Azi, cam pe la 14.30, ajunsă acasă, am dat de vestea că unul dintre oamenii care au avut încredere în mine, profesional vorbind, nu mai este. Am rămas fără replică multe ore. Ştiam că s-a îmbolnăvit brusc, undeva în preajma Floriilor, că a fost operat. Mă rugam pentru el, speram să se facă bine cât mai repede.
Ultima oară l-am văzut pe la-nceputul lui martie şi mi s-a părut neschimbat. Ne-am salutat, ne-am pupat, ne-am urat reciproc toate cele bune. N-am putut vorbi mai mult, mă grăbeam.
Ultima oară l-am văzut pe la-nceputul lui martie şi mi s-a părut neschimbat. Ne-am salutat, ne-am pupat, ne-am urat reciproc toate cele bune. N-am putut vorbi mai mult, mă grăbeam.
Ne-am cunoscut prin 1995, cu ocazia uneia dintre inspecţiile avute la clasă. La început de drum fiind, cu siguranţă că n-am fost impecabilă, dar m-a felicitat, m-a încurajat cu multă căldură. Atunci eram Mihaela. Peste câţiva ani, nu mulţi, am devenit "doamna H." şi asta l-a făcut să fie mai rezervat şi aşa a rămas până la sfârşit, chiar şi atunci când "doamna H." n-a mai existat. Mereu am vrut să-l întreb de ce, căci eu rămăsesem aceeaşi, în ciuda numelui care îl timora şi pe el, ca pe mulţi alţii, în mod evident. Am vrut să ştiu dacă respectul acela era faţă de mine şi nu faţă de cel al cărui nume îl purtam şi care-i fusese şef mulţi, mulţi ani...
Peste vreo două săptămâni ar fi împlinit 60 de ani. Dumnezeu să vă odihnească în pace, Domnule învăţător Costi G. ! Mă bucur că am apucat să vă spun ce-au însemnat, pentru mine, ca dascăl, vorbele dumneavoastră de-atunci.
