"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

luni, martie 07, 2016

" Lucrul ce mai puternic este necesitatea, căci ea stăpâneşte totul..."

Ador postările lui Theodor Paleologu! Cultură, adesea la paroxism. Marea mea tristeţe este că nu pot participa la cursurile pe care le organizează periodic. Tot ce pot face e să caut, în bibliotecă sau pe net, cărţile pe care le recomandă şi să le parcurg. La ce-mi foloseşte? O, Doamne! La întregirea Eu-lui... Azi recomanda "Amintiri despre Socrate" - Xenofon. N-am găsit-o. :( Am găsit, în schimb, "Filosofia greacă în texte alese"... Cu siguranţă că lectura îmi va ridica moralul, nu doar... Ştiu că spuneam că mi se reproşează adesea aplecarea spre cugetare, dar niciodată n-a fost în defavoarea altor părţi din mine. 
Şi-acum, ceva cu-adevărat special: "Dintre toate câte există, Divinitatea este cea mai veche, căci ea este nenăscută. Universul, cea mai frumoasă podoabă, căci este opera Divinităţii. Cel mai mare este Spaţiul, căci el aleargă peste tot, cuprinde totul. Lucrul cel mai rapid este Gândul, căci el aleargă peste tot. Lucrul cel mai puternic este Necesitatea, căci ea stăpâneşte totul. Cel mai înţelept lucru este Timpul, căci el dă la iveală totul." Da, ar fi fost păcat să-l asociez pe Thales doar cu celebra lui teoremă.Grecii antici au ştiut, o, Doamne, atât de bine să dea substanţă paideiei ! Nu degeaba spunea Goethe că „Dintre toate popoarele lumii, poporul grec a visat visul vieţii cel mai frumos.”

Dintr