"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

joi, iunie 30, 2016

Asta fuse

Am fost la Moisil două zile. E pentru a doua oară când mă implic în aşa ceva, chiar dacă doar cu statutul de observator... Mă rog, aşa-l numesc eu.
În anii trecuţi, cineva mi-a interzis categoric astfel de activităţi, considerând că sunt sub demnitatea sa şi statutul meu. Sau invers? În fine... Dacă în 2011 l-am anunţat, acum n-am făcut-o şi nu-mi fac griji că s-ar putea să afle. 
Copiii cred că m-au plăcut, căci am căutat să le mai iau din emoţiile evidente prin zâmbetul meu larg şi prin cuvintele calde. Subiectele? N-am apucat să văd decât un A.E.Baconsky (să mă ierte bunul Dumnezeu, dar l-am întâlnit atât de des în manualele tatălui meu, încât mi s-a întipărit în minte drept un poet comunist...) şi acel grafic care nu mi s-a părut deloc interpretabil.

miercuri, iunie 29, 2016

Un gând superb

dintr-una din poeziile semnate de bunul meu prieten virtual, prof. Ioan Ivaşcu, mi-a stârnit nostalgii... 
"iubire, arde-mă
cu trupul verii lungi..."
...................
Într-altă parte, postasem deja despre Nicolae Bălcescu, sărbătoritul zilei, pendulând între trezirea naţiunilor şi armata comună, proiect anunţat de UE dar, nu-i aşa, inspirat din "Marele proiect al lui Henric al IV-lea"... Ah! 

marți, iunie 28, 2016

Draga mea matrice...

Prea multele emisiuni despre numerologie vizionate m-au determinat să-mi calculez matricea personală. Of...
Am constatat că cei patru de 1 mă arată ca având o forţă psihică foarte mare, calităţi reale de lider, ambiţie şi voinţă puternice, dar şi foarte multe idei... Cică e posibil să nu le finalizez pe toate sau să-mi restartez viaţa de mai multe ori. De 4? We'll see...
Am trei de 2: mă implic cu pasiune multă în tot ceea ce fac...
Un 3: succesul vine doar după munca aia multă.
Niciun 4: nu m-am născut cu abilitatea comunicării, în mod cert. Probabil că munca pe care-o fac, însă, mă determină să lucrez continuu la acest aspect.
Niciun 5: o, da! Cel mai mare critic al meu sunt eu însămi. Nu ştiu dacă e bine să trăieşti în permanenţă cu dorinţa de autodepăşire. În orice caz, nu e comod.
Un 6: sunt stabilă, capabilă de ataşamente puternice.
Doi de 7: iubesc oamenii necondiţionat.
Niciun 8: nu ştiu să fac ce trebuie, când trebuie. Zic că aici pot lucra...
Trei de 9: creativitatea e la ea acasă!
Şi-acum, o Miha cu bretonel... Are trei ani poza asta. Mi-a surprins, însă, aerul de visătoare, LOL.

28 iunie: "O spun să mă audă şi plin de floare pomul: şi din mormânt voi spune mulţimii adevărul." Grigore VIERU


"În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.
Din Basarabia vă scriu, dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut."



Cândva, am văzut o hartă atât de mare, încât m-am cutremurat. Era harta lui Burebista, marele, marele nostru rege. 
Apoi, de-a lungul veacurilor, harta aceea a suferit atâtea modificări, câte ni s-au îngăduit. Mereu aşa a fost: ce, când, cât şi cum ni s-a îngăduit...
 
 

luni, iunie 27, 2016

Mi-a plăcut


Smiling mood...

La Moisil am stat de la 7.00 până la 11.15, apoi am luat-o spre casă, preferând să străbat o bună bucată din drum pe jos. Nefericită idee, din cauza căldurii insuportabile, dar am supravieţuit. La un moment dat aud: "Mihaela, tu eşti?" M-am uitat în jur: era o doamnă scundă care-mi zâmbea larg. Cum eram sigură că trebuie să mă ştie, am salutat-o şi m-am aplecat s-o pup pe obraji. Nu, nu ştiam cine e şi nici nu bănuiam. S-a dovedit a fi o fostă colegă de la Chimie, mein Gott! Câţi ani sunt de-atunci! Nici nu vreau să-i număr... "Nu te-ai schimbat deloc, deloc!" mi-a zis. O fi cum zice ea. Mi-a fost colegă de an, nu de grupă şi nu ne-am întâlnit de la terminarea facultăţii. N-am stat mult la poveşti, căci se grăbea. Mi-am continuat drumul repetându-mi că ar trebui să port ochelarii pe stradă, deşi nu mi-ar folosi prea mult. Nu stau grozav la capitolul memorarea chipurilor... Noroc că "mă văd", LOL.

vineri, iunie 24, 2016

Glasul Pământului...


Joy

Împreună cu oameni dragi sufletului meu: Ioan Sorincău şi Lili. Nu puteam decât să mă simt minunat!
Am vorbit de toate, de la trădările din politică, la blogul lui Andrei V., ultimul meu blog descoperit. Am râs la bancurile spuse de fostul meu coleg de partid şi fost primar, un om absolut admirabil, păcat că prea puţin cunoscut aşa, am ascultat poezia lui Paler recitată de Lili, draga mea colegă. Eu am cam bătut câmpii, căci la peste 35 de grade, creierul meu se blochează,lol.

joi, iunie 23, 2016

Amintiri dragi

Măi să fie ! Vizitarea Castelului Corvinilor mi-a adus în cale un tip fain, haios, documentat - Daniel. Era prea cald pentru dezbateri istorice pe tema lui Iancu şi oricum nu era să eclipsez ghidul, nu? LOL, aşa că am făcut şi noi o poză.
---------------------
Nu, nu pot spune că mă fascinează evul mediu. Nu mă văd în postura unei domniţe subnutrite şi visânde (n-am vrut să spun visătoare) la cavaleri - trubaduri de ocazie între două turniruri sau, şi mai rău, între lungi şi inutile războaie, cel mai adesea certaţi cu igiena. Mi-ar fi plăcut să trăiesc, cred că în egală măsură, în antichitate şi în renaştere. Parcă femeia era mai femeie, deşi drepturile-i erau tot limitate, iar bărbaţii, care erau pe bune bărbaţi, parcă ştiau să iubească mai pătimaş, mai concret, adică.
Dar castelul mi-a plăcut. Singurul regret a fost acela că timpul de vizitare a fost limitat. 

"Calea inimii"...

"Când lehamitea învinge şi sila este o ciumă care se întinde încet dar sigur, când laşitatea se caţără pe zidul firav al încrederii şi îl dărâmă, când raţiunea se rătăceşte şi sărăcia de spirit învinge, EŞTI OBLIGAT SĂ CAUŢI O ALTĂ CALE."
------------------
Am găsit aceste gânduri, acum câţiva ani (2011), pe blogul unui om extrem de cunoscut, dar poate mai mult ca om politic decât ca om de cultură... Şi ca să nu se facă vreo conexiune cu numele sărbătoritului de ieri, 22 iunie, am să-l numesc pe cel al cărui blog obişnuiam să-l citesc: Vasile Sebastian Dâncu

Îi mulţumesc că mi-a mulţumit pentru aducerea aminte...

A venit vacanţaaaa !!!

Premianţii I ai clasei...

marți, iunie 21, 2016

22 iunie - La mulţi ani!

Sunt oameni cu totul excepţionali, dar care lasă în urmă amintiri polarizate... Amintirile mele nu pot fi altfel. Am ales, în ianuarie 2000, să fac politică înregimentată avându-l ca model  pe sărbătoritul de azi. Nu regret. Norocul a făcut să-i ajung în faţă, preţ de câteva momente şi să depăşesc blocajul cumplit, intelectual vorbind, care m-a copleşit instantaneu. Tot norocul a făcut ca telefonul meu să sune într-o zi, în mod nesperat, dar vocea caldă de la capătul firului m-a făcut să nu mai fiu la fel de vitează ca prima oară.
Dacă iarna lui 2000 a marcat începuturile mele într-ale politicii, vara lui 2012 a adus sfârşitul, căci nimic nu mai putea fi la fel pentru mine.
La mulţi ani şi multă, multă sănătate!

21 iunie, după 25 de ani...


Cadou de la două prinţese



Ce poate fi mai înduioşător decât să-ţi vezi numele scris prin toată curtea? 






luni, iunie 20, 2016

Nostalgie



Iubesc CARGO şi mi-e dor de Kempes...

duminică, iunie 19, 2016

Fuse şi se duse: Pere Poulet şi un eşec aşteptat...

"Gânduri- 15 iunie, după meciul cu Elveţia

Un campionat slab nu are cum produce o naţională puternică. O naţiune debusolată nu are cum produce luptători. E un adevăr trist, dar deocamdată singurul. Nu ştiu dacă Puiu Iordănescu putea scoate mai mult; de altfel, pentru mine, însăşi calificarea la Euro a fost mai mult decât m-aş fi aşteptat şi deloc spectaculoasă. Mai avem meciul cu Albania, deci o singură şansă. Oricât de dezonorant ar fi să te califici în optimi printr-o victorie în faţa unei echipe cotate mult mai slab, fotbalul se joacă pe goluri.  Şi dacă, printr-o minune, căci în altceva nu pot să mai cred acum, vom trece de grupe, se va trezi-n jucătorii noştri cei blazaţi instinctul de luptă?
We'll see... "
---------------------
1) Intuiţia nu m-a trădat şi n-o să mă bat cu pumnii în piept din cauza asta.
2) Mi-e drag să-l aud pe Rareş Bogdan cu Pere Poulet-ul lui, dar el trebuie să accepte că cel asupra căruia-şi varsă mânia, justificată de altfel, nu e singurul vinovat. Noi toţi trebuie să acceptăm asta.
 

Mi-a plăcut...

"Ce nenorocire este să fii femeie! Şi totuşi, cea mai mare nenorocire pentru o femeie este să nu înţeleagă că este femeie."

SOREN KIERKEGAARD

---------------

Aştept şi eu meciul cu Albania... Superstiţioasă din fire, încerc să nu mă gândesc la semne...

sâmbătă, iunie 18, 2016

Cogito... inteligenţa feminină: un atu sau o povară?

http://www.vulpescu.eu/2013/10/31/barbatii-nu-fug-de-femei-inteligente/
Am citit acest text acum câteva zile şi mărturisesc că de-atunci l-am recitit periodic, semn că m-a pus serios pe gânduri... Iniţial mi-am căutat o culpă, fie şi una mică de tot: oare mi-am ales, vreodată, un partener cu un IQ sub cel al meu? Ah, nu! Am oroare de prostie în general şi de prostia de sex masculin în special. 
Atunci? M-a apreciat, ca să nu spun iubit, cineva pentru inteligenţa mea? A atins careva Nirvana ştiind că mă are alături ca femeie inteligentă sau, mai degrabă, ca una dăruită de Dumnezeu din punct de vedere estetic? Nu cred că inteligenţa mea i-a exaltat; dac-o fi fost, pe bune că n-am simţit. Hai să fiu un pic indulgentă cu mine însămi: poate că n-a ştiut nimeni să mi-o arate, căci nu pot fi într-atât de insensibilă. 
Poate că bărbaţii cu-adevărat inteligenţi nu fug de femeile similare lor din acest punct de vedere, dar nici nu stau prea mult în preajma lor. Intervine, mai devreme sau mai târziu teama, chiar dacă nu vor recunoaşte prea uşor asta. O femeie inteligentă vrea mereu altceva, în primul rând la nivel mental. O femeie inteligentă, cred, reprezintă o provocare continuă pentru orice bărbat, cu-atât mai mult pentru unul inteligent: întreabă, cercetează, simte... Chestii deloc comode chiar şi pentru cel mai inteligent bărbat. Excepţiile sunt rare şi-mi vine-n minte acum celebrul cuplu Pericle - Aspasia, dar şi-n privinţa asta îmi permit să am rezerve.
Conform logicii lui Andrei, ori mă răsfăţ, ori îmi supraestimez inteligenţa. Cum a doua variantă cade, dat fiind că am trecut prin nişte teste specifice, înseamnă că doar mă răsfăţ... Oare? Cum adică? 

Singurul bărbat nu doar extrem de inteligent, ci şi cult - la modul cel mai serios cu putinţă, care a îndrăznit, într-alt loc, să-mi spună părerea sa, a fost dragul meu prieten virtual Alex (doctor în istorie):
"Nu știu ce să spun... Per ansamblu, femeia inteligentă sperie dacă se întîmplă să fie și aranjată / frumoasă. Fără să vrei te gîndești că o astfel de femeie visează la un bărbat frumos, cu condiție financiară și poziție socială bună; ori unul care nu e nici prea prea, nici foarte foarte, în general cam evită, de teama unei încercări socotite a fi din start fără sorți de izbîndă. La fel și unul care vrea să își facă o familie va evita și va prefera o femeie mai modestă din exact aceleași motive.... teama de eșec, teama că ea va căuta ceva mai bun."
Acelaşi răspuns l-am primit, după douăzeci de ani, de la mulţii băieţii care mi-au fost colegi de facultate.
Dar de ce credeţi voi, dragii mei bărbaţi super inteligenţi, că o femeie care, cel puţin pentru voi, are toate atuurile, visează doar la un Făt-Frumos bine situat material şi social? Greşit total! Singurul lor vis este mai duios decât credeţi...

joi, iunie 16, 2016

Shopping... Adorabilă îndeletnicire !

Azi m-am dus să-mi schimb cardul şi am constatat că a rămas singurul act oficial, dacă-l pot numi aşa, în care sunt încă "doamna H.", deşi, acum doi ani, le-am dat toate actele care dovedeau schimbarea numelui. Nu m-am supărat. Apoi, împreună cu colega mea Emilia, ne-am dus la shopping. Nu la Mall. Nu găsesc acel loc atrăgător din punct de vedere vestimentar, asta după câteva experienţe. Am luat-o spre Modex. Doamnele de acolo sunt drăguţe şi niciodată nu plec fără să las o sumă bună, dar marfa e pe gustul meu şi nu numai. De data asta aveam nevoie de o cămaşă nouă, ceva între elegant şi casual, căci în 24 se pensionează trei colege şi ne-am gândit să le facem o surpriză, la un restaurant. Nu era cazul să mă îmbrac ca la nuntă. Cum niciodată n-am haine destule, normal, aveam nevoie de ceva nou, asortabil la o pereche de pantaloni negri tip pană, potriviţi cu  tocurile de 13. Aşa m-am vizualizat încă de acum două zile: pantaloni negri, o cămaşă cambrată, într-o culoare plăcută, tocuri, păr întins cu placa... Cum ştiu demult ce vreau şi ce-mi stă bine şi ce mă scoate în evidenţă, nu mi-a fost greu să aleg. Culoarea? Verde - albăstrui, potrivită părului meu blond. LOL
Apoi ne-am dus la o terasă. Emilia a vrut neapărat să-mi facă cinste. Am băut un frappe, no sugar, am fumat câteva ţigări de căciulă, apoi fiecare a luat-o spre casă. Cum niciun taxi nu mi-a apărut în cale, am luat firul. La coborâre, am dat nas în nas cu vechea mea prietenă şi fostă colegă, Liana (până anul trecut directoarea unuia din renumitele licee timişorene). "Mihaaa !!! M-am gândit la tine în ultima vreme !" Apoi ne-am dus în parc şi-am povestit vreo două ore, despre domnul H., despre mine ("Trebuie să uiţi!"), despre ea, timp în care ai mei m-au sunat şi m-au tot sunat... Nici n-am auzit telefonul. S-au panicat. Aşa-i când eşti iubită peste măsură...

miercuri, iunie 15, 2016

Gânduri

Un campionat slab nu are cum produce o naţională puternică. O naţiune debusolată nu are cum produce luptători. E un adevăr trist, dar deocamdată singurul. Nu ştiu dacă Puiu Iordănescu putea scoate mai mult; de altfel, pentru mine, însăşi calificarea la Euro a fost mai mult decât m-aş fi aşteptat şi deloc spectaculoasă. Mai avem meciul cu Albania, deci o singură şansă. Oricât de dezonorant ar fi să te califici în optimi printr-o victorie în faţa unei echipe cotate mult mai slab, fotbalul se joacă pe goluri.  Şi dacă, printr-o minune, căci în altceva nu pot să mai cred acum, vom trece de grupe, se va trezi-n jucătorii noştri cei blazaţi instinctul de luptă?
We'll see...
----------------------------------------------------------------
Am să-nchei ziua cu cel cu care-am început-o : MIHAI EMINESCU.


 

"Braţele nervoase, arma de tărie, [...] Dulce Românie, asta ţi-o doresc" !!! * Eminescu vs Elveţia...




Azi, în clasa noastră a fost mare agitaţie: o parte dintre micuţi şi-au terminat "Cărticica cu amintiri", opt au desenat pentru un concurs, cu toţii l-am cinstit pe Eminescu, iar la final ne-am pregătit pentru marele meci din seara asta.
-------------
Din păcate, visul a fost frumos, dar scurt... Puteam.

marți, iunie 14, 2016

"Negrule, cireşule, gândul rău te-mprejmuie..."

La cules de cireşe, în M., alături de oameni dragi... Ce poate fi mai frumos?
Ca de obicei, tata a fost mult mai harnic decât mine. El nu fumează, LOL. Eu am şi mâncat vreun kilogram, după doi ani... Am pierdut o unghie, dar ce contează ?! 

"Jinduiesc la taine coapte
guri sosite-n miez de noapte.

Om şi păsări, duhuri, fluturi,
nu aşteaptă să te scuturi.

Prea eşti plin de rod şi vrajă,
vine furul, pune-ţi strajă!

- Lasă vie, să culeagă,
vara mea rămâne-ntreagă.

Stelele deasupra mea
nimeni nu mi le-a fura!"
Lucian Blaga

luni, iunie 13, 2016

"Arborii nu cresc până la cer..."



Vechiul meu obicei de-a-mi nota toate gândurile frumoase pe care le citesc m-a scos din încurcătură şi azi... Foarte rar îmi recunosc slăbiciunea sufletească, pe care unii o numesc romantism; eu o percep, mai degrabă, ca pe-un călcâi al lui Ahile şi mă străduiesc din răsputeri s-ascund adevărata mea fire. Azi, ca şi ieri, ca şi mâine şi ca-n zilele rămase până-n 15 al lui Cireşar, mă simt teribil de romantică şi uite că nu vreau să m-ascund.Numai că vorbele-mi vin tare greu pe buze, semn că mintea-mi zboară pe tărâmuri îndepărtate... 
P.S. Iar m-am cufundat în stele
Şi în nori şi-n  ceruri 'nalte...

sâmbătă, iunie 11, 2016

3, 2, 1... "Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are. Iar cel sărac e totdeauna sclav."

Aş minţi dac-aş spune că Eminescu a fost primul cu care m-am "întâlnit" în lungul meu drum prin lumea cărţilor. Undeva, pe la 4 ani, prima carte pe care am început s-o citesc cursiv a fost "Legendele Olimpului" de Alexandru Mitru (poate şi de aici eterna mea fascinaţie pentru vechea Eladă). 
Primele amintiri puternice despre Eminescu datează din clasa a VI-a şi sunt legate de cel care mi-a devenit Domnu' Trandafir, profesorul meu de Limba română. El, Domnu' meu, avea în Eminescu un puternic reper în viaţă şi nu ştiu cât i-a influenţat pe alţi elevi de-ai săi în privinţa asta, dar pe mine m-a înrobit pe viaţă: şi de "dulcele Emin", şi de cuvântul scris bine.
În primii mei ani, m-au atras poemele sale; mai apoi, scrierile sale politice. Moartea Sa încă constituie o enigmă şi sper ca în această viaţă să prind dezlegarea ei. 
 Citindu-i şi recitindu-i gândurile, realizez că nimic nu s-a schimbat de-atunci şi până azi...
"Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă"... 

10 iunie 323 î.e.n. - The Greatest King of History, ALEXANDER: "Dacă nu aş fi fost Alexandru, adică un om sortit să conducă lumea, m-aş fi făcut Diogene, adică un om liber."

Cel mai frumos îndemn pe care-l am în viaţă nu-mi putea veni decât de la cel a cărui personalitate mă va fascina continuu: ALEXANDRU cel MARE (20 iulie 356 î.e.n. - 10 iunie 323 î.e.n.):
"Nimic nu e imposibil pentru cel care încearcă."
Unii vor spune Cezar, alţii Carol... Eu spun doar Alexandru, pentru că a fost primul, în lumea-n care vieţuim, care a demonstrat că se poate, dacă crezi cu tărie în visul tău.

N-am ales la întâmplare secvenţa din film care înfăţişază bătălia de la Hidaspes (cu trei ani înainte de moartea lui Alexandru). Scena confruntării directe dintre Alexandru şi Porus, dintre Bucefal şi acel elefant uriaş, este de-a dreptul impresionantă.
 P.S. La interval de o zi, un vechi şi bun prieten virtual, care-mi cunoaşte nu doar pasiunea pentru trandafirii galbeni, pentru porcuşorii de Guineea şi pentru Mircea G., LOL, ci şi cea pentru istorie şi pentru Alexandru în special, mi-a făcut un cadou extrem de interesant:
Mi-a dat un exemplu despre un alt fel de a învăţa istoria... Mulţumesc, DD !

vineri, iunie 10, 2016

De iunie, 14: Che. * Cogito...

Ce Dumnezeu aş putea zice decât asta: pentru ai săi, un eliberator; pentru ceilalţi, un criminal?
Nu e singurul din istorie căruia i-a fost dat să aibă o Soartă duală... Întotdeauna a depins de ochii, de mintea şi de sufletul celui care judecă. Iar Istoria a fost, de când lumea şi pământul, scrisă doar de învingători. Învinşilor le-au rămas doar amintirile... (Dacă avem şi noi în istorie exemple? Ba bine că nu!)
Un lucru e, însă, cert: a avut o personalitate extrem de puternică. Fascinantă? Poate fi spus şi aşa, cel puţin de către unii şi nu mă grăbesc s-arunc cu piatra, căci fiecare simte în propriul său fel.
Pentru mine reprezintă un alt mare rebel al istoriei. Cu cauză.  Şi cu o moarte stupidă.
O întrebare mă frământă şi-n cazul lui: până unde avem dreptul să mergem în numele unei cauze? 
 

miercuri, iunie 08, 2016

Nerăbdare

Abia aştept să revăd Grădina Zoologică! Ultima oară am fost acum vreo 8 ani, cu elevii mei de-atunci. Vineri, delegaţia noastră va fi mai mare: îi luăm şi pe grădinari, dar şi pe Erich, noul nostru prieten. Unde voi zăbovi? Fireşte, la porcuşorii de Guineea, lol. Precis le voi face o mulţime de poze, gândindu-mă la porcuşorii care mi-au bucurat viaţa.
Figaro und Caligula
Figaro, Boris und Caligula
Figaro und... Helmuth

marți, iunie 07, 2016

luni, iunie 06, 2016

Nostalgie...


Acum ceva vreme, am avut un vis atât de puternic, încât părea real... Erau două mâini care se-ntindeau disperate spre mine, să mă atingă, iar eu eram înfricoşată, căci nu reuşeam să văd chipul... Când m-am hotărât, în sfârşit, să-ntind şi eu o mână, m-am trezit brusc. Ştiam, ştiam că n-am atins acele mâini, dar m-am amăgit un timp c-am făcut-o.

6.06.2016



Dacă în TM eram sigură de realegerea actualului primar,  interesul meu de ieri s-a axat pe bătălia politică din comuna în care-mi desfăşor activitatea. Pe trei dintre candidaţii implicaţi îi cunoşteam: primul îmi este bun prieten, care s-a-ncăpăţânat să intre-n competiţie, deşi i-am zis direct că n-are nicio şansă, al doilea mi-a fost coleg de partid şi mi-e drag ca om, iar al treilea mi-e prieten virtual (păstrez sintagma) de ceva vreme, la cererea sa. 
Nu am făcut, nu fac şi nu voi face decât politică educaţională în M., dar asta nu înseamnă că n-am urechi de auzit , ochi de văzut şi inteligenţa necesară ca să pun cap la cap informaţiile care vin singure la mine, căci bunul meu obicei de a sta de vorbă cu toată lumea, în graiul tuturor, mă face un om informat. 
Vineri, cineva m-a abordat: "Doamna M., vă cunosc şi am încredere în dumneavoastră. Spuneţi-mi cine va câştiga duminică." Am privit persoana şi i-am răspuns. Sincer. Întotdeauna le-am vorbit sincer: "În 2008, ştiam; în 2012, n-aveam dubii. Acum, însă, vă spun că lupta e foarte strânsă (între fostul coleg de partid şi prietenul virtual)." Posibilitatea de-a urmări live prezenţa la vot m-a făcut să-i spun tatălui meu, ieri pe la vreo 17: "E începutul sfârşitului."
Au fost multe semnele înfrângerii suferite ieri de către fostul meu coleg de partid; multe, o, Doamne!, şi nu ieri, de azi. Am sperat, m-am rugat să le observe, dar degeaba. Cum m-a evitat teribil în ultimele luni, nu mi-a mai rămas decât să aştept inevitabilul.  Interesant e că nimeni din preajma sa nu i-a atras atenţia şi asta e trist. M-am întrebat de ce unii dintre noi preferă să se-nconjoare cu oameni de tip ghiocel. Le dă, asta, o satisfacţie specială? Se simt, astfel, mai puternici? Nimeni şi nimic nu e impenetrabil... Aşa cum îl cunosc, ştiu că nu se va lăsa. E un om puternic.
În privinţa marelui învingător, nu pot spune decât cuvintele unui tip care pentru mine reprezintă cu-adevărat THE GREAT: "Nimic nu e imposibil pentru cel care încearcă." Alexander

duminică, iunie 05, 2016

Acest tip, Nicuşor Dan...


Am urmărit cu interes, deşi nu votez în capitală, dezbaterea organizată de A3. Recunosc că am avut o oarecare frustrare: de dragul democraţiei, se cuvenea să fie invitaţi toţi combatanţii. Mai la-nceputuri, aşa erau organizate dezbaterile, cel puţin în faza incipientă. Aseară, însă, i-am ascultat doar pe primii patru, conform sondajelor apărute pe piaţă. A lipsit Robert T. Nu mă omor după el, dar are câteva puncte în Programul său electoral care ar merita dezbătute. 
Comentarii, chiar mici de tot? Ar fi astea:
1) Nicuşor Dan - o surpriză plăcută: un tip coerent şi clar cu o inteligenţă peste, mult peste medie.
3) Cătălin Predoiu - ei bine, admit că-mi place mutrişoara lui... Dacă-l văd în postura de primar general? Nu prea, sinceră să fiu, dar nu din motive de incompetenţă. El şi-ar avea locul în alte structuri. Interesantă a fost propunerea fermă făcută celorlalţi candidaţi ai dreptei. O propunere logică pentru care cu siguranţă şi-a(u) călcat pe mândrie. Din câte am înţeles, însă, studiind sondajele, Nicuşor Dan ar fi cel mai bine plasat. Fireşte, asta e mai greu de acceptat...
---------------------------------------
Asta scriam pe 24 mai, după prima debatere televizată. Precum au prevăzut toate sondajele din timpul campaniei, Nicuşor Dan era cel de-al doilea clasat, dar faptul ăsta a fost imposibil de acceptat de liberali. Prin urmare, astă-seară Bucureştii devin roşii... 

5 iunie - Ziua învăţătorului





sâmbătă, iunie 04, 2016

(1) Din cauză de iunie, de 8 iunie...

N-am cum şterge cu buretele 13 ani din viaţa mea. Pot, eventual, şterge doar unele amintiri. Asta, însă, e una frumoasă, dintr-un decembrie ca-n poveşti! Nu ţin minte să mai fi văzut atâta alb în jurul meu... 

vineri, iunie 03, 2016

Panta rhei...


"Și simțeam sufletul tău curat și trist
Cum simți luna care plutește tăcută
După perdelele trase.
Și simțeam sufletul tău sărman și sfios,
Ca un cerșetor, cu mâna-ntinsă-n fața porții,
Neîndrăznind să bată și să intre,
Și simțeam sufletul tău plăpând și umil
Ca o lacrimă ce nu cutează a trece pragul pleoapelor,
Și simțeam sufletul tău strâns și umezit de durere
Ca o batistă în mâna în care picură lacrimi,
Iar astăzi, când sufletul meu vrea să se piardă în noapte,
Doar amintirea ta îl ține
Cu nevăzute degete de fantasmă."
TRISTAN TZARA

joi, iunie 02, 2016

"În sărăcie, marile sentimente nu se pot dezvolta." GEORGE CĂLINESCU (19 iunie 1899 - 1965)

Interesantă filozofie de viaţă a singurului învingător din "Enigma Otiliei", Stănică ... 
Oare?


miercuri, iunie 01, 2016

Cineva m-a-ntrebat ieri...

de ce nu mai fac politică, după atâţia şi atâţia ani. I-am spus sec "M-am săturat.", dar adevărul e că simt mai mult o dezamăgire, o tristeţe, Dumnezeu ştie cum aş putea numi mai bine starea mea din ultimii cinci ani în raport cu viaţa politică. În naivitatea mea, chiar am crezut că pot fi de folos. În naivitatea mea, chiar am crezut că în politică pot exista şi prietenii. În fine... Duminica asta voi merge la vot, dar nu pentru c-aş crede că viaţa mea s-ar putea schimba în bine, ci doar din respect faţă de toate-acele femei care-au pătimit de-a lungul istoriei doar din dorinţa de-a fi acceptate şi femeile ca cetăţeni cu drepturi depline.