă, românii recurg la lingușirea post-mortem a unui dictator ce are pe suflet omorârea multora dintre ai lor, fără a se jena să-şi exhibe regretul de a-l fi pierdut pe cel pe care-l consideră și azi patriot și iubitor de popor! A supravieţuit, ascunsă în cutele acestei generații, o majoritate tăcută ce n-a abjurat de la convingerile ei. Nostalgia după Ceaușescu ori un efect al lipsei de caracter? Să uiți că ai suferit sub cnutul Dictatorului doar pentru a te întoarce spășit, din nou, la dorul de Ceaușescu… Suspinaţi după Ceaușescu, dar nu vă e dor de cei schingiuiţi, torturaţi, mutilaţi, împușcați la ordinul lui Ceaușescu?
Gudurându-se în spatele stăpânului cu zâmbetul unsuros, pupincuristul român!
Simt tot mai tulburat că nu mai sunt primit în gândurile ţării mele! Loialitatea, respectul pentru poporul meu, stânjenesc. Eu sunt tipul de om care trebuie uitat. Sindromul Cordeliei, de dragoste refuzată.
În țara asta putem vorbi cu adevărat despre puterea proștilor!
Despre masificarea populațiilor, piața liberă de prostie! Prosperitatea nu aduce inteligență!
Chipul netulburat al ticăloșiei! Doctorul F.a.u.c.i.
Fenomenul F.a.u.c.i, chipul asasinului C0.v.i.d!
Oare există amnistie pentru crimele statului C0.v.i.d?
Puţine guverne din Europa şi-au permis să facă politică împotriva propriului popor. Guvernul românesc de 31 ani, da! Mai jos România nu mai poate coborî.
Să nu permiţi bestiei ascunse în firea omului să iasă la plimbare!
Pseudo-partide, pseudo-sindicate, pseudo-presă liberă, pseudo separaţia puterilor, pseudo-societate civilă, pseudo-stat de drept! România contrafăcută.
Ce poate fi mai exasperant decât să-i urmăreşti, zi de zi, pe intelectuali mimând anxietăţile naţionale?
Chipurile lor de tablă pe care şi comuniştii au scris cândva…
Decăderea unui naţiuni prevestită de amorţirea morală…
Complicitatea spontană pe care o stârnesc corupții. Manifestații de susținere, lozinci, drapele, fluturași, mitinguri în orașele în care primarii au fost prinși furând, sprijin spontan cu cei ce abuzează de puterea lor... Vedetele viciului românesc!
O mulțime perfect obișnuită cu mlaștina ei...
“Societatea românească este una bolnavă. Națiunea română se apropie de colapsul final, fără ca cineva să ia seamă la această realitate. Ne înșelăm singuri și nu vedem prăpastia în care vom cădea. Românii sunt o națiune terminată, ieșită din istorie, de la care nu mai e nimic de așteptat. Să privim realitatea în față și nu să o falsificăm după dorințele noastre” (Acad. Florin Constantiniu)
19 iunie 2021. Sâmbăta morților.
