"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

vineri, aprilie 01, 2016

1 aprilie...

Azi cineva a reuşit să mă păcălească, în ciuda vigilenţei mele.
Lidl e în drumul meu spre casă şi, o dată la două zile, trec pe-acolo ca să-mi iau peştele care-mi place sau legume, după caz... Fireşte că apoi se adună în coş cumpărăturile, deşi mare lucru nu găseşti pe acolo, în sensul de high quality.
Azi m-am oprit mai întâi la raftul cu dulciuri şi cafea. Trebuia să iau ceva pentru o colegă care m-a ajutat săptămâna asta. Nu era necesar, dar îmi place să mă revanşez. Luasem un coş mare şi îl "parcasem" lateral, în apropierea mea. Din fericire, purtam geanta de tip "poştaş", pe celelalte întotdeauna le plasez în coş ca să am mâinile libere. Nu ştiu cât am zăbovit eu acolo, concentrată strict pe produse. Când mi-am ales ce voiam, m-am întors spre coş, ca să pun alea în el. Coşul, însă, nu era ! "Măi să fie!" mi-am zis. "Chiar aşa de distrată sunt încât am intrat în Lidl fără coş?" Mi-am scos ochelarii din geantă şi-am început să sondez terenul... Ba am şi făcut câţiva paşi, întrebând două doamne dacă n-au văzut cumva un coş în apropierea mea. Răspunsul lor negativ m-a nedumerit: chiar intrasem acolo fără coş? La un moment dat, aud un râset: "Ali..., ai pierdut ceva?" Am tresărit: Ali... (al doilea meu prenume) nu-mi spun decât mama şi Cosmin... "Jmecherul" Cosmin, vechi amic, prof serios de istorie, fost coleg de partid, cel cu care-am stat la poveşti într-o zi-n care mi-am pierdut o eşarfă minunată... Nu, nu în maşina cu care mă adusese din M.  Da, el era. Da, el râdea cu poftă. Da, el trecuse pe lângă mine şi-mi luase coşul... "E 1 aprilie, e 1 aprilie! Ha, ha, ha..." Ne-am pupat prieteneşte pe obraji. "M-ai păcălit!!!" "Păi erai aşa de concentrată la ciocolate... M-am mirat, căci ştiu că nu mănânci." I-am explicat ce şi cum, apoi i-am urat shopping plăcut, căci mai văzusem şi alţi cunoscuţi prin magazin...