Nu pot să nu-mi aduc aminte de o declaraţie excepţională prin însăşi esenţa ei: "Unirea, NAŢIUNEA a făcut-o!"
(Mihail Kogălniceanu, 1862)
Speranţa moare ultima: într-o bună zi, "vom fi iarăşi ce-am fost"! O NAŢIUNE, adică. În faţa realităţii triste, declaraţiile unora sau ale altora sunt apă de ploaie.
Un gând se-ndreaptă şi către românii din Banatul sârbesc, spre cei din Bucovina de N, spre cei din Ungaria... Spre toate sufletele româneşti care-şi plâng durerea în tăcere...
