Evit să revăd bărbații care au făcut parte din viața mea. Dar s-a întâmplat, totuși, să mă aflu față în față cu câțiva pe care îi iubisem nespus și de care despărțirea a fost cumplită. Am constatat, de fiecare dată, că în timp ce ei vorbeau cu aprindere despre ce fusese între noi, eu încercam, în sinea mea, să găsesc măcar un motiv pentru care mă îndrăgostisem de ei. Măcar unul. Dar eram incapabilă să-l găsesc. Oare chiar îi iubisem cu adevărat? În fața mea se aflau niște străini... Unde pier iubirile noastre apuse? Unde? Sunt ele niște lecții karmice și-atât? Dispar pur și simplu, ca și cum nu au existat niciodată?
"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)
Se afișează postările cu eticheta de suflet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta de suflet. Afișați toate postările
miercuri, iulie 08, 2020
miercuri, iunie 24, 2020
vineri, iunie 19, 2020
marți, iunie 16, 2020
Cogito: Acta est fabula...
Am rămas lângă cineva atât timp cât am simțit că sunt iubită și apreciată. Dar am oferit eu iubire și apreciere? Da. Și nu îmi pare rău, căci asta face parte din felul meu de-a fi, care se trage din felul în care am fost educată.
Dacă ai crescut iubit și apreciat și admirat pentru ceea ce ești, nu ai cum să nu oferi și tu, la rândul tău, toate astea.
Nu pot să nu mă întreb de ce scuza celor lângă care am ales să fiu era mereu: "îți spun destul alții că ești frumoasă, că ești deșteaptă, că ești..., de ce să îți mai spun eu?" Și asta a venit întotdeauna după un început frumos, cu iubire, respect și admirație. Cum de ce să mai îmi spui și tu? Păi tocmai tu trebuia să îmi spui!
duminică, iunie 14, 2020
15 iunie 1889 - EMINESCU: "Ceea ce istoria nici unui popor din lume n-a scuzat vreodată e laşitatea."
Cel mai bun documentar despre Mihai Eminescu îi aparține jurnalistului Andrei Gheorghe.
miercuri, iunie 10, 2020
♥️Tomorrow is another Day♥️
Sunt mulți anii de când am citit povestea lui Scarlett O'Hara și Rhett Butler... Eram copilăroasă, îndărătnică, era normal să mă îndrăgostesc de-un personaj atât de pasional și care emana masculinitate prin toți porii precum Rhett. Da, nu avea capul doldora de cărți citite... Nici nu conta asta.
Mi-ar fi plăcut un final fericit, dar m-am ales, ca toți cititorii, de altfel, doar cu promisiunea unei zile noi în care ambițioasa Scarlett va face tot posibilul ca să-și recâștige iubirea pierdută.
Orgoliile merg mână în mână cu pasiunile, dar decât o viață lungă și seacă, prefer una scurtă, dar plină. Asta nu m-a-mpiedicat, însă, niciodată să visez la ceva complet. Nu știu ce final mi-aș fi dorit pentru cei doi, altul adică decât cel sugerat de autoare. Împreună pentru totdeauna? Cred că da, dar la fel de pasional.
duminică, iunie 07, 2020
8 iunie
Un gând se îndreaptă către tine, singurul care ai avut încredere în mine, în fond. Nu a fost zi în care să nu mă rog pentru sănătatea ta, mai ales în vremurile astea, pentru că ai multă nevoie.
La mulți ani! O parte din mine îți va fi mereu recunoscătoare pentru generozitatea ta, pentru faptul că m-ai îndrumat să scriu despre ceea ce îmi place, pentru minunatele noastre discuții filosofice, istorice, pentru că ai fost mândru că mă ai alături, pentru toți oamenii mari pe care am avut ocazia să-i cunosc, lângă tine fiind, dar nu ca un obiect de decor. Restul, am dat demult uitării.
Nu știu dacă am devenit ceea ce sperai pentru mine. Știu doar că mă străduiesc în fiecare zi să demonstrez că nu m-ai ales la întâmplare, acum două decenii. Ai fost singurul bărbat care a văzut în mine și altceva decât un chip frumos și-un partener agreabil de discuție. Mi-ai dat un nume. Au fost mulți cei care m-au întrebat de ce. Tocmai de-asta, pentru că mi-ai dat o șansă, pentru că ai vrut să mă cunoști pe Mine.
Dumnezeu să te aibă în paza Sa!
Dumnezeu să te aibă în paza Sa!
sâmbătă, mai 23, 2020
Profesor online, dar nu cu sufletul împăcat...
Am absolvit cursul "profesor online". Experiența a fost interesantă, am petrecut multe ore pe platforma Digital nation pentru că am vrut să învăț despre classroom. Am combinat ceea ce aflasem dinainte cu tot ce am învățat de la mentorii de pe platformă. Recomand cu căldură acest curs.
Dar sunt obosită de atâta online. Întrucât am copii mici, orele lor nu pot fi obișnuite. Cea mai reușită activitate va rămâne, cred, cea de marți. Am plecat printre stele din curtea școlii noastre, cu ajutorul Google Earth și Nasa's Eyes.
Vreau la școală, totuși! Vreau cu disperare să mă întorc la normalitate.
sâmbătă, mai 16, 2020
marți, iulie 20, 2010
"Trăiesc, fără speranță, drama / Că neamul meu, acum, e frânt... "LA MULȚI ANI! *20 iulie 1943
luni, iulie 19, 2010
""Trăiesc, fără speranță, drama / Că neamul meu, acum, e frânt... "LA MULȚI ANI! *20 iulie 1943
vineri, iulie 16, 2010
Bulversare...
Îi pot înțelege teama în fața trecerii timpului...Doar atâta pot să spun, căci sunt prea marcată de sfârșitul ei brusc, ca să-mi pot aduna mulțimea de gânduri care-mi trec prin minte...
Dumnezeu să iți liniștească sufletul, Mădălina...
duminică, martie 28, 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
















