"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

vineri, aprilie 24, 2020

Habar n-am ce titlu să dau postării mele. Hai să-i zic aşa: "Ţara arde şi baba se piaptănă"!

Antena3 a invitat o doamnă care ne-a anunţat cu şarm că şi măştile pot fi asortate vestimentaţiei, prezentând apoi nişte creaţii proprii din mătase naturală în culorile must-have ale sezonului estival... Excepţional subiect! Chiar îmi făceam griji, ca majoritatea semenilor mei, sunt convinsă, că voi ieşi din casă neasortată după 15 mai... Necoafată, mai treacă-meargă. De regulă, mă stresează aspectul asortării accesoriilor gen poşetă şi pantofi la vestimentaţie. Îmi recunosc stresul ăsta, n-aş fi femeie dacă nu m-ar preocupa ŞI imaginea. Dincolo de toate preocupările mele filosofice (vorba unui ex-iubit, vorbă care, în timp, l-a costat, ca să spun aşa. Poate că într-o bună zi voi scrie şi despre nemulţumiţii cărora li se iau darurile...), ador să fiu femeie. Dar chiar şi aşa, ideea că îmi voi ascunde buzele sub o mască mă îngrozeşte oricum, iar o mască mătăsoasă şi variat colorată nu mă va scoate din starea asta.
În rest, trebuie să constat că domnul psiholog Diaconu este tot mai des invitat de către televiziuni, semn că stăm bine cu moralul...
Stupiditatea pare a fi pus stăpânire pe marea masă a reprezentanţilor presei româneşti, semn că se molipseşte. Nu prea mi-e clară direcţia: televiziuni - guvernanţi sau guvernanţi - televiziuni. Din fericire, mai pot citi şi opinii realiste, chiar dacă vocile sunt singulare, căci spaima nu e doar de covid.  

Îmi doresc să fiu la fel de prezentă aici, ca până acum. Am început, însă, şcoala virtuală... Un subiect pe care e musai să-l dezvolt cât de repede.