"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

joi, aprilie 15, 2021

Comparație


 33 de guverne în România interbelică. Par multe, dar vremurile nu au fost deloc, deloc, deloc ușoare. Nu am numărat guvernele ultimilor treizeci de ani, dar nu ar fi exclus să fie într-un număr considerabil. Cei din stânga au preluat o țară în formare, dacă pot spune așa, cu probleme, normal, au înfruntat o mare criză economică mondială și au trecut țara printr-un război mondial. Vremuri grele. Cei din dreapta se pot lăuda cu NATO și UE, chestii datorate, poate, mai mult poziției noastre geo-strategice, dar mai ales cu multă dezbinare.

Cineva, un tip foarte înalt și purtător de mască și în vârful muntelui, se arăta extenuat de lupta cu covidul... Ferească-ne Dumnezeu să-l avem într-o altă luptă!


marți, aprilie 13, 2021

joi, aprilie 08, 2021

Ex ossibus ultor

Cea mai mare spaimă a noastră, când mama a fost luată la spital, e că vor spune că are Covid și că ne-o vor da într-un sac. Dar Dumnezeu nu i-a lăsat să mintă și mama mea a putut fi înmormântată creștinește.
Mă gândesc cu durere la toți cei care  n-au avut "norocul" mamei mele.
Nu pot comenta declarațiile lui Voiculescu decât așa: nu e singurul vinovat, înaintea lui a fost Tătaru. Iar deasupra lor...

 

miercuri, aprilie 07, 2021

Ca și moda, istoria e ciclică

Din ce în ce mai des mă întreb de unde atâtea apucături comuniste la niște oameni care, cei mai mulți, s-au născut după Revoluție... "Ochiul și timpanul", lozinca comunistă, pare acum ridicată pe culmi pe care nici creatorii ei nu le-ar fi bănuit. Un modus vivendi, din nou.
Admirația declarată pentru Che Guevara o pot înțelege, căci am încercat să îl privesc din ambele perspective. Dar admirația pentru Ana Pauker, din orice perspectivă aș privi-o, nu poate fi decât alarmantă.
Și mai e o chestie care mi-a venit în minte, când am auzit despre intenția de-a desființa proprietatea: Falansterul... La noi, ideile lui Fourier au avut o încercare timidă, aș putea zice, prin Teodor Diamant. Nu știu câți dintre voi își amintesc de Falansterul de la Scăieni. Au trecut două secole și ideile alea par a excita din nou mințile unora.