Amor patriae nostra lex...

"Nu dau dreptul nimănui din afară să se amestece în treburile noastre lăuntrice; cer, dimpotrivă, ca directivele politicii noastre interne să fie pur româneşti. Cu această concepţie şi în acest spirit am condus politica externă a ţării şi afirm că i-am asigurat o independenţă, cu privire la înrâuririle din afară, care n-a fost niciodată depăşită în trecut. Dar tocmai pentru că vreau ca românul să fie stăpân la el acasă, doresc să găsească el singur, în plina lui suveranitate, normele cele mai bune pentru păstrarea unităţii noastre naţionale."

 Ce să mai zic? Presupun că în curând, asemenea multor alţi patrioţi români, va fi înlăturat din mentalul colectiv... Într-o lume nebună, nebună, popoarele mici trebuie reduse la tăcere. Fireşte, prin mâinile propriilor lor semeni, căci, nu-i aşa, "Nimeni nu te poate face să te simţi inferior fără consimţământul tău." (Eleanor Roosevelt, o soţie deşteaptă a unuia dintre preşedinţii americani). 

A fost o vreme-n care România se impunea-n faţa Europei nu doar printr-o prezenţă fizică impresionantă, ci şi printr-un ales caracter şi-o puternică şi elevată personalitate. A fost odată Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882 - 17 martie 1941).

STEAUA, LOVE FOREVER !

Pentru că azi jucăm cu Dinamo. Pentru că anul ăsta, pe 7 mai, se-mplinesc treizeci de ani de la acea noapte fantastică de la Sevilla, noapte-n care-am plâns şi-am urlat de bucurie. Pentru că Steaua e una din cele mai trainice iubiri ale mele:  HAI STEAUA !!!
*** Meciul a fost destul de bun, am fost deasupra adversarilor, dar ce ratări, Doamneee !!! Chiar dacă nu mai sunt la fel de pasională, tot am răguşit... Drăguţe au fost "încurajările" prietenilor mei... dinamovişti ! "Mihuţ, ce faci? Suspini? " - mă-ntreabă, prin SMS, un prieten al copilăriei mele, surprinzându-mă, astfel, prin gândul lui la mine. "Nu, zic, recit psalmi..." Adevărul e că, în timpul fiecărui meci important, mă trezesc slobozind nişte chestii care, în mod normal, nu-mi stau pe buze şi nu din cauză c-aş vorbi numai în figuri de stil. 

Martie : "Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe"...

N-am să mă dau mare cititoare a prozei fantastice scrise de Mircea Eliade, căci nu sunt. Am citit, pentru c-a trebuit să citesc, "Maitreyi", "Nuntă în cer" , "Noapte de Sânziene" , "Romanul adolescentului miop" şi cam atât, cred .  Filozofia lui de viaţă este aparte, dar poate, oare, un spirit de adolescent s-o înţeleagă cu adevărat? Eu n-am putut şi nici n-am încercat mai târziu.

M-a fascinat, în schimb, "Tratatul de istorie a religiilor"... L-am descoperit într-o vară caniculară în biblioteca cuiva drag şi ţin minte că n-am mai lăsat cartea din mâini. Poate şi din cauză că atinsesem vârsta la care acumulasem deja cunoştinţe despre un subiect care mă interesa. 

Şi dacă până atunci Eliade reprezentase ceva obligatoriu în lectura mea, după aceea l-am privit cu alţi ochi, mai (i)luminaţi categoric...

Prietenii virtuale

Am intrat pe FB în iunie 2009, din raţiuni strict politice. Am simţit nevoia să impulsionez campania online a candidatului meu preferat, Mircea G. Între timp, m-am retras din viaţa politică, dar nu şi de pe FB. Postările mele pe teme politice au încetat în 2012, cred. Au continuat, însă, cele pe teme istorice, educaţionale şi culturale. Fireşte, genul de postări cel mai vitregit de like-uri. Dar îmi pasă? LOL

În toţi aceşti ani, am intrat în contact cu mii de oameni, cel puţin dacă e să judec după cei 5000 de FB's friends avuţi la un moment dat, plus vreo mie de urmăritori, oameni simpli, jurnalişti sau politicieni de prim-rang.
 Unul din cei mai constanţi prieteni virtuali este Ioan Ivaşcu, prin constanţă înţelegând citirea reciprocă a celor postate. Profesor, dar înainte de orice, un om iubitor al cuvântului scris bine, al istoriei şi-al tradiţiilor româneşti.  Îmi mărturisesc public un secret: cea mai mare bucurie a mea este aceea că-i pot, în fiecare dimineaţă, la 6:30 fix,  citi poeziile. Sunt o-ncântare pentru minte şi suflet, credeţi-mă pe cuvânt !

Săptămâna trecută mi-a spus că vrea să-mi trimită ultima lui carte. M-a emoţionat şi onorat.  Azi am primit-o şi mărturisesc că eram curioasă dacă mi-a scris măcar un gând pe ea... A făcut-o, iar acum nu-mi rămâne decât s-o citesc, dar după tatăl meu, care-a fost extrem de încântat. 

Îţi mulţumesc, Ioane ! Şi dă-mi voie, pornind de la cele scrise de tine în dedicaţie, să-l completez pe Eminescu, care spunea "Şcoala va fi - IARĂŞI- şcoală când omul va fi - IARĂŞI - om şi statul va fi - IARĂŞI- stat."Speranţa moare ultima...

"Nu ştiu alţii cum sunt..." Ion Creangă, 1 martie 1837 - 1889

... dar şi eu, aidoma sărbătoritului de azi, mi-amintesc cu o dragoste imensă Bihorul copilăriei mele , cu Crişul cel Negru pe malurile căruia făceam plajă şi mă jucam cu prietenii mei, cu bunicii mei, care azi nu mai sunt decât în mintea-mi şi-n inima-mi plină de duioşie... cu prima dragoste, nemărturisită niciodată,  "căci sprinţar şi înşelător este gândul omului, pe ale cărui aripi te poartă dorul necontenit"...

Se cuvine a-i mulţumi Bădiei Mihai (Eminescu) pentru că i-a-nsufleţit curajul de-a scrie poate cele mai frumoase poveşti ale copilăriei mele ! Categoric, sufletul mi-ar fi fost mai sărac fără aducerile lui aminte...