"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

sâmbătă, aprilie 18, 2020

Gândurile altcuiva şi doar un gând de-al meu

"Alimentaţi de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să se asemene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprii."
MIRCEA  ELIADE 
----------------------
Nu ştiu cine se-opreşte să citească ce am scris eu pe-aici. În ultimele trei săptămâni am strâns aproape 4000 de vizualizări şi nu toate vizează articolele mele despre partea din istorie care mă fascinează. Da, îmi aparţin acele articole; înainte de a le posta pe blog, au fost publicate în reviste de specialitate. Vreau să vă mulţumesc, se cuvine s-o fac. N-am urmărit să am un blog cu trafic stimulat prin folosirea a tot felul de cuvinte "cheie". Nici nu m-am rugat de unii sau de alţii să mă ia în lista lor de bloguri favorite. Şi nici reclame nu mi-am dorit aici. Îl consider, deci, un blog mic, dar nu în sensul de fără valoare. Iată de ce vă apreciez pe cei care, odată găsindu-mă, reveniţi. Ştiu că alţii au mii de vizualizări zilnice. Nu-i invidiez. Chiar sunt mulţumită cu ce am eu.
Am preferat să scriu aici despre ceea ce m-a frământat şi nu pe pagina mea de facebook.