Miha, 1988 vs 2020 🤪

2010 - 2020

Un deceniu plin de satisfacții profesionale.

3 iunie 2020

Miha

Am fost un copil iubit. Sunt încă un copil iubit, mulțumesc lui Dumnezeu! Sunt câteva poze din copilăria mea și dacă în unele am botic, e numai pentru că nu îmi plăcea să fac poze și ele erau, mai întotdeauna, făcute după ce trăgeam o porție zdravănă de plâns.

Am găsit și o poză cu verii mei, cu o parte din ei. Eram o echipă fantastică și făceam tot felul de năzbâtii care și acum mă fac să zâmbesc. 

Nu mai știu ce visam atunci... Nu cred că îmi doream să fiu un om mare... În privința asta, uite că mi s-a împlinit, oarecum, voia: am rămas în sufletul meu un copil... 

Nu puteam rata ocazia,

deși mă aflam cu cinci minute înaintea unui google meet... 🤣

Azi, 14 februarie, românul GRIGORE VIERU ar fi împlinit 75 de ani...

Ştiu să iubesc...Ştiu să iubesc, dar nu o dată sau de două ori pe an...Ştiu să iubesc în fiecare zi, în fiecare ceas...Azi, însă, de Sfântul Valentin, vreau să iubesc doar amintirea LUI...Amintirea celui din al cărui suflet s-au revărsat valuri de iubire pentru fraţii săi români, fără a cere-n schimb nimic altceva decât făgăduiala că-mpreună vor lupta pentru o Românie-ntreagă...Aşa cum era de aşteptat, aproape nimeni, nici azi, dar nici în 18. ianuarie, n-a vărsat o lacrimă-ntru pomenirea Sa...

23.august...LA MULŢI ANI!

Pentru mine, ŞTEFAN IOVAN înseamnă STEAUA, aşa cum STEAUA înseamnă ŞTEFAN IOVAN.
Da...Jucătorul meu favorit...Căpitanul de la Sevilla...Moţăţei...Nu pot crede că se-apropie de cincizeci de ani. Pentru mine, va rămâne mereu tânăr şi frumos. Era atât de confortabil să-l ştiu pe teren, lângă Bumbi! Rar reuşea să treacă cineva de zidul lor! Ca jucător, cu siguranţă că ar fi meritat mult mai mult, după 1990. N-a fost să fie. Din fericire, cariera lui ca antrenor începe să se închege.
Mi-aduc aminte de fata-ndrăgostită de el...Da. Pare bizar, ştiu! Şochez pe cineva spunând că făcusem chiar rost, în 1989, de-un poster mare cu jucătorul meu favorit? Îl lipisem, spre disperarea mamei, pe uşa camerei mele...A rezistat cam un an, până când, la întoarcerea de la mare, mi-am găsit uşa goalăăăă... Am plâns, am implorat....Degeaba, însă! Nici până-n ziua de azi nu am aflat ce s-a ales de posterul cu pricina.
După retragerea lui Iovan, niciun alt jucător nu mi-a mai mers la inimă...E drept, crescusem...

Amintiri(1)

Aventura mea online, dac-o pot numi aşa, cred c-a-nceput acum vreo doi ani şi cinci luni, accidental...Una din prietenele mele îmi trimisese o invitaţie care, periodic, revenea. Invitaţia era pe "haicinci"...Am dat accept şi cam atât a fost, pentru o vreme. Apoi mi s-a solicitat o fotografie...Am pus-o. Apoi, într-o dimineaţă, m-am trezit cu un fel de mesaj, care suna ridicol, ridicol de tot: "Hei, H..., ce dulce eşti!" :P...M-am şocat un pic, cât să-mi fac curaj să intru pe site şi să văd despre ce Dumnezeu era vorba acolo! N-am avut prea mult timp la dispoziţie, aşa că ceea ce-am reuşit să "văd" nu m-a îngrijorat. Am schimbat doar numele şi datele de contact. Aveam o singură prietenă, reală, era suficient. Apoi am primit câteva invitaţii...Mi-aş fi dorit să fie din partea unor persoane de sex feminin. Le-am acceptat, după o verificare prealabilă. Am evitat orice contact cu vreunul dintre amicii virtuali şi mi s-a reproşat că sunt atipică pentru lumea virtuală...N-am înţeles nici până acum care era semnificaţia acelui reproş. Am renunţat la "hai" după nici jumătate de an: nu-mi plăcea pur-şi-simplu, deşi absolut nimeni nu m-a jignit. Nu sunt nici în viaţa reală o colecţionară de prieteni, deşi sunt percepută ca o persoană foarte sociabilă; prin urmare, nici în lumea virtuală nu m-am dezis de felul meu de-a fi.
Ce-am găsit acolo, însă, a fost multă iluzie...Oamenii au nevoie de iluzii, mai ales de iluzii cu conotaţii...intime, hai să le numesc aşa...Unii vor să fie frumoşi, alţii vor să fie "baştani"(cât de îngrozitor sună, Doamne!!!"), alţii vor să fie inteligenţi...Culmea e că şi reuşesc! Reuşesc să vândă iluzii şi cumpără, la rândul lor, iluzii...Eu??? Nu pot fi decât ceea ce sunt şi nici cu căutarea de iluzii nu mă împac. Aşa că i-am lăsat în lumea lor, fără să încerc a-i înţelege.
Ceea ce-a fost cumplit, pentru omul de bună credinţă care sunt, a fost aceea că, pe stradă fiind, nu puteam scăpa de întrebarea:"Doamne! Oare ce s-o ascunde în spatele unor oameni? Câte doamne onorabile sau câţi domni moralişti...?" Am simţit un fel de dezamăgire, de ce să n-o recunosc?

Cu drag

Îi ştiu aproape toate cântecele...
Ce să mai spun? Adolescenţa mea înseamnă şi Gabi Cotabiţă, aşa cum înseamnă STEAUA şi Ştefan Iovan, aşa cum înseamnă Adrian Păunescu şi Boris Becker...
Într-una din zilele astea se vor împlini douăzeci şi unu de ani de când, la Mamaia, primeam un autograf, pe care-l mai păstrez, încă.
Cântecul meu de suflet este "Dă-mi o şansă" dar, din păcate, nu l-am putut găsi...
************************************************************************
"Dă-mi o şansă să uit teama
Şi tristeţea să nu-mi cearnă lacrimi mari,
Printre nopţile curate, să te pierd singurătate,
Şi alături să te simt voi încerca.
Dă-mi o şansă, o speranţă,
Şi puterea să mai cred în vraja ta,
Dă-mi o şansă, fericire,
Şi să vină iar iubirea-n viaţa mea..."
*************************************************************************

"Ca un fum de ţigară, SUFLETUL..."- ADRIAN PĂUNESCU

Este CEL MAI MARE POET ROMÂN ÎN VIAŢĂ...
Dar, oare, câţi "alchimişti ai cuvintelor" s-au bucurat de apreciere în timpul vieţii lor? E-atât de trist...

20.iulie.1943- LA MULŢI ANI, ADRIAN PĂUNESCU!

Când şi cum m-am apropiat de poezia lui?... E-atât de mult de-atunci! Cum? Curios, nu datorită Cenaclului, ci datorită celui pe care mi-e drag să-l numesc şi acum, deşi nu mai e, Domnu' meu Trandafir. N-am să spun şi aici povestea despre cel care m-a făcut să mă-nchin în faţa limbii poporului meu, cu dragoste şi cu preţuire...N-am să mai spun povestea lui, deşi poate c-ar merita să nu rămână doar pe blogul pierdut.

Mi-aduc aminte, acum şi aici, de-o zi de şcoală, care părea a fi obişnuită, de-o oră de ROMÂNĂ, de Domnu' meu Trandafir şi de-o poezie...Mi-au rămas întipărite-n suflet, nu doar în minte, câteva versuri...

"Pune-ţi, copile, capul pe pernă,

Te-aşteaptă vise, prunc adormit,

În vise viaţa este eternă,

Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.

...........................................................

Mama te leagănă, veghează tata,

Somnul ţi-l apără ochi părinteşti,

Dormi şi visează că lumea-i gata

Şi te-aşteaptă numai să creşti."

("Leagăn pentru toată copilăria")

Fiind un copil iubit de cele mai multe ori până la răsfăţ, e lesne de-nţeles de ce-am tresărit la auzul acelei poezii... Mai ţin bine minte şi că, după câteva momente de tăcere, mi-am întrebat DASCĂLUL: "Cine a scris această poezie?"...Şi DASCĂLUL mi-a zâmbit, apoi ne-a zâmbit tuturor şi, cuprinzându-ne strâns cu privirea-i, ne-a spus atât: "Copii... Astăzi vreau să vă fac cunoştinţă cu... ADRIAN PĂUNESCU!" Ce-a urmat după asta? Aş minţi să spun că mai ştiu... Dar ştiu că din acea zi, marele poet a intrat în micul meu univers, pentru totdeauna.

Nedrept a fost tratat şi-atunci, în vremurile-ntunecoase, când numai el şi CENACLUL lui reuşeau să mai ţină aprinsă "candela" în sufletele celor care, poate, azi îl reneagă...Manualele de Limba ROMÂNĂ îl aminteau sumar, ca făcând parte din generaţia tinerilor poeţi...

Nedrept încă mai este tratat şi nu vreau acum, în prag de bucurie, să răsucesc cuţitu-ntr-o rană care doare...doare...doare...

Acum vreau doar să-i urez multă sănătate şi iar multă sănătate! Are nevoie de asta, ştiu.

************************************************************************

Mai trebuie, oare, să spun că versurile care mi-au rămas în suflet atunci, în ziua-n care l-am... cunoscut pe ADRIAN PĂUNESCU, ca şi cele ale poeziei "Mama", scrise de NICOLAE LABIŞ, le transmit fiecărei generaţii de învăţăcei avută-n faţă?...

ReMeMbEr...

O "flacără"...Un român adevărat...Un suflet sensibil..."Să-ţi fie somnul lin şi îngerii aproape",GRIGORE VIERU!