CELȚII...

     Populaţii indo-europene de limbă CENTUM (KENTUM), menţionate pentru prima oară în sec.6-5 î.e.n., de către HECATEU din MILET (550-476 î.Hr.) şi HERODOT (484-425 î.Hr.), localizate  iniţial la izvoarele Dunării şi în NV Peninsulei Iberice.

    Cultura materială şi spirituală     dezvoltată de celţi, LA TENE, a denumit şi cea de-a doua epocă a    fierului în Europa (I fază:500-400 î.Hr.; a II-a fază:400-250 î.Hr.).      Expansiunea celţilor:

S  spre Europa centrală şi estică;

S  spre extrema vestică a Europei (Insulele britanice);

S  spre Italia, Grecia , Asia Mică;

    Până la cucerirea Galiei de către CAESAR (100-44 î.Hr.), CELŢII au fost mai puţin cunoscuţi lumii romane.

     Ei se considerau a fi de “origine divină”.

     Pentru celți, natura era “căminul primordial”, plantele şi copacii fiind zeii spre care îşi înălţau rugăciunile. Iubeau şi protejau natura, încercând să păstreze o armonie perfectă. Erau cunoscători ai “mersului vremii” (a fost descoperit un CALENDAR la Coligny). Studiau astrele.

    Sunt printre primii descoperitori şi utilizatori ai fierului. Erau buni meşteşugari (arme, podoabe din bronz, aur, argint).

    Războinici: erau cruzi cu duşmanii și păstrau craniile celor ucişi. “Craniul constituia receptacolul unei forţe sacre, de origine divină, care îl proteja pe proprietar împotriva tuturor primejdiilor şi în acelaşi timp îi asigura sănătate, bogăţie şi victorie.”(M.Eliade)

     Celţii sunt consideraţi a fi inventatorii HARPEI.

     Scrisul era considerat o funcţie “ritualică”, destinată doar celor “aleşi de zei” (DRUIZII) şi exercitată de aceştia doar în momente “cheie” ale vieţii.

     Mitologia celților:

    Era, prin excelenţă, EROICĂ, acordându-li-se zeilor rolul de EROI CIVILIZATORI şi STRĂMOŞI ai clanurilor şi familiilor ce alcătuiau societatea celţilor.

    Nu impunea valori, deoarece era inspirată din viaţa de zi cu zi a celţilor şi de gustul lor pentru extraordinar şi supranatural.

    Celții credeau în mântuirea şi salvarea prin ARTĂ (subjugarea creaturilor fantastice prin muzică şi poezie).

     OBICEIURI: 

     -în mormântul unui erou i se punea şi carul de luptă;

     -împrumutau bani în viaţa aceasta, urmând a-i înapoia în viaţa cealaltă;

    RITUALURI de ÎNMORMÂNTARE:

    -prin înhumare;

    -prin incinerare;

     LOCUINŢELE MORŢILOR nu erau considerate a fi un loc al “umbrelor”, ci un loc “plin de viaţă şi al luminii”.

    SACRIFICIILE:

 -ofrande în obiecte şi monede;

 -sângeroase(animale,chiar oameni), cu ocazia războaielor;

   SACRIFICIILE UMANE erau efectuate în stil barbar,prin: înecare, spânzurare, ardere, închiderea victimei într-o cutie mare de lemn, căreia i se dădea apoi foc.

Din acest motiv,ROMANII, în timpul stăpânirii lor, au IMPUS misterele de factură ORIENTALĂ, din dorinţa de transformare a mentalităţii celţilor.

   Locuri de cult:

Cultul morţilor era împletit cu ideea migrării sufletelor şi reîncarnarea lor.

CAESAR aminteşte,în “De Bello Gallico”, despre credinţa în reîncarnare:  “Sufletele nu pier ci,după moarte, trec de la unii la alţii.”.

     LOCURILE de CULT la început erau simple incinte sacre, aflate în aer liber(în poieni, păduri sau pe înălţimi). În ultimele secole î.Hr., au apărut TEMPLE, construite din lemn sau piatră, având formă rotundă sau poligonală.

    STONEHENGE- unele teorii susţin ideea că reprezintă un locaş de cult al celţilor, construit de DRUIZI.

    DRUIZII…

CAESAR: “Veghează asupra celor lăsate de zei,se ocupă cu sacrificii,reglementează toate chestiunile religioase.”
( “De Bello Gallico”)

 DRUID:

 = “înţelept”,”puternic cunoscător”(Karl Ziegler);

 =“om de stejar” (“derw”) = stejar (Pliniu);

   Erau preoţii celţilor. Deţineau informaţiile asupra lumii înconjurătoare. Cunoşteau şi utilizau metode de vindecare a trupului şi a spiritului, greu de imaginat în lumea de azi. Preziceau viitorul studiind bolta cerească. Propovăduiau supravieţuirea sufletului după moarte. Iniţiau tineretul celtic în probleme de etică, morală, mitologie, cunoaşterea calendarului. Se presupune că ar fi fost iniţiaţi în filosofia pitagoreică de către ZALMOXIS. Iniţierea celor selectaţi pentru a deveni druizi, începea în jurul vârstei de 5 ani  şi dura 15-20 de ani.

    Erau scutiţi de impozite şi de serviciul militar. Formau o castă bine organizată, ELITA societăţii. Exercitau funcţiile de: judecători ai poporului, medici, magicieni, ghicitori(unii chiar îşi scoteau de bună voie ochii,pentru a-şi mări puterea de clarviziune).

 

  Druizii şi brahmanii şi-au conservat practicile şi credinţele indo-europene, care au supravieţuit în lumea galică până în sec.al XVIII-lea, iar în India,până azi. (Myles Dillon)

  După cucerirea romană a Galiei şi Britanniei, rolul druizilor în societate s-a diminuat, rămânându-le doar latura religioasă.

   Zeii celţilor:

   În general, zeii celţilor erau cunoscuţi pe o arie geografică delimitată de un trib.

   Zeii aveau origini indo-europene sau origini mult mai vechi (zeităţile   ZOOMORFE).

   DIS PATER era Zeul Suprem, strămoş al celţilor.

  TEUTATES(Toutatis,Toutates) era “părintele tribului”. Amintit de Caesar, în scrierile sale, dar şi de inscripţii găsite în Roma, în Austria. Este corespondentul zeului MARTE.  SUCELLUS(Silvanus Sucellus,Sucaelus,Suecelus) era zeul “ciocan”.

   Zeităţile zoomorfe: vânătoarea a generat o întreagă mitologie celtică, determinând larga răspândire a zoomorfismului.

  TARVOS TRIGARANUS- reprezenta ciclul “viaţă, moarte,renaştere”.

  RUDIOBOS (Rudiobus)- un zeu ipotetic, căci apare într-o singură inscripţie găsită în Franţa. Se crede că era un corespondent al zeului     MARTE.

  MARCH- zeitatea britanică cu urechi de cal.

  CERNUNNOS(Karnonos,Cernenus)- un corespondent al zeului JUPITER. Este zeitatea cu coarne de cerb.
  LUGUS (Lugh,Lugos) - zeul tricefalic, zeul luminii, corespondent al zeului roman APOLLO sau al lui MERCUR, după alte surse.
  ESUS (Aesus) - cunoscut din scrierile poetului roman Lucan.
  TARANIS (Taran,Taranos) -  este unul dintre cei mai cunoscuţi zei, fiind amintit de către Caesar,Strabo şi Lucan,în scrierile lor. Este corespondentul zeului JUPITER, zeul războiului.

   Cei mai cunoscuţi,datorită arealului mai larg de răspândire, erau:
   BELENUS (Belen,Bellinus) - de origine etruscă, fiind întâlnit şi în Italia de Nord, preluat în Galia de Sud şi în Noricum. Era, probabil, o zeitate solară. Celţii mai organizează, pe 1 Mai, ”festivalul celtic al focului”.
   BELISAMA - zeitate al cărei nume apare în inscripţia “Minervae Belissimae Sacrum”. Era considerată a fi “soţia” zeului BELENUS şi o corespondentă pentru zeiţa romană MINERVA.
   EPONA (Atextorix Gaul,Bryth) - zeiţă recunoscută în restul Galiei,până în Britannia. Reprezenta cultul “calului şi al fertilităţii”.

   În perioada stăpânirii romane din Britannia, venirea legiunilor (care aveau o  componenţă etnică eterogenă), a contribuit şi la aducerea, în aceste locuri,a unor religii şi zeităţi nespecifice lumii romane.

     De exemplu: MITHRAS, CYBELE, HERCULES din TYR, ASTARTE din FENICIA.