Suntem prea mici pentru un joc atât de adânc. Nici cei care-l joacă nu sunt altceva decât niște bieți pioni fără nicio șansă de-a purta vreo coroană. Păcat că tabla de șah se numește România. Dar tot mai cred într-o renaștere, chiar dacă n-o voi prinde în viața asta. Ex ossibus ultor!
Astea fiind spuse, vă salut cu drag și vă spun că 5 noiembrie mă duce cu gândul doar la unul din poeții mei de suflet. A, nu toate poeziile lui sunt grozave și aici nu mă refer la prezența figurilor de stil. Dar au ceva. Ceva ce eu, una, am găsit și în poeziile lui Grigore Vieru: transmit mesaje și o fac într-un mod accesibil tuturor.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! E mai bine că n-a prins și vremurile astea.
