"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

joi, martie 31, 2016

FIGARO, my love


Am multe poze cu ultimul şi cel mai iubit dintre purceluşii mei, dar am găsit doar una în care suntem amândoi. Îi era cald în acea seară şi n-avea chef... Stătea tolănit în căsuţa lui, iar eu, nemiloasa, l-am înşfăcat! Atunci mi-a părut rău, dar acum mă bucur că am făcut-o. Am plâns tare mult după el şi n-am mai vrut să-l înlocuiesc cu un altul. Purceluşii de Guineea n-au o viaţă prea lungă. Te ataşezi de ei, apoi mor, de regulă brusc. Acum mă gândesc cu drag şi la Mali, la Helmuth, la Bruno, Heidi, Kasimir şi la Caligula. Tuturor le-am oferit dragoste şi îngrijire, fiecare făcând parte din familie.

miercuri, martie 30, 2016

"Sunt un om viu."

N-am să comentez decât cu ajutorul unui citat dintr-un alt zămislitor de limbă , la fel de drag mie:
"Pur şi simplu ziditu-m-am de viu în Templul Limbii Române..." (Grigore Vieru)
Şi EL... 

31 martie: Ce bine c-ai fost... Ce mirare că te-am avut aproape... NOI.

"Mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor de tine..."

Eminescu

Atâta să nu uitaţi:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitaţi
că el a băut cu gura lui, -
că avea piele
îmbrăcată în ştofă.
Atât să nu uitaţi, -
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină
Atât să uitaţi! Numai atât, -
că El a trăit,
înaintea noastră...
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitaţi!

sâmbătă, martie 26, 2016

"Istoria este cea dintâi carte a unei naţii." Nicolae Bălcescu


"Atacul de noapte" în viziunea unui copil de zece ani.

Am găsit, printre multele mele poze cu activitatea la clasă, câteva sugestive pentru feed-back-ul la modul în care predau Istoria. Toţi acei cavaleri au dimensiunea 5 mm... 
Şi-acum, doar câteva amintiri cu generaţie deosebită. Am câştigat împreună multe concursuri. Dar educaţia presupune, înainte de toate, dragoste. Multă dragoste... Ofer şi primesc. Întotdeauna. Toate celelalte vin aproape de la sine. Acestor copii le mulţumesc şi pentru că m-au învăţat să iubesc iarna, anotimpul naşterii mele. Datorită lor, fiecare zăpadă a fost primită cu o bucurie pe care mi-e imposibil s-o descriu în cuvinte. Dar nici nu cred că e nevoie! Imaginile vorbesc singure: sunt fericită...
 

vineri, martie 25, 2016

"Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inimi?" Mihai Eminescu

Articolul despre "Educaţia în Roma antică" a primit, la un moment dat, acest comentariu:
 "SÎNTEŢI SLUGILE ROMEI PINA AZI! DESPRE GETI SI TRECUTUL LOR NU CAUTAT!I STIATI CA VIN DIN TIRAS FIUL LUI LAFET!? ADICA NEPOTUL LUI NOE? INAINTE DE ROMA SI MACEDONI, AU STAPINIT MAI MULT DE 1000 DE ANI, CONTINENTUL! (ROMA DOAR 500!) NU O SPUN DIN INVIDIE, DAR SINTETI JALNICI!UNDE ESTE MAI MULT DE 2000 DE ANI DE ISTORIE? DE LA POTOPUL LUI NOE, PINA LA ALEXANDRU MACEDON!? DOAR CA NU CREDETI LUI HRISTOS NU CITITI FACEREA PAMINTULUI? DECIT SA CREDETI LUI DUMNEZEU, MAI BINE SINTETI SLUGILE SODOMEI DE 2000 MI DE ANI. "
................................................................................
Nu i-am replicat acestui "Fili"; a avut grijă altcineva s-o facă, deşi într-un mod mai puţin ortodox, ca să zic aşa, dar am postat şi acel comentariu.
Ce pot spune? Că cea mai mare dorinţă a mea e să ajung pe pământul sfânt din inima Daciei? Că urmăresc postările şi filmele lui Daniel Roxin, deşi mulţi spun că exagerează? Că sunt convinsă că nu degeaba Eminescu a scris despre Dacia cea Mare? Că, deşi înţeleg perfect contextul şi misiunea Şcolii Ardelene, totuşi nu simt entuziasmări speciale pentru Virtus Romana Rediviva? Că am vrut să continui seria despre sistemele educaţionale din antichitatea europeană cu Educaţia în Dacia, dar n-am găsit nicio referire scrisă? Că am realizat că, asemenea prietenilor lor celţi, şi dacii considerau că învăţătura trebuie să constituie apanajul strict al liderilor spirituali? Că m-a durut şi mă doare să ştiu că România este mai plină de monumente închinate cuceritorilor decât orice altă ţară europeană? Că Boudica, o "învinsă criminală de război" (în viziunea unora), este ţinută la loc de cinste pe un pământ stăpânit aproape patru secole de romani şi că asta ar trebui să ne fie o lecţie? Ah! Nimic din toate astea nu l-ar fi mulţumit pe Fili...

Amintiri...

Azi a fost o zi plină de emoţie pentru mine: mi-am revăzut cea mai dragă dintre şcolile mele. M-am oprit, în faţa ei, preţ de câteva clipe şi m-am rugat pentru sufletul celui plecat prea devreme în Empireul lui Dante: profesorul meu de Limba Română şi Domnu' meu Trandafir... Am învăţat să citesc pe la 4 ani. Cel care m-a învăţat, însă, să citesc BINE, cu ochii sufletului, mai mult decât cu cei ai minţii, a fost Profesorul meu. M-a transformat într-un "şoarece de bibliotecă"? Poate, iar pentru asta nu-i pot decât mulţumi, cu speranţa că, de acolo de unde e, mă poate auzi.

joi, martie 24, 2016

Dream...

JOHNNY LOGAN... <3 br="">

“Beţi otrava, nu este atât de crudă precum tirania.” (cf.Tacitus)


" While about the shore of Mona those Neronian legionaries
Burnt and broke the grove and altar of the Druid and Druidess,
Far in the East Boadicea, standing loftily charioted…”
(Alfred Lord Tennyson )

    În ciuda greutăţilor şi-a umilinţelor, Boudica se ridică mândră şi triumfătoare pe malul Tamisei, nu departe de clădirea Parlamentului, în carul ei de luptă, din roţile căruia ţâşnesc lame de coasă… 
Era, însă, Boudica o barbară care încerca să distrugă o civilizaţie superioară printr-o serie de atrocităţi? Sau era o patrioată care s-a ridicat împotriva unei forţe de ocupaţie străine şi brutale? Singurii îndreptăţiţi să o judece sunt urmaşii ei.
 Cassius Dio scria că „nicicând nu a mai existat o asemenea femeie. Înaltă, teribilă la văzut şi dotată cu o voce puternică. Părul roşu în flăcări îi cădea până la genunchi, şi purta o coroană din aur decorată, o tunică multicoloră şi o manta groasă legată cu o broşă. Era înarmată cu o lance lungă şi inspira teroare celor care o puteau vedea”.         Exagerare sau nu, evident e că Boudica era considerată a fi unică. Nici nu e de mirare, dat fiind rolul preponderent decorativ al matroanelor romane... Ca o paranteză: scriam, tot aici, despre drepturile femeilor din lumea "barbară", în opoziţie cu inexplicabila- pentru mine- lor absenţă  în lumea pe care o admir cel mai mult: lumea grecilor antici. Oare unde mi-ar fi plăcut să trăiesc? Dacă aş judeca strict după unele părţi din mine, cred că aş fi fost o hetairă. Da, o hetairă şi nu mi-e jenă s-o spun. Erau femei extraordinar de cultivate, nici nu e de mirare că una dintre ele a ajuns faimoasă în istorie (Aspasia din Milet). Dar dacă e să judec după personalitatea mea, după tot ce reprezint eu, locul nu mi-ar fi putut fi decât în lumea celţilor, printre druizi...


Mă fascinează personalitatea acestei femei... Alături de Alexandru, de "olimpianul" Pericle, de bravul Leonidas, de Ginghis Han...