Prietenie

 La începutul lui septembrie 2014, cred că în 6, ieșeam de la un curs. Trebuia să mă întâlnesc cu prietena mea Lavinia în fața bisericuței de la Sinaia. Începuse să plouă. Aveam în mâna stângă un panou pe care îl cumpărasem pentru cei mici, iar în dreapta poșeta și, normal, o țigară. Nu mai aveam cum ține și umbrela. Nu am băgat de seamă când și cum a apărut o umbrelă deschisă deasupra capului meu. Am dat cu ochii de un tip cu cea mai zâmbitoare față din câte am văzut vreodată și asta m-a făcut să nu mă rațoiesc la el. Habar n-am cum am ajuns să vorbim. Habar n-am cum am ajuns să îi dau numărul meu de telefon. Nu am făcut asta niciodată până atunci, și nici de atunci încolo. Totul a durat vreo jumătate de oră, până a ajuns Lavinia.
Au trecut două luni și doar un sms venit de Mihail și Gavril mi-a amintit de el, de Florin, de tipul cu umbrela. Nu l-am mai văzut de atunci, din acea zi ploioasă de septembrie, dar pot spune că domnul judecător, chestie verificată, mi-a devenit  unul din cei mai buni prieteni de suflet.
Nu știu cum se face, dar mereu simte când nu mi-e bine.
L-am întrebat, normal, ce anume l-a făcut să deschidă umbrela deasupra capului meu. Nu, nu era vorba de nicio tentativă de agațament. Pur și simplu a simțit că trebuie să mă protejeze. Este o postare despre prietenie. Despre o prietenie atipică poate, dar care va dura toată viața. Cred că Dumnezeu trimite în viețile noastre și astfel de oameni.