Am găsit aseară, întâmplător, acest citat. Nu ştiu cine este acest Truman; ştiu doar cine a fost un altul.
Mi-am promis să cuget asupra acestor vorbe care mi-au plăcut. Dar altcineva, un om drag şi sensibil, a făcut-o mai repede şi am să postez răspunsul pe care l-am primit, căci mi-a plăcut la fel de mult.
<<...dar
îţi macină sufletul şi-ţi ,,condimentează,, viaţa cu
tristeţe, regrete, dor sfâşietor, frustrări şi întrebări retorice de genul
,,cum ar fi fost,dacă"- părerea mea. Asta, în cazul în care a trebuit
să-mi ,,îngrop,, sentimentele din raţiuni puternice
,,comandate,, de creier, ignorând ,,strigătul,, inimii. Dacă, în
schimb, am fost nevoită să-mi ,,îngrop,, sentimentele
neîmpărtăşite, atunci va trebui să am tăria de a le lăsa să ,,moară,, , să
nu le permit să-şi tragă seva din amintiri care, poate, au contat doar
pentru mine, să le încui în ,,sertarul,, cu experienţe neplăcute, pe
care-mi doresc să nu le repet, şi să arunc vălul uitării peste ele...>>
