"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

luni, mai 24, 2021

24 mai 2021


 Mi-amintesc vorbele cuiva important: "Adrian Năstase a fost singurul premier care își făcea temele."
Omul întâlnise, până în 2013, toți premierii României. Nu avea simpatii de stânga, dimpotrivă.
De ce spun toate astea? Auzim, de regulă, tot felul de inepții emise de la cel mai înalt nivel în jos. Tot de regulă, le taxăm  (firește, cei care mai știm gramatică) greșelile de scriere. Despre nivelul lor de cultură nici nu mai are sens să vorbim. E aproape inexistent.
Dar, și o spun pentru ultima oară, toate astea nu ar fi importante dacă oamenii ajunși în fruntea noastră, chiar dacă mai mult din voia altora, ar ști ce au de făcut. Sau măcar dacă și-ar face temele. E absurd să pretinzi cuiva să știe tot. Dar poți să-i pretinzi să se informeze înainte de a-și da cu presupusul. E o dovadă de minim respect, înainte de toate.