"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

luni, decembrie 22, 2014

S-a schimbat ceva din 2009?

Este doar o parte dintr-o scrisoare - manifest apărută pe blogul domnului Miron Mitrea, undeva la sfârşitul verii lui 2009. Mărturisesc că atunci am considerat că această scrisoare nu ni s-a adresat nouă, simplilor membri de partid, ci mai degrabă liderilor. În fond, ei decid strategiile, alianţele, excluderile, funcţiile...
De câţiva ani politica nu mai constituie o preocupare importantă pentru mine. Politica înregimentată, ca să fiu mai precisă. Totuşi, soarta vechiului meu partid încă mă preocupă.
Mi-am amintit, în urmă cu câteva zile, cele citite pe blogul lui M.M. atunci. Cu tristeţe spun  că acum descriu cel mai bine situaţia. 

miercuri, noiembrie 19, 2014

"Putem fi siguri că reuşim atunci când ne adresăm pasiunilor oamenilor, mai degrabă decât raţiunii lor."

spunea, cândva, Voltaire... 
Încă o campanie prezidenţială a luat sfârşit. Pentru a treia oară consecutiv, stânga românească nu reuşeşte să-şi impună candidatul. De fiecare dată, însă, a fost altfel, dar acum parcă mai rău ca niciodată. Nu aş vrea să comentez aici strategia ultimului dintre candidaţii social - democraţi. Mă rezum doar la a spune, în mod elegant, că  prea multul duce, inevitabil, la saturaţie... Semnalele au fost atât de vizibile, dar numai cine n-a vrut să le vadă, nu le-a văzut.
Nu pot să-mi reprim un gând: Mircea Geoană, cel atât de hulit de mulţi, măcar a câştigat voturile românilor din ţară. 

joi, august 07, 2014

Azi am aflat...

că mă număr printre câştigătorii Concursului naţional "Europa, casa noastră"... Încă nu-mi revin. Mi-am dorit enorm să "prind" unul din locurile câştigătoare, care asigurau o vizită la Bruxelles, şi am muncit mult pentru asta. Puteam să fiu prima? Cred că da, dar acum asta contează mai puţin. Toţi cei calificaţi au primit acelaşi premiu.  Am sfârşit prin a concura la o categorie pentru care nu mă pregătisem, dar aveam mai multe activităţi decât erau necesare.
Am realizat încă ceva frumos pentru şcoala mea mică? Sau am făcut-o doar pentru a-mi demonstra mie însămi că pot?  Cred că cele două s-au îmbinat armonios încă o dată.
 Nu ştiu în ce mă voi implica din toamnă. Nu ştiu nici dacă voi mai dori s-o fac. Poate că voi lua o pauză, mulţumindu-mă doar cu activitatea la clasă şi cu voluntariatul în domeniul ecologiei. Poate că e mai puţin dureros decât să mă implic în proiecte în care nu cred decât eu însămi. Culmea e că le duc la bun sfârşit... 
Nu mi-am anunţat decât familia (ca de obicei, n-a sărit nimeni în sus; asta e, i-am obişnuit cu reuşite, cu o singură excepţie. ) şi câţiva apropiaţi. 

luni, iunie 23, 2014

duminică, iunie 15, 2014

15 iunie 1889 - 15 iunie 2014

Odă (în metru antic)
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.
De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai re'nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!
Mihai Eminescu, 1883

luni, martie 31, 2014

„Flori s-au deschis în pământul nostru...” Dimitrie Cantemir



                                                                                                    "Acest domn este un om foarte deştept
 şi în stare să povăţuiască…
o persoană foarte isteaţă, inteligentă şi abilă". 
Petru cel Mare[1] despre Dimitrie Cantemir,
în jurnalul său de campanie, vara lui  1711

În vara anului 2013 am citit, total întâmplător, un articol[2] care m-a pus pe gânduri… Învăţasem la şcoală, în anii liceului, despre Dimitrie Cantemir şi o făcusem mai mult la orele de limba română, fapt lesne de înţeles. Dar dacă atunci m-au atras mai mult minunatele descrieri ale unei părţi din întreaga inimă românească, Ţara Moldovei,  abia mai târziu am reuşit să realizez, în mintea-mi, o temeinică punte de legătură cu ideile şi valorile Şcolii Ardelene[3].

În egală măsură m-a impresionat, însă, o întâlnire providenţială aş spune: întâlnirea dintre Dimitrie Cantemir şi ţarul Petru I al Rusiei. Ioan Neculce[4], Nicolae Costin[5] şi Axinte Uricariul[6]- cronicarii vremii- notează cu exactitate evenimentele derulate în primăvara anului 1711, evenimente “stropite” din belşug, dacă e să-i dăm crezare lui Neculce, cu vin de Cotnar : "Să ospătă şi să veseli pre frumos cu vin de Cotnar şi lăuda vinul foarte. Şi încă mai bine le plăce vinul cel cu pelin, şi mult să miră cum spre partea lor nu să face vin cu pelin aşe bun.” Dar cine era acel  Dumitraşco vodă pe care "împăratul l-a sărutat pe cap, luându-l în braţe şi ridicându-l sus cu o mână, fiind Vodă om scund şi împăratul om deafirea întru tot şifaeş”?[7]

Dimitrie Cantemir s-a născut la Iaşi, la 26 octombrie 1673, ca fiu al viitorului domn al Moldovei, Constantin Cantemir[8].   Deşi analfabet, ştiind numai să se iscălească[9], Constantin Cantemir s-a preocupat să dea o educaţie aleasă copiilor săi, Antioh şi Dimitrie, care au studiat cu dascăli renumiţi din ţară şi din străinătate, între care şi călugărul grec Ieremia Cacavelas Cretanul, teolog poliglot, filosof şi predicator, care studiase la universităţile din Leipzig şi Viena.

 Încă din primii ani ai vieţii, până la plecarea sa în calitate de ostatic la Poarta Otomană[10], Dimitrie Cantemir a primit educaţia cuvenită unui fiu de boier (stăpânea noţiunile de bază într-ale cititului, scrisului, socotitului, precum şi unele cunoştinţe elementare de religie creştin- ortodoxă), dar el mai studiase şi  limbile slavă, greacă şi latină.  În cei aproape douăzeci şi doi de ani petrecuţi ca ostatic la Constantinopol, îşi continuă studiile, atât la Înalta şcoală a Patriarhiei, cât şi la diverşi profesori particulari de formaţie culturală europeană şi orientală, manifestând un interes aparte faţă de istoria, cultura şi civilizaţia orientală, mai cu seamă faţă de cea turco-otomană. A studiat filosofia, logica, teologia, geografia, istoria, muzica, medicina, folclorul, limbile occidentale şi orientale (turca, persana, araba), desenul şi arhitectura. Stăpânea la perfecţie nu mai puţin de douăsprezece limbi străine. Graţie acestor  cunoştinţe a ajuns, mai târziu, să elaboreze mai multe lucrări dedicate istoriei, civilizaţiei şi culturii. Unele din concluziile pe care le-a tras de pe urma studierii religiei musulmane şi istoriei Imperiului Otoman, a încercat să le transpună practic în scurta perioadă în care a fost domn al  Moldovei (1710-1711).

A fost apreciat în cercurile cele mai înalte ale curţii şi aristocraţiei, stabilind legături solide cu reprezentanţii diplomatici ai diferitor ţări europene – Franţei, Rusiei, Olandei, dar şi  în cercurile înaltului cler ortodox, precum şi în cele ale oamenilor de ştiinţă de cea mai aleasă cultură din capitala imperiului.

La scurtă vreme după ce urcase pe tronul Moldovei cu sprijinul turcilor[11], el caută să-şi apropie boierimea, căutând s-o atragă în planurile sale de eliberare a Moldovei de sub stăpânirea otomană cu sprijinul lui Petru cel Mare, ţarul rus ce uimise întreaga Europă la acea vreme. În acest scop, Dimitrie Cantemir stabileşte legături cu ţarul Petru în vederea încheierii unei alianţe antiotomane.

 Ca urmare a tratativelor secrete dintre cele două părţi, la Luţk este  întocmit  un tratat de alianţă[12], al cărui text se admite că ar fi fost conceput de Cantemir însuşi. Tratatul n-a ajuns să fie aplicat niciodată deoarece campania de la Prut, care a urmat în vara anului 1711, s-a soldat cu o înfrângere dureroasă pentru Ţara Moldovei, pe care, în urma “hainirii” lui Dimitrie Cantemir, turcii erau gata s-o transforme în paşalâc. Împreună cu circa 4 mii de moldoveni, cei mai mulţi boieri împreună cu familiile lor, Dimitrie Cantemir părăseşte Moldova refugiindu-se în Rusia.

Deşi cronicarul Ioan Neculce, care acceptase din prea multă dragoste şi preţuire să-l urmeze pe Dimitrie Cantemir în pribegie, nu a descris în termeni prea galanţi şederea la curtea ţarului, întristându-l schimbarea de comportament a celui în mâinile căruia îşi pusese destinul: “I să schimbasă hirea într-un altu chipu, nu precum era domnu în Moldova, ce precum era mai nainte, tânăr, pre când era beizade în zilele frăţine-său, lui Antiohie-vodă, încă şi mai rău şi iute la beţie. Se scârbie şi uşa îi era închisă şi nu lăsa pre moldoveni nicăieri din târgu să iasă afară, fără ucazul lui. Deci Dumitraşco vodă nu vre să ţie pre moldoveni cu dragoste, ca pre nişte streini ce ş-au lăsat casăle şi s-au streinat de moşiile lor pentru dânsul, ce vre să-i ţie mai aspru decât în Moldova. Dumitraşco-vodă va să-i facă robi în ţară creştinească. Nu sunt oamenii slobozi să margă unde li-i voia, nici la împărăţie fără ucaz. Şi ucaz nu vor să facă, ca pentru să nu facă cheltuială împărăţiei.”[13], întâlnirea lui Dimitrie Cantemir cu ţarul Petru cel Mare şi contactul cu o Rusie transformată din temelii datorită reformelor acestuia, au reprezentat un punct de răscruce în viaţa şi, implicit, în opera sa, înnobliată de seria unor lucrări fundamentale, influenţate puternic de  iluminismul timpuriu, alimentat de valorile europene cultivate de cercurile Academiei ruse, ataşate ideilor leibniziene.

A fost nu numai sfetnicul intim şi preţuit al lui Petru cel Mare în problemele lumii orientale, turceşti în mod deosebit[14], dar şi un cărturar ataşat politicii de revigorare a societăţii ruseşti. Prin vasta sa erudiţie a stârnit curiozitatea şi interesul Academiei din Berlin, al cărei membru a fost ales la 11 iulie 1714, la secţiunea “ştiinţelor orientale”. [15]

Opera lui Dimitrie Cantemir este extrem de variată. “Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 - 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin. Lucrarea are ca scop să facă cunoscută Moldova în cercurile culturale occidentale, reprezentând prima monografie geografică românească. Prima parte este consacrată descrierii geografice a Moldovei, a munților, a apelor și a câmpiilor. Dimitrie Cantemir a elaborat prima hartă a Moldovei. A prezentat flora și fauna, târgurile și capitalele țării de-a lungul timpului. Toponimele sunt scrise cu alfabet latin. În partea a doua a lucrării este înfățișată organizarea politică și administrativă a țării. S-au făcut referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau îndepărtarea din scaun a domnilor, la obiceiurile prilejuite de înscăunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodnă, nunți, înmormântări. În ultima parte a lucrării există informații despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care la început au fost latinești, după pilda tuturor celorlalte popoare a căror limbă încă e alcătuită din limba cea română, iar apoi înlocuite cu cele slavonești. Lucrarea prezintă interes nu numai pentru descrierea geografică sau politică bine documentată, ci și pentru observațiile etnografice și folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul cărturar român care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia și folclorul. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru cărturar care a cuprins în sfera cercetărilor sale etnografia şi folclorul, în această lucrare el enumerând întruchipări mitologice, precum: „Doina“, „Frumoasele“, „Ursitele“, „Sânzienele“, „Zburătorul“, etc.

 În domeniul geografiei, a mai elaborat lucrări, hărţi şi profile privind Constantinopolul şi partea estică a Caucazului. Este autorul uneia dintre primele istorii ale Imperiului otoman, “Creşterea şi descreşterea curţii otomane” (1714-1716). Ea răspundea unei necesităţi politice, într-un moment în care criza imperiului era evidentă. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Cartea a fost extreme de apreciată în rândurile diplomaţiei europene, fiind tradusă în engleză (1734, 1735), în franceză (1743) şi în germană (1745). Tot în Rusia a redactat şi alte lucrări: “Viaţa lui Constantin Cantemir” (1716-1717), “Evenimentele Cantacuzinilor şi ale Brincovenilor” (1717-1718), “Sistema religiei mahomedane” (1722).

Cea mai importantă scriere a lui Dimitrie Cantemir rămîne, pentru cultura română, “Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” (1719-1722). Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române și străine în limbile latină, greacă, polonă și rusă. Lucrarea este fundamentată pe ideea unităţii poporului român, ideea latinităţii si continuităţii sale în Dacia, susţinând teoria lui Miron Costin: originea latină comună a tuturor dialectelor româneşti. Iată o piatră de temelie pentru ceea ce, nu peste mulţi ani, va constitui “Şcoala ardeleană”!  Hronicul evidenţiază o vastă problematică social-politică, interesând realităţile româneşti, domnia, feudalismul în Moldova, asuprirea otomană, boierimea şi ţărănimea. Autorul a dezbătut in Hronic şi problema rolului românilor în istoria universală: nobleţea neamului românesc constă nu atât în ilustra ascendenţă romană, cât în faptul că se trage din purtătorii unei strălucite civilizaţii.

Dimitrie Cantemir deschide în istoriografia noastră preocuparea pentru istoria culturii, pentru istoria universală. Referindu-se la locul şi importanţa lui Dimitrie Cantemir în cultura românească, George Călinescu[16] afirma că acesta este „un Lorenzo Medici[17] al nostru“. Prin Cantemir, se poate afirma că istoria naţională este integrată valorilor europene, el stabilind locul şi rolul poporului român in istoria continentului. Vocaţia culturală de punte între Orient şi Occident va fi notată în mod concis de Voltaire[18] în „Histoire de Charles XII“: „Moldova era cârmuită atunci de principele Cantemir care reunea talentele grecilor vechi, ştiinţa literelor şi a armelor“.

Şi „flori s-au deschis în pământul nostru...”

                                                              Dimitrie Cantemir    






[1] Petru I (Petru cel Mare) sau Piotr I Alekseievici; n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie ) 1682 până la moartea sa.

[2] http://www.evz.ro/detalii/stiri/filosoful-constantin-barbu-statul-roman-este-un-stat-inconstient-poate-chiar-in-descompu-1054531.html

[3] Reprezentanții Școlii Ardelene au adus argumente istorice și filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenții direcți ai coloniștilor romani din Dacia. Aceasta teză este cunoscută și sub numele de latinism.

[4] Ioan Neculce (n. 1672 - d. 1745) a fost un cronicar moldovean, mare boier care a ocupat diferite demnități importante în perioada domniei lui Dimitrie Cantemir.

[5] Nicolae Costin (n. 1660 - d. 1712) a fost un cronicar și mare vornic al Principatului Moldovei, fiu al cronicarului Miron Costin.Este autorul mai multor cronici istorice ale Moldovei


[6] Axinte Uricariul (n. c. 1670 - d. c. 1733) a fost un copist moldovean de acte (urice), de origine răzeșească. A redactat o cronică oficială despre a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat în Moldova („De a doua domnia lui Nicolae Alexandru-vodă”, 1711 - 1716).

[7] Ioan Neculce,” Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat

[8] Constantin Cantemir, a fost domnitor al Moldovei între anii 1685 -  1693. A fost tatăl lui Antioh și Dimitrie Cantemir.

[9] "carte nu știa, ci numai iscălitura învățase de o făcea; practică bună avea: mânca bine și bea bine. La stat nu era mare, era gros, burduhos, rumăn la față, buzat, barba îi era albă ca zăpada". (Ioan Neculce,” Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat”)


[10] 1688

[11] “După mai multe căutări şi  ezitări turcii îl aduc în scaunul domnesc de la Iaşi pe Dimitrie Cantemir, care, aflându-se de mai mulţi ani la Constantinopol şi fiind bine cunoscut în sferele politice cele mai înalte de la curtea  sultanului, se considera că merită toată încrederea. Astfel, în împrejurări extrem de complicate, Dimitrie Cantemir deveni, la 14 noiembrie 1710, domn al Ţării Moldovei.” - http://cantemir.asm.md/dimitrie/biografi

[12] Tratatul de la Luțk a fost un acord secret între domnitorul Moldovei Dimitrie Cantemir și țarul rus Petru cel Mare, în urma căruia Principatul Moldovei își menținea autonomia, dar trecea sub protecția Rusiei. A fost semnat la 13 aprilie 1711 la Luțk în Polonia (azi în Ucraina). Motivul semnării acordului a fost dorința lui Cantemir de a scăpa de sub jugul Imperiului Otoman.


[13] Ioan Neculce,” Letopisețul țării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat

[14] În 1719 Dimitrie Cantemir devine senator şi unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai lui Petru I în probleme de politică orientală a Imperiului Rus.

[15] În şedinţa Consiliului Academiei din Berlin din 1 august 1714, constatându-se agrementul Protectorului (regele Prusiei), se confirmă primirea lui Dimitrie Cantemir în Academie. Acceptarea cererii lui Dimitrie Cantemir, datând 11 iulie 1714, s-a concretizat în acordarea Diplomei de membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin cu textul următor:  „Pe vremea când Marte stăpânea mai cu putere decât Palas, o astfel de întâlnire se arăta a fi mai mult o dorinţă decât o speranţă. Dar iată că faptul şi-a găsit împlinirea acum, că prea luminatul şi prea învăţatul Dimitrie Cantemir, principe al Imperiului Rusesc, Domn ereditar al Moldovei, dând o pildă, pe cât de demnă, pe atât de rară, şi-a închinat numele ilustru cercetărilor ştiinţifice. Iar prin adeziunea sa, Societatea noastră a dobândit o nouă strălucire şi o podoabă neîntrecută. Ne închinăm cu smerenie în faţa bunei voinţe ce ne-o acordă Principele nouă şi lucrărilor noastre”.


[16] George Călinescu (1899—1965 ) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist, academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen Lovinescu.

[17] Lorenzo de' Medici (1449 - 1492) a fost un politician italian și conducător al Republicii Florentine în timpul Renașterii italiene. Cunoscut și sub numele de Lorenzo Magnificul (Lorenzo il Magnifico) de către florentinii contemporani, a fost un diplomat, politician și cel mai cunoscut îndrumător al savanților, artiștilor și poeților. Viața sa poate fi asociată cu apogeul Renașterii italiene timpurii, iar moartea sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenței.


[18] Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet, (1694 - 1778), a fost un scriitor și filozof al Iluminismului francez.