"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

vineri, mai 27, 2016

Prietenii mei, bărbaţii...

Dintre toţi prietenii mei, cei mai mulţi sunt bărbaţi. Ei nu mă invidiază. Ei nu mă  bârfesc. Ei mă ascultă. Ei mă sfătuiesc. Ei îmi spun sincer dacă îmi stă cu ceva bine sau dacă nu. Lor le pot spune, fără teama că m-ar trăda, cele mai adânci secrete. 
La rândul meu, îi ascult, îi sfătuiesc, îi respect. Îi iubesc. În 95% din cazuri, ca pe nişte fraţi. Fiind singură la părinţi, am simţit mereu nevoia unui frate. Dacă ei mă privesc ca pe-o soră? Nu i-am întrebat niciodată. Poate şi din teama că răspunsul n-ar fi cel aşteptat.
Dar se pot transforma prieteniile în altfel de iubiri? Vărsătoarea din mine spune că da, că prietenia este o condiţie fundamentală pentru formarea unei relaţii de altă natură. Transformarea unei mari prietenii într-o iubire este, însă, o treabă delicată; chiar riscantă, aş spune. Nepotrivirea fizică dintre doi buni prieteni le poate îngropa prietenia pentru totdeauna; în cel mai fericit caz, prietenia supravieţuieşte, dar nu aşa cum a fost.
Şi-atunci, cum e mai bine? Să te-arunci orbeşte-ntr-o relaţie, indiferent de durata şi veridicitatea ei, cu speranţa că-ntr-o zi veţi descoperi şi prietenia? Să pui stavilă-ntre tine şi cel mai bun prieten, din teama de-a nu strica ceea ce-aveţi? Să treci dincolo de limite şi-apoi, în caz de eşec, să te prefaci că totul e ca-nainte?
Nu-s aşa de-nţeleaptă precum par, LOL. Sunt doar o Vărsătoare care crede cu tărie că-ntre doi oameni de sex opus pot exista şi doar sentimente la nivel sufletesc, profunde.