"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

marți, decembrie 29, 2015

Un gând către Regina cu părul de foc, BOUDICA...



M-am întrebat, după ce am văzut filmul, dacă Boudica a fost doar o regină barbară care, prin masacre fără discernământ – conform descrierilor învingătorilor- , s-a opus marii puteri civilizatoare, sau a fost doar o iubitoare a pământului şi a neamului său…  Poate că revolta Boudicăi nu a lasat în urmă consecinţe politice importante, dar amprenta ei asupra mentalului colectiv este semnificativă: în definitiv, nu Suetonius este cel care are astăzi statuie la piciorul podului Westminster... Şi iată cum întrebarea mea lăuntrică şi-a aflat răspunsul. 
Oftez... Noi, probabil singurii din Europa, ne ţinem învingătorii la loc de cinste...  
P.S.
Numele provine din cuvântul celtic  bouda = victorie. Mai este cunoscută şi sub numele : Boadicea, Voadicea, Boodicia, Bunduica, Buddug  sau chiar Bunduca. Tacitus a numit-o "Boudicca" şi aceasta, de fapt, este singura redare contemporană a numelui, care a ajuns până la noi. Conform dovezilor filologice, se pare că ortografia corectă era "Boudica", ceea ce-i apropie numele de un număr de cuvinte celte care denumesc “Victoria”. 
P.P.S. 

Se cuvine să reamintesc faptul că în toate societăţile aşa-zise barbare (civilizaţia era considerată a fi apanajul strict al grecilor, şi mai apoi al romanilor), femeile se bucurau de drepturi egale cu bărbaţii lor. Un fapt demn de laudă, cu atât mai mult, cu cât femeile europene au trebuit, mai apoi, s-aştepte zorii secolului XX pentru a-şi recâştiga nişte drepturi de care înaintaşele lor barbare se bucuraseră din plin…
 

sâmbătă, martie 21, 2015

21 martie - Ziua internaţională a poeziei

"Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale." (Wikipedia)
Cu drag îl voi pomeni azi pe unul dintre poeţii sufletului meu şi cum aş putea s-o fac mai bine decât printr-o poezie de-a sa?

Ce frumoasă eşti - ADRIAN  PĂUNESCU
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?

sâmbătă, ianuarie 24, 2015

Școala și creativitatea - între deziderat și necesitate



Motto: ”Oricare gând ne creează viitorul…” 
                   Louise L. Hay[1], 1992



[1] Louise L. Hay (1928) este o scriitoare americană de succes.

În anul 1869 Sir Francis Galton, rudă cu Charles Darwin, publică ”Hereditary genius” și aduce, astfel, în atenția opiniei publice personalitatea creatoare[1], considerând-o a fi atributul exclusiv al genialităţii. De atunci, conceptul de creativitate a fost abordat prin prisma mai multor teorii[2] şi a primit, ca atare, mai multe definiţii. De exemplu: ”Creativitatea este procesul modelării unor idei sau ipoteze, al testării acestora și al comunicării rezultatelor.” - E. P. Torrance[3], 1967, sau ”Creativitatea reprezintă interacțiunea optimă generatoare de nou dintre atitudini și aptitudini.”- P. Popescu-Neveanu[4], 1978.
                Cel care introduce, în vocabularul psihologic, termenul creativitate este psihologul american Gordon Allport[5], prin înlocuirea termenilor ”spirit inovator”, ”inventică”, ”talent”(1937), iar Congresul Asociației psihologilor americani din 1950 este considerat ca dată de început a unor studii sistematice de creativitate. În cadrul congresului, J. P. Guilford[6], președintele acestei asociații, își susține teza potrivit căreia fenomenul creativității reprezintă o trăsătură general umană și că toți oamenii pot fi distribuiți pe o scală continuă a creativității la diferite nivele.  Din acel moment creativitatea nu a mai fost considerată drept un atribut exclusiv al geniului uman și studiile de cercetare au cunoscut o cu totul altă orientare.
                 Dar cum se manifestă o personalitate creativă? Iată câteva consideraţii generale:
                 R.J.Sternberg[7] (1988) numește cele mai importante caracteristici ale unei personalități cu un înalt potențial creativ:  spirit de aventură; perseverență; înclinație spre cercetare; deschidere către noi experiențe; spirit de lider; disciplină și capacitate de ordonare a propriei activități; motivație intrinsecă; centrare pe sarcină; competitivitate; prezență socială bună; nevoie de intimitate, realizare independentă;
comportament neconvențional;  nevoia de experiențe de vârf.
                Pornind de la ideea că „în fiecare individ există un potenţial creator” (C.W. Taylor), precum şi de la aceea că există mai multe niveluri de structurare a creativităţii, Anca Munteanu[8] propune o abordare pe verticală a creativităţii, identificând astfel următoarele niveluri:  creativitatea expresivă – forma fundamentală a creativității, care nu e condiționată de nicio aptitudine și e cel mai ușor de surprins în desenele copiilor, caracteristicile principale fiind spontaneitatea și libertatea de exprimare; creativitatea productivă – specifică tehnicienilor;  creativitatea inventivă – valorificată prin invenții și descoperiri;  creativitatea inovativă – presupune înțelegerea profundă a principiilor unui domeniu și apoi abordarea inovativă a unui anumit fenomen; creativitatea emergentă – nivelul superior, atins doar de puțini indivizi (ex.Ch. Darwin,  A. Einstein).
                  M. Mead[9] demonstrează existența unei legături indisolubile între cultură și creativitate.  Astfel, culturile care își educă copiii într-un spirit receptiv și liber pentru a fi capabili să asimileze cerințele mediului, în spiritul libertății de exprimare, care acceptă și valorizează gândirea divergentă, vor avea indivizi creativi, iar T. Amabile[10] afirmă că ”factorii sociali (familia și școala) pot avea impact semnificativ (motivator sau inhibator) asupra creativității.[11]
 Aşadar, educației îi revine ca sarcină de bază dezvoltarea și structurarea forțelor creative existente în fiecare copil, astfel încât activitatea individuală să devină în mod firesc și o activitate creativă. Astfel, profesorul se află în fața unei probleme fundamentale: ”Cum se poate stimula creativitatea elevilor?”, ”Care sunt coordonatele unei educații în vederea obținerii creativității?”.
                Cercetările (E. P. Torrance, T. Amabile) au demonstrat că o totală deschidere a profesorului spre creativitate constituie un important factor stimulator al acesteia. În acest scop, o condiție de bază este aceea ca profesorul însuși să fie creativ, să cunoască date despre creativitate, despre psihologia creativității, despre cum poate fi aceasta reperată și apoi dezvoltată în cadrul procesului educațional. Este obligatorie respectarea personalității creatoare a elevului, dar acest lucru nu este tocmai ușor. Elevul  creativ pune cel mai adesea întrebări incomode, oferă soluțiile cele mai inedite în rezolvarea unor probleme, nu respectă standardele, manifestă o curiozitate supărătoare și este întotdeauna nonconformist.
                 Prin studiile sale, Ann Eriksson[12] a dovedit că, în școlile suedeze, profesorii consideră elevii creativi ca fiind enervanți, doritori să facă totul altfel, perturbatori ai liniștei din clasă, egocentrici și egoiști, plini de idei ciudate, indisciplinați și neobedienți. Ana Stoica-Constantin[13] a cercetat (în 1988) acest aspect în rândurile profesorilor din școlile românești și concluzia sa a fost că doar 38% dintre aceștia apreciază în mod favorabil o conduită creativă și semnalează încă de atunci că accentul este pus pe stilul convergent de gândire. Bănuiesc că procentul nu a suferit o majorare substanţială în decursul ultimilor douăzeci şi cinci de ani, decât la nivel declarativ.
                Este evident, așadar, că cel mai adesea sistemele educaționale nu numai că nu incurajează, ci chiar oprimă elevilor orice tentativă de a fi creativi, prin cultivarea unui comportament stereotip.        
                Profesorii apreciază mai mult elevii care își rezolvă sarcinile în mod disciplinat, fără să comenteze și care sunt oricând dispuși să accepte modul de gândire al profesorului sau al majorității. La rândul lor, elevii știu ce le place profesorilor și se conformează cu obediență.  A.J.Cropley[14] consideră că nimic din această stare de fapte nu trebuie să constituie o surpriză, dat fiind că cei mai mulți dintre elevii creativi nu se adaptează la condițiile oferite de școală. E.P.Torrance merge chiar mai departe și afirmă că elevii creativi sunt sufocați de conformism și cel mai adesea sunt puși să aleagă între a fi originali și creativi și a fi acceptați de mediul în care trăiesc și învață.
                T. Amabile evidențiază în acest scop greșelile din sistemele de educație, greșeli care, în mod evident, influențează manifestarea  potențialului creativ al elevilor. Ea le denumește ”factorii asasini ai creativității”:  evaluarea (poate submina creativitatea unui copil deoarece acesta se va concentra cel mai mult pe felul în care munca sa va fi apreciată și nu-și va manifesta imaginația și propria fantezie); recompensa ( duce la înăbușirea motivației intrinseci, a imboldului personal);  competiția (cei mai mulți elevi ajung să fie preocupați mai mult de dezvoltarea unor strategii de depășire a celorlalți, fapt ce dăunează de regulă creativității lor);  restrângerea capacității de alegere (se referă la impunerea unor reguli stricte, a unor constrângeri în privința rezolvării sarcinilor de lucru, inoculându-li-se ideea că rezolvarea problemei respective suportă o singură modalitate).
                 Unii profesori sunt descurajați de faptul că se simt presați și urmăriți de către familiile elevilor lor în ceea ce privește modul de predare și abordează de regulă acel stil care este pe placul părinților, chiar dacă este în defavoarea necesităților educaționale ale copiilor. Câți părinți nu sunt satisfăcuți decât atunci când văd în caietele copiilor lor pagini întregi cu exerciții și probleme, etc. ? Din această cauză se impune o cât mai strânsă legătură între școală și familiile elevilor și informarea acestora asupra obiectivelor urmărite și a metodelor utilizate.
                 În mod normal apare întrebarea: ”Care este atunci rostul creativității? De ce este ea necesară?” Răspunsul este simplu și mereu valabil, în ciuda tuturor opreliștilor: un individ creativ este o sursă de dezvoltare a societății, un factor de progres, iar o minte creativă, cu cât este mai timpuriu descoperită și dezvoltată, cu atât va insemna un câștig pentru viitorul acelei comunități.
                Nu există un ghid al creativității astfel alcătuit încât să poată fi deschis la capitolul x sau y, cu scopul de a ști ce pași trebuie parcurși în anumite situații. Se impune doar o nouă abordare a stilului de predare-învățare, mai creativ, mai permisiv faţă de gândirea elevilor, de modul lor de acțiune și de relaționare cu cei din jur.
Concluzii:
        I. Școala poate deveni un promotor al inițiativelor creative atunci când asigură condiții ca:  democratizarea relației profesor-elev prin implicarea elevului în demersul didactic; crearea unei atmosfere școlare propice, între autoritarism și liberul-arbitru;  restructurarea programelor școlare prin extinderea acelor discipline care stimulează în mod direct creativitatea (literatura, muzica, desenul), dar și prin includerea unor discipline noi; evitarea supraîncărcării, a excesului de informații; includerea unor strategii creative (învățarea dirijată, experimentul, etc.);
        II.  Profesorul deține un rol major prin: încurajarea unei atmosfere școlare favorabile  creativității (fără inhibiții, fără criticism exagerat); cultivarea și dezvoltarea încrederii de sine a elevilor; îmbunătățirea pregătirii sale psihopedagogice; stimularea tuturor trăsăturilor de personalitate a elevilor; disponibilitatea sa și în afara orelor de curs; promovarea unei ușoare supraevaluări a capacităților elevilor; organizarea, în cadrul orelor de curs, a unor perioade în care notarea elevilor să fie suspendată;
Este foarte important ca profesorul  să țină seama de tendința elevilor cu un înalt potențial creativ de a fi mai puțin interesați de lucrul în echipă.
        III. Prin stimularea creativității, personalitatea elevilor cunoaște evidente îmbunătățiri: pun întrebări, devin curioși față de multitudinea de probleme din lumea care-i înconjoară;  își înving teama, dobândesc curaj în abordarea sarcinilor de lucru ; învață să-și cunoască propriile capacități și să le compare cu ale celorlalți; dobândesc încredere în forțele proprii; comunică mai ușor cu ceilalți; scapă, se eliberează de preconcepția falsei modestii; [15]își manifestă cu mai mult curaj opiniile în cadrul grupului din care fac parte, nu se mai tem de faptul că ar putea fi îndepărtați din grup din cauza felului lor de a gândi și acționa.
”Copilul care renunță de la prima lui cădere, nu va învăța să meargă niciodată.” Louise L. Hay




[1] Sir Francis Galton (1822-1911) a fost un inventator, geograf, explorator, meteorolog, antropologist renumit în epoca victoriană. Studiind arborele genealogic al unui număr mare de familii celebre din care timp de mai multe generații au provenit mari personalități, Galton a tras concluzia că există o strânsă legătură între ereditate și spiritul creator, ereditatea fiind factorul determinant în nașterea, declanșarea și afirmarea personalității creatoare.
[2] Teoria psihanalitică  (S. Freud), Teoria asociaționistă (S.A. Mednick), Teoria gestaltistă ( R.L. Mooney), Teoria behavioristă ( C.F. Osgood), Teoria umanistă ( A. Maslow), Teoria culturală ( M.J. Stein), Teoria factorială ( J.P. Guilford, Paul Popescu-Neveanu),  Teoria cognitivă (A.J. Cropley).
[3] Ellis Paul Torrance (1915-2003), psiholog american, profesor de psihologia educației, cunoscut prin studiile sale în domeniul creativității. A fondat Torrance Center for Creativity and Talent Development în 1984 și a elaborat bateria de  teste de creativitate Torrance Tests of Creative Thinking TTCT.
[4] Paul Popescu-Neveanu (1926-1994) a fost un psiholog și profesor universitar român, iar între anii 1990 -1994 a fost  Directorul Institutului de Psihologie al Academiei Române.
[5] Gordon Willard Allport (1897-1967), psiholog american, a fost unul din primii psihologi care s-au dedicat studierii personalității umane.
[6] Joy Paul Guilford (1897-1987), psiholog american, renumit pentru studiile sale în domeniul gândirii convergente și divergente.
[7] Robert Jeffrey Sternberg (1949), psiholog și profesor american, predă psihologia la Oklahoma State University.
[8] Anca Munteanu, profesor univ. dr. emerit la Universitatea de Vest Timisoara, autoare a mai multor studii şi lucrări de specialitate
[9] Margaret Mead (1901-1978), profesor american de antropologie culturală.
[10] Teresa Amabile (1949) - doctor în psihologie la Universitatea Standford în 1977,profesor la Harvard Business School, cunoscută pentru lucrările sale în domeniul creativității.
[11]Amabile, T. (1996), „Creativitatea în context”
[12] Ann Eriksson (1956)- profesor și cercetător suedez, scriitoare și militantă Greenpeace.
[13] Ana Stoica- Constantin- profesor doctor la Catedra de psihologie a din cadrul Universității ”A.I. Cuza” din Iași, unde predă rezolvarea conflictelor și psihologia creativității. În 1995 a fost medaliată cu aur (distincția Henri Coandă) pentru activitatea sa în domeniul creatologiei.
[14] Arthur J. Cropley (1935), ”Creativitatea și rezolvarea problemelor- implicații asupra colectivului de elevi.”, British Psychological Society