Mi-am iubit toţi bunicii şi sunt convinsă că au ştiut asta. Mi-au oferit dragoste şi ocrotire din primele clipe de viaţă până s-au stins. Spuneam că mi-am iubit bunicii, dar am adorat-o pe bunica din partea tatălui. O femeie extrem de inteligentă şi cu mâini de aur. Mi-a făcut toate poftele, indiferent cât şi cum şi la ce oră. M-a învăţat să cos, inclusiv la maşină, să croşetez, să tricotez, să fac macrameu şi toate astea de la o vârstă fragedă, pentru că voiam să ies şi eu, seara, cu un lucru în mâini, la poartă. În acele vremuri, la ţară. era ruşinos să nu ştii să faci nimic. Mai târziu, mult mai târziu, m-a învăţat să fac mâncare. De la ea am învăţat să umplu sarmalele şi am păstrat şi azi modul ei de înfăşurare a frunzelor. M-a învăţat să fac şi pâine, să am răbdare să frământ. M-a învăţat să mă rog, fără a fi habotnică. M-a învăţat să dau de "deochi". M-a învăţat să fiu demnă şi să cred în mine. Pentru asta-i mulţumesc în mod special.
A murit în decembrie 2010, dintr-o dată. De-atunci, nimic n-a mai fost la fel, nici chiar Bihorul meu... Mi-e dor de tine, bunica mea ! Nu e zi în care să nu-mi fie dor !
