Regina Elisabeta a II-a și un discurs către urmașii bravei Boudica

Abia acum scriu ceva despre ce am simţit ascultând discursul de excepție al Reginei Elisabeta către semenii săi. Nu mă puteam aștepta la altceva din partea reprezentantei unui popor care nu l-a preamărit pe Suetonius. Primul meu gând, deci, a zburat la Boudica, regina icenilor, cea a cărei statui stă în apropierea Parlamentului britanic, la piciorul podului Westminster. Noi, în "nimicnicia" noastră, îl avem la loc de cinste pe Traian... A fost gândul care mi-a îndurerat inima.

Apoi m-am gândit, cu nostalgie de data asta, la Regina Maria şi la Regele Ferdinand.
Apoi, la urmă de tot, m-am gândit la eternele predici despre regulile de igienă personală, citite de plictisitul şi plictisitorul nostru preşedinte. A fost un gând neutru, ceea ce cred că e mai rău decât ura, căci, nu-i așa, nu poți urî decât ceea ce ai iubit cândva. 
___________________

___________________________

•  „Haina mea de infirmieră – scria regina – a ajuns pentru soldaţi un simbol; pe când treceam albă de tot, de la unul la altul, reflectoarele mă luminau în noapte şi ştiam că în ochii ostaşilor, eu înfăţişez steaua nădejdii. Eram raza care le lumina calea, ceva viu, ceva aievea pentru care ei erau gata să trăiască, să lupte şi să moară. “
• „A doua întâlnire cu Majestatea Sa regina Maria a venit câteva zile mai târziu, când m-am dus pe front, oprindu-mă întâi la Spitalul „Regina Maria“, o clădire împărţită pe mai multe secţii, cu sute de soldaţi răniţi. Acesta este doar unul din cele patru spitale de campanie şi trei spitale mobile care poartă numele Majestăţii Sale şi sub supravegherea sa directă. Sute de ambulanţe se agitau în apropierea frontului şi fiecare poartă coroana şi iniţiala M, care le marca, ca întreprindere proprie reginei. Înainte de a pleca de la automobile, am aflat că regina vizita saloanele şi a dorit să mă alătur ei îndată. În uniforma de soră de caritate, purtând Crucea Regina Maria în jurul gâtului, legată de o panglică portocalie, Majestatea Sa mergea printre paturi, dând cu mâna ei câte o amintire pentru fiecare pacient, adesea vorbind de la o anumită distanţă cu soldaţii răniţi. Unii oameni au cerut cruci sau icoane, şi acestea au venit din buzunarul încăpător al şorţului reginei. De obicei, darul era un pachet de ţigări şi o selecţie de psalmi şi rugăciuni, sau un portret carte poştală cu ea. În cazuri speciale regina oferea pâine albă sau biscuiţi şi gem, cărate într-un coş de un însoţitor." (W.T. Ellis)