"Rememorez alături de voi două evenimente cu mare semnificaţie în inimile românilor:
90 de ani de la moartea Regelui Ferdinand şi prima urcare pe tronul
României a Regelui Mihai, bunicul meu. In ziua când a închis ochii, 20
iulie a anului 1927, Regele Ferdinand lăsa în urma lui o ţară întregită,
cu identitate consistentă, şi o dinastie întemeiată pe valorile morale
ale Regelui Carol I. Atunci când urcă pe tronul României, în ziua de 20
iulie a anului 1927, Regele Mihai este înscăunat conducător al unei ţări
cu anvergură europeană, performantă cultural, economic şi industrial.
Deşi la o vârsă fragedă, înţelege şi îţi asumă dificila misiune de
continuator al Dinastiei şi conducător al poporului său printr-o istorie
ce avea să se dovedească, nu de puţine ori, crudă şi neiertătoare.
Regele a reprezentat o lumină
călăuzitoare în anii celui de-al doilea Război Mondial dar şi în
deceniile întunecate ale comunismului românesc. Astfel, Regele Mihai,
bunicul meu, a devenit un reper de identitate şi de moralitate pentru
poporul său, până în prezent. Chiar dacă trăia în exil, Regele a rămas
un model pentru poporul lui și a căutat neîncetat modalități de a-și
ajuta tara lăsată în urmă.
Regele Mihai, de la a cărui primă
urcare pe tron sărbătorim astăzi 90 de ani, a dus mai departe pilda
înaintaşilor, devenind un adevărat simbol al datoriei şi devotamentului
faţă de ţară.
Rememorăm împreună acele momente de
istorie de acum 90 de ani şi sunt convins că putem fi mândri de
înaintaşii noştri, care au dovedit că devotamentul faţă de ţară, simţul
datoriei împlinite, demnitatea, curajul, cinstea, reprezintă adevăratele
valori pe care se construieşte destinul unui popor.
Putem fi mândri de înaintaşii noştri
dar, în acelaşi timp, trebuie să înţelegem că avem şi o datorie de
îndeplinit: să ducem mai departe şi să consolidăm valorile şi
principiile lăsate de aceştia.
Eu, Nicolae, îmi asum această datorie pe care înţeleg să o preiau de la
înaintaşii mei, făuritori ai României moderne, şi să merg alături de
poporul meu în făurirea propriului destin istoric. "
Nicolae al României