"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

luni, februarie 27, 2017

28 februarie 2015 - 2016: MULŢUMESC !

„Ce îți este hărăzit va găsi calea să ajungă la tine.”
Hester Browne

Unele prietenii ţi le faci singur; Prieteniile ţi le dă, însă, Dumnezeu. Sau Karma...

Mărţişorul meu :)


sâmbătă, februarie 25, 2017

Post-Dragobete :)))))

"Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt în vârful pomului. Majoritatea bărbaţilor nu vor să se întindă după cele bune fiindcă se tem să nu cadă şi să se rănească. Preferă, în schimb, merele căzute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar uşor de luat. Merele din vârful pomului se gândesc că este ceva în neregulă cu ele, când, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai să aştepte să apară bărbatul potrivit, care să fie suficient de curajos să urce până în vârful pomului."
(Sigmund Freud)

vineri, februarie 24, 2017

joi, februarie 23, 2017

Feed-Back: Educaţie "civică"...

Mulţi ani n-am înţeles de ce tata nu mă lua cu el, în copilărie şi chiar şi-n primii ani ai adolescenţei, la meciurile de fotbal. Plângeam, imploram, dar răspunsul era acelaşi: NU! Mai târziu, când am mers singură la stadion (mai, 1986, Poli Timişoara - Steaua Bucureşti), am înţeles: se-njura teribil, plus gesturile aferente explicite... Dar dacă atunci n-am avut urechi şi ochi decât pentru faimoşii jucători stelişti (Steaua devenise, în 7 mai 1986, campioana Europei), în timpul altor meciuri de fotbal  vizionate, am constatat că-mi însuşisem cu brio un întreg repertoriu de trimiteri, etc. ...
De ce-mi amintesc toate astea? Simplu: azi, una din fetiţele mele se îmbrăcase într-o bluză de culoare roşie. 
- Ce frumoasă eşti! i-am zis. Ce bine-ţi stă în roşu!
 Şi chiar îi stătea, dar oricum obişnuiesc să-i  complimentez pe cei din jurul meu, ori de câte ori e cu putinţă. Auzind acestea, o altă fetiţă de-a mea a reacţionat într-un mod care m-a cutremurat:
- De ce porţi roşu? Eşti pesedistă, eşti o ciumă roşie! Apoi a început să scandeze prin clasă "PSD, ciuma roşie!"
Fetiţa-n roşu s-a blocat. Eu însămi m-am blocat, preţ de câteva clipe. Apoi m-a umplut o stare de revoltă, dar m-am stăpânit. Cu ce era de vină această fetiţă  pentru că tatăl ei o  dusese zile-n şir în Piaţa Operei din Timişoara? Ce vină are ea pentru injecţia cu ură pe care a primit-o? Ce-a-nţeles ea, cu-adevărat, din tot ce s-a întâmplat? Că unii dintre semenii ei, pesediştii, trebuie să fie lapidaţi? Că singurii deţinători ai adevărului, ai bunătăţii, hărniciei, cinstei şi omeniei sunt ceilalţi, care zbierau în jurul ei
 Cu câteva zile înainte, în timpul unei mici discuţii cu o altă colegă, îi arătase degetul mijlociu...  Educaţie civică - a zis Iohannis, profesorul Iohannis... Educaţie "civică"... 
Nu vreau să spun acum în ce fel am liniştit-o pe fetiţa îmbrăcată în bluza de culoare roşie şi nici pe cea căreia îi fusese arătat degetul. Aş vrea să pot spune ceva despre cum m-am liniştit eu însămi, dar pur şi simplu n-am cum s-o fac, pentru că nu m-am liniştit nici acum, la câteva ore de la incident.
Întrebări ar fi multe, dar prefer să nu le formulez eu, ci să-l las pe cel care va citi aceste rânduri să şi le pună singur... Cât despre răspunsuri...


luni, februarie 20, 2017

duminică, februarie 19, 2017

"Şi asta va trece..." - o poveste sufistă (Osho)

Un rege şi-a chemat Înţelepţii de la curte şi le-a zis:
- Urmează să-mi fac un inel foarte frumos. Am unul din cele mai bune diamante posibile. Vreau să pun înăuntrul inelului un mesaj care să-mi poată fi de ajutor într-un moment de disperare covârşitoare. Mesajul trebuie să fie foarte scurt, ca să poată fi ascuns în inel, sub diamant.
Toţi Înţelepţii s-au străduit să-i dea un mesaj nu mai lung de două-trei cuvinte, dar degeaba. Regele avea, însă, un slujitor bătrân, care îi era aproape ca un tată şi căruia îi purta un imens respect.
- Eu nu sunt un înţelept, nu sunt un învăţat; dar ştiu mesajul- fiindcă nu există decât un singur mesaj. [...] În îndelungata mea viaţă la palat, mi-a fost dat să întâlnesc tot felul de oameni, iar printre ei am întâlnit odată un mistic (un om care s-a cunoscut pe sine). La plecare, în semn de mulţumire pentru serviciile mele, mi-a dat acest mesaj.
Bătrânul l-a scris pe o bucăţică de hârtie. L-a împăturit şi i-a zis regelui:
- Să nu-l citeşti, să-l ţii ascuns în inel. Deschide-l numai atunci când orice altceva a dat greş, când nu mai există cale de ieşire.
Acel moment a venit mai repede decât s-ar fi crezut: ţara a fost invadată, regele şi-a pierdut tronul. Fugise pe calul său ca să-şi salveze viaţa, iar duşmanii erau pe urmele lui. Se afla într-o situaţie disperată. Deodată şi-a amintit de inel. L-a deschis, a scos hârtia împăturită cu grijă şi a citit: "ŞI ASTA VA TRECE." Regele a pus înapoi biletul, sub diamantul inelului său.
Şi chiar a trecut: duşmanii care-l urmăreau i-au pierdut urma, iar regele şi-a redobândit regatul. A venit şi ziua-n care intră victorios în capitala lui, iar pretutindeni era sărbătoare, muzică, dans şi el se simţea foarte mândru de el.
Bătrânul lui slujitor era prezent şi mergea pe lângă trăsură. I-a zis regelui:
- Acesta este de asemenea un moment potrivit ca să citeşti mesajul.
Regele i-a răspuns:
- Ce vrei să spui? Acum sunt victorios, oamenii sărbătoresc. Nu sunt lovit de disperare, nu sunt într-o situaţie fără ieşire.
Bătrânul i-a spus:
-  Ascultă. Sfântul mi-a spus că acest mesaj nu e numai pentru restrişte; el e şi pentru ceasurile de veselie. Nu e numai pentru atunci când vei fi înfrânt; e şi pentru atunci când ieşi victorios, nu doar atunci când eşti cel de pe urmă, ci şi când eşti primul.
Iar regele a deschis inelul şi a citit mesajul: "ŞI ASTA VA TRECE." Şi deodată aceeaşi pace, aceeaşi tăcere, în mijlocul mulţimilor jubilând, dansând, cântând... dar mândria, egoul- dispăruseră...
TOTUL TRECE...
Şi-a invitat bătrânul slujitor alături în trăsură.
_ Mai e şi altceva? Totul trece... Mesajul tău mi-a fost de un ajutor imens.
Bătrânul i-a răspuns:
- Al treilea lucru pe care l-a spus sfântul a fost: ADU-ŢI AMINTE CĂ TOTUL TRECE. DOAR TU RĂMÂI. TU RĂMÂI PURURI CA UN MARTOR.
......
Da, viaţa este o sinusoidă... Noi suntem singura realitate.

miercuri, februarie 15, 2017

Cred că niciodată n-am fost mai frumoasă!

Într-o bună zi, sper să-mi fac timp să spun povestea acestei felicitări.

marți, februarie 14, 2017

Şi-a mai trecut un an...

E prima poză după un 12 februarie trist şi-nsingurat şi dup-un 13 plin de urări. Cum mă simt? Sincer? Incert...

sâmbătă, februarie 11, 2017

De vorbă cu mine însămi...

Nu ştiu care om e cu-adevărat fericit atunci când Timpul îi mai lasă câte-un an în urma lui. Când acel om este, însă, o femeie, tristeţea lăuntrică cu siguranţă trebuie să fie mai mare, indiferent ce-ar declara.
Este 9.20 minute. Am început adevărata numărătoare inversă: mi-a mai rămas, deja, mai puţin de o zi. De ce-aş aştepta cu nerăbdare clipa? Va avea loc o schimbare majoră în viaţa mea, mai ales la nivel mental. Poate mi-ar fi fost mai uşor dacă, privindu-mă în oglindă, imaginea văzută ar fi fost corespondenta anilor oficiali? Nu ştiu...
În fine, nu e ăsta locul în care să mă lamentez, chiar dacă e locul meu, în care m-am obişnuit să-mi scriu unele gânduri, atât cât e decent s-o faci într-un spaţiu lipsit de intimitate.
Acum vreun deceniu, Dumnezeu mi-a pus în mâini o carte de poezii a lui Grigore Vieru şi-n suflet o poezie: "De ce-ai fi tristă?". Fireşte c-o recitesc în fiecare an de-atunci... Acum, însă, am avut în mâini una din cărţile lui Osho, aleasă de mine, de data asta, dintr-o mulţime de cărţi semnate de el. Dar cred că şi faptul că m-am întâlnit cu gândurile lui acum, în preajma lui 13 februarie, a fost tot un semn divin.
Nu vreau acum să scriu decât un gând extraordinar sau, mai bine zis, un alt gând extraordinar. Şi acesta răspunde uneia dintre marile mele întrebări interioare: "Am fost vreodată fericită pe deplin în toţi aceşti enorm de mulţi ani?" Ah! Mi-amintesc de clipele-n care am iubit, câte au fost; mi-amintesc de clipele-n care m-am simţit iubită, câte au fost. Mi-amintesc de clipele petrecute alături de părinţii mei, de bunicii mei, de rudele mele; de clipele petrecute la şcoală, locul meu magic; de cărţile pe care le-am citit; de animăluţele mele... Reprezintă, oare, toate acestea, singura mea sursă de fericire? Oftez... Iată un răspuns de excepţie, care m-a ridicat mult deasupra oricărei urme de îndoială:
"Oamenii nu pot fi fericiţi decât într-un singur mod: dacă sunt ei înşişi, într-un mod autentic."
Ei bine, Da! Am fost, sunt şi cu siguranţă voi fi un om fericit: nu ştiu să fiu decât eu însămi.

Thank you, Osho!

"În foarte multe feluri ţi se va spune un lucru simplu: FII UN LAŞ. Rentează să fii laş; să fii curajos e periculos, fiindcă vei ajunge să fii în conflict cu toate grupurile de interese. Iar tu nu eşti decât o fiinţă umană măruntă; nu te poţi pune cu lumea întreagă."
Cartea asta e bestială!

vineri, februarie 10, 2017

Gnothi seauton: OSHO


Cel mai frumos dar pe care mi-l puteam face este o carte excepţională, care sunt convinsă că mă va ajuta să-mi înţeleg mai bine spiritul rebel, căci de acceptat l-am acceptat demult.
O chestie faină, care răspunde unor gânduri imediate pe care le am, date fiind evenimentele încă în derulare:
"Nu e nevoie să impui nimănui ideile tale. Cine eşti tu? Ce autoritate ai tu ca să impui altora ideile tale? Poţi să împărtăşeşti, poţi să povesteşti, poţi să-ţi dezvălui inima. Iar dacă persoana cealaltă simte că ceva din tine îi atinge o anumită coardă şi alege acel ceva, o face pentru că aşa decide ea, nu pentru că îi impui tu."
Ah! Dimineaţă mă trezeam cu un gând: ideile impuse prin forţă nu sunt idealuri. Măreţ gând pentru un căpşor blond... Tocmai de asta mă opresc aici. ;)

joi, februarie 09, 2017

Doi actori grăbiţi... Cabotini?

În ultimele zile, peste Vărsătoarea mea ţară par a se fi adunat nori grei, prevestitori a furtună. Am văzut români ameninţându-şi fraţii cu o violenţă ce nu mi-aş fi putut-o imagina vreodată. E dureros. 
Am văzut doi actori politici cu comportamente diferite, atipice lor. Un Dragnea împăciuitor, parcă lipsit de forţa proverbială a Scorpionului. Scriam cândva, nu chiar demult, că are în faţă un singur drum: totul sau nimic şi că doar de el va depinde dacă va intra glorios în cartea de istorie a neamului sau, dimpotrivă, dacă va părăsi scena politică într-un mod ruşinos. Dar despre eroarea lui strategică - graba- m-am pronunţat deja. Fireşte, nu amplu, analitic la sânge şi greu de înţeles pentru un om de rând. M-am exprimat în aşa fel încât fiecare dintre cititorii mei să înţeleagă.
Al doilea actor politic, la fel de grăbit, m-a şocat. Nu cuvintele lui, alea oricum le cunoşteam. Mâinile ridicate ameninţător, schimonoselile feţei, ironiile care se voiau, cred, ceva în stilul Băse, doar că acesta din urmă era al naibii de autentic, doar fusese căpitan de vas. Mi l-am imaginat, preţ de câteva clipe, la catedră... Eu însămi sunt un om al şcolii. M-am cutremurat. Eu m-am cutremurat. Ca om şi ca dascăl. Elevii mei nu cred că m-au văzut vreodată într-o asemenea postură, oricât de tare m-ar fi supărat. 
Alţii, cei "ai lui", cu siguranţă au jubilat, încărcându-se cu şi mai multă energie... 
M-am întrebat dacă acesta este omul pe care l-am votat. Omul acela blând, echilibrat în ciuda a toată acea campanie oribilă din 2014. Nu, nu este acelaşi om. Restul gândurilor n-am să mi le fac publice... 
Mă simt aşa cum sunt: a nimănui şi a niciunuia dintre cei doi.

luni, februarie 06, 2017

Last week...

Peste-o săptămână voi fi mai înţeleaptă cu un an... Ah! Sună teribil de pretenţios, dar pur şi simplu nu-mi place să spun "mai bătrână", deşi, dacă e să judec strict după numărul de ani pe care-l voi împlini, ştiu că nu mă mai pot considera altfel. Dar prefer să mă privesc în oglindă şi să zâmbesc... Între mine şi Mine e-o distanţă atât de mare, încât nu ştiu dacă să mă bucur sau să plâng. Nu ştiu cum mi-am imaginat, la 20 de ani, că voi arăta în timp. Ştiu doar că singura mea dorinţă a fost să îmbătrânesc frumos. Mi-am mai dorit şi alte lucruri, dar cred că nu le-am dorit cu aceeaşi intensitate. 
 

În pronaosul Templului lui Apollo...

din Delphi scria cu litere de-o şchioapă: γνῶθι σεαυτόν... Cunoaşte-te pe tine însuţi! Ce îndemn mai bun poate exista, în fond?
Noua Eladă poartă pe zidurile ei alte vorbe, dar semnificaţiile lor nu şi-au pierdut nici valoarea, nici profunzimea.
O bună prietenă mi-a tradus, cândva, mesajul din imagine: "min afiseis ta mikra muala na peisun oti ta oneira su einai apiasta = NU LĂSA PE CEI CU CREIERE MICI SĂ TE CONVINGĂ CĂ VISELE TALE SUNT DE NEATINS..."
Sintagma "cei cu creiere mici" are cel puţin două semnificaţii pentru mine. Probabil că voi aborda altă dată şi în alt context acest subiect.

duminică, februarie 05, 2017

"Să ne iubim pe tunuri"- Test de rezistenţă a prieteniei

O mostră din toate câte mi s-au întâmplat în ultimele zile:
Mesaj primit azi, 5 februarie : "Miha, vad ca, din cand in cand, se trezeste pesedista din tine, insa io te iubesc oricum."
Răspuns:
":))))) Dragul meu prieten de dreapta, credeam că mă cunoşti deja şi-ai înţeles că nu sunt o oaie în turma nimănui. Pentru asta credeam că mă iubeşti."
----------------------
Câte prietenii  vor rezista în faţa acestui nou val de ură? 
---------------------
N.B. : PSD TM m-a pus pe liber în octombrie 2011. Rămăsesem solidară cu Mircea Geoană.

sâmbătă, februarie 04, 2017

A cui româncă sunt? Dar de ce trebuie să fiu a cuiva anume? Sunt a României, niciodată a conducătorilor săi vremelnici!

Te-am votat, Klaus Werner Iohannis. Te-am votat. Am pus de două ori ştampila în dreptul numelui tău. Nu, nu sunt în stradă. Am fost o singură dată, într-o vară toridă a anului 2012, când, îţi amintesc, credeai în aceleaşi valori ca şi mine şi ca alte milioane de români, dar mai ales credeam cu toţii în şansa ţării ăsteia de-a-şi duce traiul în pace şi înţelegere, nu în ură şi minciună. Nu, nu sunt în stradă. Am renunţat atunci, în acea vară, la a mă crede Ana Ipătescu.
Aud că nu sunt "românul tău", dat fiind că nu mă aflu acolo. În stradă. E-n regulă. Nici nu ţineam morţiş. Nu ştiu, însă, cum vor primi anunţul milioanele de români care ţi-au netezit drumul spre victoria finală, dar care nu ştiu să se manifeste decât votând. Da, votând. Acela este adevăratul moment al curajului, când îţi asumi o alegere, nu când faci gesturi de paradă. Repet: te-am votat. Te-am votat în linişte şi pentru linişte. Zece ani de ură şi dezbinare au trecut greu. Zece ani în care votul românilor a fost de două ori deturnat au trecut greu. 

Dar, în definitiv, de ce ar trebui să fiu a ta, a lui Dragnea sau a altcuiva? Sunt şi voi fi doar a României şi-o demonstrez în fiecare zi a vieţii mele, educând cu responsabilitate viitorul acestei ţări. Nu în ură şi dezbinare, ci în respectul pentru cultură, pentru istorie. Îi educ cu speranţa că ei nu vor mai putea fi manipulaţi niciodată!
-------------
Ambii jucători politici au făcut erori strategice mari. Le voi puncta acum pe cele ale lui L.D. : grabă (chestia asta mi-a amintit de graba lui Vali Zgonea...), lipsă de comunicare, slăbiciune în reacţie; sinceră să fiu, nu m-am aşteptat ca în mediul online să lipsească reacţia! Ceilalţi au fost absolut neobosiţi. Eu însămi, antrenată în vremea campaniei lui Mircea Geoană, am fost surprinsă: oamenii ăştia păreau a fi non-stop în stare activă. Am trăit clipe în care incitarea la ură şi violenţă părea a fi scăpat de sub control. Nu-mi amintesc să mai fi trăit aşa ceva în mediul online.
   

vineri, februarie 03, 2017

Just because

"Nefire în fire, doi oameni, subțire,
Desculți prin iubire.
Şi fug după tine
Prin albe ruine,
Cuvânt şi tăgadă,
Desculți prin zăpadă."
Adrian Păunescu

joi, februarie 02, 2017

Cogito

Am văzut cândva un film. "În pat cu duşmanul", aşa se chema... Extrapolând, cred că-n zilele astea, înainte de orice, e musai să te asiguri de orientarea politică a celui sau a celei cu care ai de gând să-nfierbânţi aşternutul... Sau, dacă preferi luptele corp la corp, te poţi încumeta să guşti din fructul oprit.  Kama Sutra în versiune autohtonă...  :)))))
Of, oooffff... Eu credeam, în naivitatea mea, că iubirea nu ţine cont decât de ea însăşi. Dar vai, vai, vai! Luptele acerbe din ultima vreme mă-ndeamnă la o adâncă cugetare: care-ai fost, măi, de dreapta? :)))))))))))