”Germanii sunt un popor cu moravuri foarte ridicate.” TACITUS (54 - 120), “De origine et situ Germanorum”

    Popoarele (triburile) germanice

  Triburile germanice reprezentau un grup istoric de popoare de origine indo-europeană, care trăiau în spaţiul cuprins între Rin (Germania) şi Vistula (Polonia) şi de la Marea Nordului şi Marea Baltică,  până la Dunăre şi dincolo de  Alpi.

    Germanii...
    Cuvântul e atestat, prima oară, în anul 223 î.Hr., în inscripţia Fasti Capotolini - ”DE GALLEIS INSVBRIBVS ET GERM” = “popoare înrudite cu galii”. Însemna că romanii îi vedeau ca pe nişte aliaţi ai celţilor.

În funcţie de limbă şi de origine, popoarele germanice se clasificau în:

     - germanii de nord (scandinavii), urmaşii  vikingilor: suedezii, norvegienii, danezii, islandezii, feroenii;

     - germanii de vest: germanii, olandezii, englezii;

     -germanii de est (grup dispărut între sec.VI –VIII): goţii, ostrogoţii, vandalii, goţii din Crimeea;

    CARACTERISTICI:

    -  aveau zei comuni; 

    - credinţele religioase erau transmise pe cale orală, la începuturi (nu aveau scriere proprie); 
-- religia a fost cunoscută,mai târziu (sec.VIII-XII), prin EDOLA;

§  - primele scrieri despre aceste popoare le-au făcut Caesar şi Tacitus;

    Credinţele  religioase  ale popoarelor germanice  se caracterizau  prin:

    - larga răspândire a cultului pădurilor, în special cel al izvoarelor;    

    - divinizarea fenomenelor naturale: soarele, apa, norii, fulgerul    şi tunetul;

z   - zeii nu impuneau reguli sau legi şi erau întotdeauna aproape de popor;   

    - duşmanii erau întotdeauna sacrificaţi în cinstea zeilor;

   - zeii nordici nu erau nemuritori. ei îşi dobândeau această calitate mâncând merele fermecate ale Idunnei (ofereau tinereţe veşnică, dar nu şi invincibilitate);

  - moartea era un eveniment tragic, prin care omul se despărţea pentru totdeauna de “lumea celor vii” (Midgard);

   PARTICULARITĂȚI:  

1) viziunea asupra creaţiei: primii oameni au origine vegetală, fiind sculptaţi din lemnul a doi copaci de către ODIN, HOENIR ŞI    LODUR. Acești oameni s-au numit Ask (frasin) şi Embla (ulm). Odin le-a dat viaţă, Hoenir - raţiune, Lodur - simţuri şi caracter antropomorf. 

2) viziunea asupra sfârşitului    lumii – RAGNAROK - este apocaliptică, ceea ce relevă ori influenţe creştine, ori influenţa zoroastrismului ( Răul va învinge binele. În lume va veni o iarnă grea FIMBULWINTER, care va dura 3 ani, timp în care pământul se va cutremura, stelele se vor prăbuşi, morţii vor ataca pe cei vii. Zeii buni vor fi învinşi şi vor muri. Universul va fi distrus şi vor exista puţini supravieţuitori. După luptă, câţiva supravieţuitori vor popula noua lume.)

   Mitologia popoarelor germanice este bogată şi provine cu prioritate din Peninsula Scandinavică. Izvoare de cunoaştere sunt folclorul şi etnografia, care îşi au rădăcinile în perioada neolitică.

    Copacul sacru este stejarul (Donar), iar Yggdrasil (frasinul uriaş) adăposteşte cele 9 lumi:

1) ASGARD - cetatea zeilor AESIR, creatorii lumii;

2) VANAHEIM - cetatea zeilor VANIR, zeii naturii şi ai fertilităţii;

3) ALFHEIM - lumea elfilor;

4) SVARTALFHEIM - lumea piticilor;

5) JOTUNHEIM - lumea giganţilor;

6) MUSPELHEIM - locul focului etern şi al giganţilor de foc;

7) HELHEIM - lumea morţilor;

8) NIFLHEIM - lumea de gheaţă;

9) MIDGARD - lumea oamenilor;

Pantheonul nordic cuprinde 3 grupuri de zeităţi:

* zeii AESIR – zeii suverani, cu caracter marţial, războinic. (ODIN, TYR, THOR);

* zeii VANIR – reprezentau fecunditatea, bogăţia, pacea, plăcerea. (NJORD, FREYR, FREYA);

    Aceste două “familii”de zei purtau în permanenţă război între ele, dar luptau împreună cu a treia “familie”:

* zeii JOTUN (JOTNAR) – giganţii (trolii, demonii), care erau de foc şi de gheaţă;

     Mai apar și alte entități: elfii, piticii, silfii şi silfidele, dar și fiinţe fabuloase, ca: FENRIS - lupul gigantic, JORMUNGAND - şarpele cosmic și veveriţa RATATOSK – o fiinţă “bună”.

      Zeii germani:
ODIN ( WOTHAN, WODAN, WODEN) – era zeul magiei,al cunoaşterii, al iniţierii şi al înţelepciunii oculte. Era stăpânul Walhallei şi avea puterea de a readuce morţii la viaţă, cu scopul de a afla taine de la ei (necromaţie). Este corespondentul zeului roman Mercur.
TYR ( ZIU, TIWAZ) – era zeul cerului, războiului, legilor şi al justiţiei. Era fiul lui Odin și se consideră a fi corespondentul lui Marte.

THOR ( DONAR) – era zeul tunetelor şi fulgerelor. Nu se despărţea de ciocanul său, Mjollnir. E considerat a fi corespondentul zeului roman Mercur.
BOLDAR (BALDUR) - fiul lui Odin, zeul luminii şi al binelui.

FRIGG - soţia lui Odin, zeiţa cerului, a mariajului şi a fidelităţii. Cunoştea destinul oamenilor şi al zeilor, dar îl ţinea   secret. Corespunde  zeiţei romane Hera.
NERTHUS - reprezenta fertilitatea pământului şi era adorată de agricultori.

FREYA - zeiţa cerului, a dragostei şi a iubirii, a fertilităţii, a frumuseţii, dar şi a războiului şi a magiei. Era corespondent pentru zeiţa romană Venus.
FREYR - fratele Freyei, era zeul fecundităţii, al ploii, al fertilităţii, al navigaţiei (avea un vapor magic), dar şi stăpânul elfilor. Era căsătorit cu giganta Gerda.
GERDA - soţia lui Freyr, era personificarea solului fertil.

LOKY -  aparţine familiei giganţilor, Jotnar, dar trăieşte alături de zeii Aesir. Este zeul magiei, întunericului şi focului. Nu era venerat de oameni.
Elfii şi piticii   nu erau zeităţi.
HEL -  zeiţa morţii, era jumătate vie, jumătate moartă.Conducea regatul morţilor, Helheim.

      Lumea morților nu era unitară, ca în alte religii. Era structurată pe 3 nivele:

1) VALHALLA ( WALHALLA, VALHOL) – lume destinată celor care mureau vitejeşte, în lupte. Morţii erau escortaţi până aici de Walkyrii. Valhalla era palatul lui Odin, avea 540 de uşi şi aici puteau mărşălui 800 de soldaţi, unul lângă celălalt. Aici se antrenau cei ajunşi, pentru a forma “Armata Sufletelor Vii”, devenind “einherjar”.

Walkyriile  erau divinităţi feminine minore, slujitoare ale lui Odin, care aveau misiunea să îi aleagă pe cei mai viteji eroi căzuţi în lupte şi să-i conducă în Valhalla. Cea mai cunoscută era Brunhilda.

2) HELHEIM – tărâmul destinat celor răpuşi de boală sau de bătrâneţe, era condus de zeiţa HEL.

3) Tărâmul pentru cei înecaţi era condus de zeiţa RAN, zeiţă a furtunilor, a apei şi soţia zeului mării, AEGIR, cel adorat şi temut de marinari. Împreună aveau 9 fete,  valurile.

     Popoarele germanice foloseau Runele în scriere și în prezicerea viitorului.

CELȚII...

     Populaţii indo-europene de limbă CENTUM (KENTUM), menţionate pentru prima oară în sec.6-5 î.e.n., de către HECATEU din MILET (550-476 î.Hr.) şi HERODOT (484-425 î.Hr.), localizate  iniţial la izvoarele Dunării şi în NV Peninsulei Iberice.

    Cultura materială şi spirituală     dezvoltată de celţi, LA TENE, a denumit şi cea de-a doua epocă a    fierului în Europa (I fază:500-400 î.Hr.; a II-a fază:400-250 î.Hr.).      Expansiunea celţilor:

S  spre Europa centrală şi estică;

S  spre extrema vestică a Europei (Insulele britanice);

S  spre Italia, Grecia , Asia Mică;

    Până la cucerirea Galiei de către CAESAR (100-44 î.Hr.), CELŢII au fost mai puţin cunoscuţi lumii romane.

     Ei se considerau a fi de “origine divină”.

     Pentru celți, natura era “căminul primordial”, plantele şi copacii fiind zeii spre care îşi înălţau rugăciunile. Iubeau şi protejau natura, încercând să păstreze o armonie perfectă. Erau cunoscători ai “mersului vremii” (a fost descoperit un CALENDAR la Coligny). Studiau astrele.

    Sunt printre primii descoperitori şi utilizatori ai fierului. Erau buni meşteşugari (arme, podoabe din bronz, aur, argint).

    Războinici: erau cruzi cu duşmanii și păstrau craniile celor ucişi. “Craniul constituia receptacolul unei forţe sacre, de origine divină, care îl proteja pe proprietar împotriva tuturor primejdiilor şi în acelaşi timp îi asigura sănătate, bogăţie şi victorie.”(M.Eliade)

     Celţii sunt consideraţi a fi inventatorii HARPEI.

     Scrisul era considerat o funcţie “ritualică”, destinată doar celor “aleşi de zei” (DRUIZII) şi exercitată de aceştia doar în momente “cheie” ale vieţii.

     Mitologia celților:

    Era, prin excelenţă, EROICĂ, acordându-li-se zeilor rolul de EROI CIVILIZATORI şi STRĂMOŞI ai clanurilor şi familiilor ce alcătuiau societatea celţilor.

    Nu impunea valori, deoarece era inspirată din viaţa de zi cu zi a celţilor şi de gustul lor pentru extraordinar şi supranatural.

    Celții credeau în mântuirea şi salvarea prin ARTĂ (subjugarea creaturilor fantastice prin muzică şi poezie).

     OBICEIURI: 

     -în mormântul unui erou i se punea şi carul de luptă;

     -împrumutau bani în viaţa aceasta, urmând a-i înapoia în viaţa cealaltă;

    RITUALURI de ÎNMORMÂNTARE:

    -prin înhumare;

    -prin incinerare;

     LOCUINŢELE MORŢILOR nu erau considerate a fi un loc al “umbrelor”, ci un loc “plin de viaţă şi al luminii”.

    SACRIFICIILE:

 -ofrande în obiecte şi monede;

 -sângeroase(animale,chiar oameni), cu ocazia războaielor;

   SACRIFICIILE UMANE erau efectuate în stil barbar,prin: înecare, spânzurare, ardere, închiderea victimei într-o cutie mare de lemn, căreia i se dădea apoi foc.

Din acest motiv,ROMANII, în timpul stăpânirii lor, au IMPUS misterele de factură ORIENTALĂ, din dorinţa de transformare a mentalităţii celţilor.

   Locuri de cult:

Cultul morţilor era împletit cu ideea migrării sufletelor şi reîncarnarea lor.

CAESAR aminteşte,în “De Bello Gallico”, despre credinţa în reîncarnare:  “Sufletele nu pier ci,după moarte, trec de la unii la alţii.”.

     LOCURILE de CULT la început erau simple incinte sacre, aflate în aer liber(în poieni, păduri sau pe înălţimi). În ultimele secole î.Hr., au apărut TEMPLE, construite din lemn sau piatră, având formă rotundă sau poligonală.

    STONEHENGE- unele teorii susţin ideea că reprezintă un locaş de cult al celţilor, construit de DRUIZI.

    DRUIZII…

CAESAR: “Veghează asupra celor lăsate de zei,se ocupă cu sacrificii,reglementează toate chestiunile religioase.”
( “De Bello Gallico”)

 DRUID:

 = “înţelept”,”puternic cunoscător”(Karl Ziegler);

 =“om de stejar” (“derw”) = stejar (Pliniu);

   Erau preoţii celţilor. Deţineau informaţiile asupra lumii înconjurătoare. Cunoşteau şi utilizau metode de vindecare a trupului şi a spiritului, greu de imaginat în lumea de azi. Preziceau viitorul studiind bolta cerească. Propovăduiau supravieţuirea sufletului după moarte. Iniţiau tineretul celtic în probleme de etică, morală, mitologie, cunoaşterea calendarului. Se presupune că ar fi fost iniţiaţi în filosofia pitagoreică de către ZALMOXIS. Iniţierea celor selectaţi pentru a deveni druizi, începea în jurul vârstei de 5 ani  şi dura 15-20 de ani.

    Erau scutiţi de impozite şi de serviciul militar. Formau o castă bine organizată, ELITA societăţii. Exercitau funcţiile de: judecători ai poporului, medici, magicieni, ghicitori(unii chiar îşi scoteau de bună voie ochii,pentru a-şi mări puterea de clarviziune).

 

  Druizii şi brahmanii şi-au conservat practicile şi credinţele indo-europene, care au supravieţuit în lumea galică până în sec.al XVIII-lea, iar în India,până azi. (Myles Dillon)

  După cucerirea romană a Galiei şi Britanniei, rolul druizilor în societate s-a diminuat, rămânându-le doar latura religioasă.

   Zeii celţilor:

   În general, zeii celţilor erau cunoscuţi pe o arie geografică delimitată de un trib.

   Zeii aveau origini indo-europene sau origini mult mai vechi (zeităţile   ZOOMORFE).

   DIS PATER era Zeul Suprem, strămoş al celţilor.

  TEUTATES(Toutatis,Toutates) era “părintele tribului”. Amintit de Caesar, în scrierile sale, dar şi de inscripţii găsite în Roma, în Austria. Este corespondentul zeului MARTE.  SUCELLUS(Silvanus Sucellus,Sucaelus,Suecelus) era zeul “ciocan”.

   Zeităţile zoomorfe: vânătoarea a generat o întreagă mitologie celtică, determinând larga răspândire a zoomorfismului.

  TARVOS TRIGARANUS- reprezenta ciclul “viaţă, moarte,renaştere”.

  RUDIOBOS (Rudiobus)- un zeu ipotetic, căci apare într-o singură inscripţie găsită în Franţa. Se crede că era un corespondent al zeului     MARTE.

  MARCH- zeitatea britanică cu urechi de cal.

  CERNUNNOS(Karnonos,Cernenus)- un corespondent al zeului JUPITER. Este zeitatea cu coarne de cerb.
  LUGUS (Lugh,Lugos) - zeul tricefalic, zeul luminii, corespondent al zeului roman APOLLO sau al lui MERCUR, după alte surse.
  ESUS (Aesus) - cunoscut din scrierile poetului roman Lucan.
  TARANIS (Taran,Taranos) -  este unul dintre cei mai cunoscuţi zei, fiind amintit de către Caesar,Strabo şi Lucan,în scrierile lor. Este corespondentul zeului JUPITER, zeul războiului.

   Cei mai cunoscuţi,datorită arealului mai larg de răspândire, erau:
   BELENUS (Belen,Bellinus) - de origine etruscă, fiind întâlnit şi în Italia de Nord, preluat în Galia de Sud şi în Noricum. Era, probabil, o zeitate solară. Celţii mai organizează, pe 1 Mai, ”festivalul celtic al focului”.
   BELISAMA - zeitate al cărei nume apare în inscripţia “Minervae Belissimae Sacrum”. Era considerată a fi “soţia” zeului BELENUS şi o corespondentă pentru zeiţa romană MINERVA.
   EPONA (Atextorix Gaul,Bryth) - zeiţă recunoscută în restul Galiei,până în Britannia. Reprezenta cultul “calului şi al fertilităţii”.

   În perioada stăpânirii romane din Britannia, venirea legiunilor (care aveau o  componenţă etnică eterogenă), a contribuit şi la aducerea, în aceste locuri,a unor religii şi zeităţi nespecifice lumii romane.

     De exemplu: MITHRAS, CYBELE, HERCULES din TYR, ASTARTE din FENICIA.