" While about the shore of Mona those Neronian
legionaries
Burnt and broke the grove and altar of the Druid and Druidess,
Far in the East Boadicea, standing loftily charioted…”
Burnt and broke the grove and altar of the Druid and Druidess,
Far in the East Boadicea, standing loftily charioted…”
(Alfred Lord Tennyson )
În ciuda greutăţilor
şi-a umilinţelor, Boudica se ridică mândră şi triumfătoare pe malul Tamisei, nu
departe de clădirea Parlamentului, în carul ei de luptă, din roţile căruia
ţâşnesc lame de coasă…
Era, însă, Boudica o barbară care
încerca să distrugă o civilizaţie superioară printr-o
serie de atrocităţi? Sau era o patrioată care s-a
ridicat împotriva unei forţe de ocupaţie străine şi brutale? Singurii
îndreptăţiţi să o judece sunt urmaşii ei.
Cassius Dio
scria că „nicicând nu a mai existat o asemenea femeie. Înaltă, teribilă
la văzut şi dotată cu o voce puternică. Părul roşu în flăcări îi cădea până la
genunchi, şi purta o coroană din aur decorată, o tunică multicoloră şi o manta
groasă legată cu o broşă. Era înarmată cu o lance lungă şi inspira teroare
celor care o puteau vedea”. Exagerare sau nu, evident e că Boudica era
considerată a fi unică. Nici nu e de mirare, dat fiind rolul preponderent
decorativ al matroanelor romane... Ca o paranteză: scriam, tot aici, despre drepturile femeilor din lumea "barbară", în opoziţie cu inexplicabila- pentru mine- lor absenţă în lumea pe care o admir cel mai mult: lumea grecilor antici. Oare unde mi-ar fi plăcut să trăiesc? Dacă aş judeca strict după unele părţi din mine, cred că aş fi fost o hetairă. Da, o hetairă şi nu mi-e jenă s-o spun. Erau femei extraordinar de cultivate, nici nu e de mirare că una dintre ele a ajuns faimoasă în istorie (Aspasia din Milet). Dar dacă e să judec după personalitatea mea, după tot ce reprezint eu, locul nu mi-ar fi putut fi decât în lumea celţilor, printre druizi...
Mă fascinează personalitatea acestei femei... Alături de Alexandru, de "olimpianul" Pericle, de bravul Leonidas, de Ginghis Han...
