Vin vremuri grele... Dragul nostru prezidente, cu un glas cât a putut el de dulceag, ne-a descris - tot cât a putut- viitorul mai mult gri decât rozaliu. Oricum am lua-o, tot prizonieri vom rămâne, doar că zidurile noastre vor începe-a fi şi transparente.
Dumnezeu este cel care pedepseşte lumea? Iată o întrebare grea. Dacă e să mă iau strict după Biblie, da. Dar dacă e să mă iau după sufletul meu, care îl percepe pe Dumnezeu ca pe-o infinită dragoste, categoric nu este El. Noi ne-am pedepsit pe noi înşine de fiecare dată. Nu dezvolt acum niciuna din viziunile apocaliptice, în esenţă aceleaşi, întâlnite la câteva din civilizaţiile trăitoare pe acest pământ. Hai să scriu măcar cu majusculă, căci azi, 22 aprilie, nu se fac doar 170 de ani de la naşterea Veronicăi Micle, ci este şi Ziua mondială a Pământului.
Aş putea spune ceva frumos, totuşi? Oooffff... Azi m-aş fi întâlnit cu micuţii mei, după vacanţa de primăvară. Ceva frumos care mă face să plâng. Nu ştiu dacă ne vom mai strânge vreodată în braţe. Nu ştiu dacă-mi vor mai face codiţe. Nu ştiu dacă-mi vor mai vedea în curând zâmbetul, căci 3 sferturi din faţă-mi va fi ascunsă sub o mască inestetică. Fac parte dintr-o categorie de dascăli - sper încă numeroasă- care-şi bazează munca pe dragoste, pe multă dragoste. Mi-a ieşit ceva frumos? Nuuuu... Mi-a ieşit o uriaşă lacrimă. Şi nu, nu i-o reproşez lui Iohannis. I-o reproşez acelora care s-au jucat de-a Dumnezeu.
