Prietenie

 La începutul lui septembrie 2014, cred că în 6, ieșeam de la un curs. Trebuia să mă întâlnesc cu prietena mea Lavinia în fața bisericuței de la Sinaia. Începuse să plouă. Aveam în mâna stângă un panou pe care îl cumpărasem pentru cei mici, iar în dreapta poșeta și, normal, o țigară. Nu mai aveam cum ține și umbrela. Nu am băgat de seamă când și cum a apărut o umbrelă deschisă deasupra capului meu. Am dat cu ochii de un tip cu cea mai zâmbitoare față din câte am văzut vreodată și asta m-a făcut să nu mă rațoiesc la el. Habar n-am cum am ajuns să vorbim. Habar n-am cum am ajuns să îi dau numărul meu de telefon. Nu am făcut asta niciodată până atunci, și nici de atunci încolo. Totul a durat vreo jumătate de oră, până a ajuns Lavinia.
Au trecut două luni și doar un sms venit de Mihail și Gavril mi-a amintit de el, de Florin, de tipul cu umbrela. Nu l-am mai văzut de atunci, din acea zi ploioasă de septembrie, dar pot spune că domnul judecător, chestie verificată, mi-a devenit  unul din cei mai buni prieteni de suflet.
Nu știu cum se face, dar mereu simte când nu mi-e bine.
L-am întrebat, normal, ce anume l-a făcut să deschidă umbrela deasupra capului meu. Nu, nu era vorba de nicio tentativă de agațament. Pur și simplu a simțit că trebuie să mă protejeze. Este o postare despre prietenie. Despre o prietenie atipică poate, dar care va dura toată viața. Cred că Dumnezeu trimite în viețile noastre și astfel de oameni.

Dacă nu era useristul ăla pe nume Bulai, habar n-aveam de show-ul lui Mugur Mihăescu...

 „Ideile nu vor fi întemniţate. De-a lungul istoriei, cenzura şi inchizitorul au pierdut întotdeauna. Unica armă sigură împotriva ideilor proaste sunt ideile mai bune.” 

Alfred Whitney Griswold

________________

Ăstora nu le iese nimic. Luni bune ne-au agresat cu campania pro-mască, cu instrucțiuni precise despre numărul zilnic necesar de măști, dar oamenii nu s-au înghesuit. Eu însămi am purtat aceeași mască, din martie până în august, când s-a rupt. Am făcut-o din pură curiozitate; ce mi se poate întâmpla, adică. Nimic nu mi s-a întâmplat, normal. Nici măcar de răcelile mele obișnuite n-am avut parte.
Acum suntem agresați cu reclamele, la fel de neprofesionist realizate, pentru vaccinare. Oamenii ăia nu transmit absolut nicio emoție!!! Și sunt medici... Vom fi obligați să ne vaccinăm, asta e altceva.
Am văzut câțiva indignați de conținutul programului de Revelion de la TVR. Că cică Mugur Mihăescu et CO au încasat bani fără a asigura ratingul... Dar de ce nu sunt indignați și de ineficacitatea reclamelor pentru mască, pentru vaccin? Sumele risipite sunt incomparabil mai mari.

Interpretatio romana et germanica, întregul meu articol

 

2020

 Câteva ore mă despart de cel mai dureros an  din viața mea. A început mai devreme, cu o despărțire care atunci părea grea, dar au venit alte două, una în 17 ianuarie, cealaltă acum două săptămâni... Asta a fost lovitura de grație a acestui an. M-a zguduit puternic. M-a îngenuncheat. Nu știu de ce Mama a ales să plece acum, dar o să îi respect decizia, căci oricum nu o puteam împiedica. Poate a crezut că sunt suficient de puternică și că pot merge mai departe singură. Dacă e așa, atunci mă voi strădui să n-o dezamăgesc. 

Ce aștept de la 2021? Vreau să reînvăț să zâmbesc, în primul rând. E aiurea să caut să iau putere de  la alții. Puterea o voi afla doar în Dumnezeu și în mine însămi. Vreau să fiu sprijin și bucurie pentru Tata. A fost puternic pentru mine, dar știu că și sufletul lui e zdrobit. 

 

Wow!

" În" această perioadă foarte multe suflete aleg să plece dincolo, în celălalt plan.

Decizia este a lor, a sufletului lor, și nimic din ce ai face tu nu le poate schimba decizia.

Omul nu moare pentru a-ți produce ție durere și nici pentru că așa a hotărât un Dumnezeu pentru a se bucura de suferința ta. Oprește-te să mai fii atât de departe de gândire.

Nu te mai învinovăți pentru că cineva apropiat a murit și nu te mai învinovăți că nu ai făcut suficient. Ce înseamnă suficient? Când știi să te oprești? Și acest „suficient” înseamnă cumva salvarea persoanei chiar și fără voia ei, a sufletului ei? Acestea sunt întrebări la care nu ai răspuns clar, știi asta.  

NU EȘTI DUMNEZEU, deci încetează să te comporți ca și cum ai fi.
Nu tu decizi cât rămâne un suflet aici, pe Pământ. Oprește-te să fii atât de egoist și de orgolios.

După cum am spus totul se decide la nivel de SUFLET, deci mintea și ego-ul sunt doar niște biete maimuțici care vorbesc și urlă doar ca să nu tacă.

Ceea ce scriu poate fi înțeles tot la nivel de suflete, iar acolo cu toții știm adevărul: omul decide când moare, și nu vreo divinitate nemiloasă care se hotărăște să taie ața vieții așa, din plictiseală.

A rămâne în încrâncenarea că ai fi putut face mai multe și a-ți asuma vinovăția pentru moartea cuiva este o formă de orgoliu subtil și de masochism care va duce la distrugerea vieții tale și a relației cu cei din jur.

Am întâlnit situații în care persoanele erau atât de îndârjite să se pedepsească pentru că nu au acționat mai mult și mai repede încât au uitat de cei de lângă ei, de cei vii (copii, parteneri, familie, etc) și și-au canalizat viața și energia pentru cei morți.

Da, sigur, nimeni nu te învață lucrurile astea, dar sigur ai mai întâlnit sau ai auzit de astfel de situații la alții. De ce nu înveți așa?

Moartea este doar a corpului fizic; sufletul rămâne în alt plan.
Felul în care ne comportăm în fața morții arată maturitatea și adevărata înțelepciune a omului.
Poți să te lauzi cât vrei cu înțelepciunea ta, boala gravă și moartea vor fi testele adevărate.

De ce scriu aceste lucruri acum? Pentru că în această perioadă și în următoarele luni foarte multe suflete aleg să plece dincolo, în celălalt plan. Decizia este a lor, a sufletului lor, și nimic din ce ai face tu nu le poate schimba decizia.
Ele, sufletele, au făcut aici tot ce au știut și au putut; ele pot ajuta mai mult de dincolo.

Dacă înțelegi asta, e bine; dacă nu... oricum nu-i învii, iar tu alegi să rămâi blocat în trecut și să nu mai mergi mai departe.

Dragă Om, onorează viața celor dragi și nu plânge moartea lor făcând ca toată viața să fie ștearsă cu buretele.

Celebrează viața, nu alege moartea bucuriei pentru că cineva a plecat.

Onorează persoana pentru schimbarea pe care a adus-o în viața ta, nu îi împovăra sufletul cu suferința ta. E greu? Da, dar nu e imposibil odată ce îți folosești înțelepciunea și maturitatea cu care te lauzi.

Ce le-ai spune copiilor tăi să facă în aceeași situație? Urmează-ți sfatul.

Binețe, Om asumat!

Edith Kadar

P.S. Nu trebuie să fii de acord cu ce scriu; am trecut prin asta atât la nivel personal cât și fiind alături de oameni care trec prin această experiență. Poți comenta cât vrei. Doar practica va arăta adevărata experiență.