Jurnal de război (6)

În mod previzibil deja, în ciuda suspansului, s-a trecut la următoarea etapă a scenariului de război. Dacă până ultima oară primeam pe unul din grupurile de Whatsapp textul ordonanţei, acum persoana în cauză nu s-a mai agitat.  Rând pe rând, unele ţări îşi regăsesc optimismul, dacă pot spune aşa. Mă refer la Italia şi la Spania, care au anunţat deja stagnarea numărului de infectaţi. Suedia a adoptat o altă strategie. În fond, cât te poţi ascunde de pericol? Există riscul să te trezeşti că pericolul a trecut demult şi tu tot pitulat stai. În fine. Televiziunile noastre par a se întrece în prezentările în stil otevist. Normal că mai simt teamă, dar sincer spun că începe să se dilueze senzaţia. Nu ştiu de ce. Poate că e o altă reacţie de autoapărare psihică, Dumnezeu ştie. 

Tripleta cu care ne-am obişnuit (VAS) e aiurea. Cel mai aiurea e V, în geaca lui de piele (la mare concurenţă cu întâiul îngecat al ţării). Nimic concret, dar cu bonusul unui speech ce se doreşte a fi mobilizator. Numai că nu le are. Ca să fii mobilizator şi încurajator pentru alţii, trebuie ca tu însuţi să crezi în ceea ce spui. Altfel, efectul este contrar.

Radu Banciu are dreptate. Cred că se numără printre puţinii oameni publici care au curajul de a ieşi din front. 
Antena 3 nu ratează prilejul de-a cita din înţelepciunile mentorului său, domnul profesor. No comment.

Suceava e încartiruită la propriu. Nu a mai fost sub asediu din secolul al XVII-lea.
Tardiv, însă. Toate măsurile au fost luate aiurea atunci când trebuiau a fi bine gândite şi ferm aplicate. Mă refer la revenirea în ţară a celor plecaţi.Trebuiau monitorizaţi şi băgaţi în carantină. Şi ei se cuvenea să fie responsabili, normal.

Nu ştiu câtă vreme vom mai putea fi ţinuţi noi înşine încartiruiţi în propriile noastre case. Chiar nu ştiu. Eu, fiind mai degrabă o solitară, suport relativ bine situaţia. Dar nu bag mâna în foc pentru ceilalţi. Vom vedea.
Până mâine, Dumnezeu să apere România! Nu ştiu cât de boala asta şi cât de slăbiciunile capilor ei.