Nothing special

aprilie - MAGDA ISANOS - 100 de ani : "Doamne, de ce ţi-au crescut aripi şi-ai zburat?"

Habar n-am când am descoperit-o pe Magda Isanos, dacă eram la vârsta adolescenţei sau mai târziu. N-are importanţă. Sufletul descoperă singur atunci când e pregătit... Dar categoric, sensibilitatea ei m-a cucerit. Că e vorba de "Vis vegetal"- una din cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, de "Eu nu regret" sau de "Sărută-mă" sau de alte şi alte poezii, chiar dacă n-au încărcătura metaforică a altor poeţi consideraţi de referinţă în literatura noastră, mesajul este acelaşi, şi puternic, şi statornic, şi iar acelaşi : iubire.

N-aş vrea s-o compar acum cu alte poete, cu speranţa că aşa va avea un oarecare avantaj în stabilirea unei ierarhii. Oricum ar fi una subiectivă şi chiar un efort inutil. Ea e altfel, atâta tot.  

"Să vii ca o părere..."

Nu, nu-mi plac poveştile siropoase de iubire...Sunt multe romane care se centrează pe astfel de poveşti. Platonism dus adesea la exacerbare... 

Dacă ar fi să aleg acum, la repezeală, două poveşti care m-au impresionat, ar fi aşa: Mihail Drumeş- "Invitaţia la vals" şi Pavel Coruţ- "Să vii ca o părere". Dacă "Invitaţia" trebuie să fie un roman cunoscut, nu cred că acelaşi lucru se poate spune despre unul dintre cele mai frumoase- pentru mine, cel puţin - romane de dragoste: romanul unui tip extrem de controversat, Pavel Coruţ. 

O poveste plasată pe un fundal tulbure, o poveste de iubire încrâncenată cel mai adesea, dar cât de frumoasă poveste şi cât de puţină este risipa de cuvinte pentru a o descrie! Realitatea parcă n-are nevoie de "haine" literare de gală...

"Să vii ca o părere 

Din nopţile curate,

Când nu era durere

Şi blânde erau toate.

Să-mi depeni de cu seară,

Iar eu să te ascult,

Poveşti de-odinioară

Ş taine de demult... "

Am citat din memorie şi nu mă obosesc să merg să caut cartea în bibliotecă. Ştiu c-am reţinut esenţa, deci chiar mi-a plăcut romanul. Nu neg că mi-ar plăcea şi să fie ecranizat. Poate, într-o bună zi.

N-am spus nimic despre "Declaraţia de dragoste" a lui George Şovu. Nu, nu e o carte siropoasă,deşi am senzaţia că nici mult nu-i mai lipseşte, dar am văzut de-atâtea ori filmul... Doamne, de-atâtea ori! Şi l-am iubit atât de mult pe Alexandru în adolescenţă, încât am impresia că mi-am irosit o vreme căutând ceva ce nu există...

"Nu ţi-e frică?"

Sunt un om sociabil. Vorbesc cu oricine dovedeşte bun simţ şi decenţă, indiferent de nivelul de educaţie şi cultură. Abordez subiecte pe nivelul fiecăruia, căci nu-mi place să pun pe nimeni în inferioritate. Până şi limbaju-mi suferă modificări. Recunosc că o singură dată până acum mi-am dat numărul de telefon real. Nu am nicio explicaţie pentru acest impuls.

De ce spun astea? Simplu. În fiecare dimineaţă mă întreţin cu cei din staţia în care aştept "troşcoleta" spre M.; despre vreme, despre agricultură (aici mă dovedesc a fi o bună ascultătoare), despre educaţie, despre politică... Ba chiar şi despre iubăreţul de Borcea! De câţiva ani mă întâlnesc, o dată la două-trei zile, cu o doamnă extrem de simpatică şi la fel de volubilă ca şi mine. Cândva a fost primăriţa localităţii în care-mi desfăşor activitatea. Cred că şi ea mă place. Azi-dimineaţă m-a surprins cu o întrebare, după ce m-a privit lung în timp ce mă apropiam. Credeam că din cauza mersului mai prudent, căci mă căţărasem pe tocuri înalte, deşi încă nu m-am refăcut după o suferinţă pe care n-ar trebui s-o neglijez. Dar nici vorbă de asta! "Ţie nu ţi-e frică să umbli cu medalionul ăla la gât?" M-am pierdut preţ de câteva clipe. "Câte grame are? Şi cu cerceii..." Adevărul e că nu mi-am pus niciodată problema, deşi am de străbătut o porţiune de vreo 200 m mai ferită, ca să zic aşa. Dar e porţiunea de drum pe care mă rog, mai ales iarna... Dar amica mea de navetă are dreptatea ei. Trăim vremuri turbulente, dar ce pot face? Mi-e greu să renunţ chiar la tot. Medalionul meu e unicat, boxează retina, ştiu. Iar fără cerceii mei mari parcă n-aş fi eu. 

Anandi, विदाई ...

Pe un blog atât de divers ca al meu, are loc şi trista veste despre sinuciderea unei tinere actriţe indiene, dintr-un serial pe care-l încă-l mai urmăresc: Pratyusha Banerjee- Anandi- Balika Vadhu. Din câte am înţeles, despărţirea de iubitul ei îi provocase  o depresie din care n-a mai putut ieşi. Regret că o fată atât de tânără, de frumoasă şi de talentată n-a înţeles că din dragoste au murit doar Romeo şi Julieta... A! Şi Tristan şi Isolda! Să mai fie exemple?