Mă aştepta pe catedră, cuminte...

Et in Arcadia ego: STEAUA, Sevilla, 7 mai 1986...

Asta înseamnă să fii stelistă pur sânge...

I'm back...

Mă bucur că mi-am încărcat bateriile în zilele astea. Până la sfârşitul lui iunie, puţine vor mai fi ocaziile. 

Mă uit la ce-am reuşit să surprind aseară în fotografie: un ochi căprui...
Dar gata! Mâine-mi voi recupera jurnalul din perioada Sevilla şi, dacă însemnările nu-s prea puerile (deşi, Doamne, nici mature nu puteau fi!), o să mă-ncumet să le postez. Aşa, ca un remember la cote maxime a celor mai fericite clipe din viaţa mea de stelistă.
-------------------- 
Spre marea mea surpriză şi bucurie, TVR1 a transmis ceremonia aniversară a Steluţei mele. Chiar dacă a lipsit "Moţăţei" Ştefan Iovan- favoritul meu pentru totdeauna, emoţia m-a făcut să plâng. "Et in Arcadia ego"...
În fotografii sunt: Gabi Pele Balint,  Emerich Jenei, Miodrag Belodedici - neschimbat!, Adrian Bumbescu, Marius "Fiara" Lăcătuş ("Uite-acuş', uite-acuş', vă dă golul Lăcătuş!") şi  Tudorel Stoica, cred că cel mai emoţionat . 
 

Nunca olvidare: 7 /05/ 1986. * Quo vadis, STEAUA 2016 ?

Sentimental vorbind, mă aflu într-un fel de countdown... Încerc să aştept ziua de 7 mai răscolind printre amintiri. Prima care-mi vine-n minte este emoţia uriaşă care-mi dădea o stare de agitaţie interioară, crescândă pe măsură ce zilele treceau. Făceam, împreună cu tata şi cu prietenii noştri, tot felul de calcule: cine va juca, cine ar trebui să joace, cum putem anihila adversarii... Dacă va juca sau nu Puiu Iordănescu, cum se zvonea, dacă Gabi şi Marius vor confirma forma excelentă în care se aflau...

----------------
Este cumplit de trist să constaţi că, deşi e un an aniversar, jucătorii de azi nu au făcut nimic pentru a onora victoria celor din 1986. Nici Cupă, deşi tata zice că încă mai sunt şanse, nici Campionat, şi tare-mi vine-acum să "recit un psalm", nu de alta, dar în situaţii de genul ăsta, metaforele nu-şi au rostul. Nu credeam că Reghe ar putea face minuni într-un timp aşa de scurt, dar tare am sperat... După '89, aş fi vrut să nu mai trăim, noi, steliştii, din amintiri, dar măcar le avem, nu? Singurul care s-a apropiat cât de cât a fost Cosmin Olăroiu, favoritul meu.
Ajung la vorbele unui bun amic: "Amintirile mă chiunuiesc"... 
 ---------------
Şi-acum va trebui să-i suportăm apariţiile televizate pline de glorie  ale lui Marius Şumudică... Ah! Câtă umilinţă!

"Să facem lumină!"

Am văzut - de fapt încă mai urmăresc- o nouă ediţie dintr-una din emisiunile pe care le urmăresc cu plăcere ("Asta-i România"- Kanal D). M-au emoţionat până la lacrimi poveştile câtorva dintre multele familii care trăiesc în cătunele îndepărtate ale României. Am văzut copii frumoşi, a căror singură dorinţă era nu vreo jucărie de ultimul răcnet, nici dulciurile, nici hainele, ci ceva mult mai profund: LUMINA în casele lor. Iar acea LUMINĂ a venit, în urma eforturilor postului de televiziune amintit.
Mi-am amintit nişte poveşti citite demult de tot, cred că prin cărţile tatălui meu, în care se vorbea despre procesul amplu de electrificare a României. În minte-mi răsună o sintagmă: "pajura de foc", dar din păcate nu mai ştiu dacă-i aparţine lui Eusebiu Camilar sau altcuiva. Dar are vreo importanţă? Acel plan n-a fost dus până la sfârşit... 
Nu am intenţia de-a mă lansa în vreo comparaţie. Sunt prea multe Românii şi e prea dureros...