Ani buni, de fiecare dată în 8 aprilie, trimiteam un gând plin de remuşcare unui bărbat căruia credeam că-i rănisem inima... Cel puţin astea îi fuseseră ultimele cuvinte. Mă întrebasem nu o dată dacă soarta mea ar fi fost alta dacă atunci mi-aş fi deschis şi eu sufletul şi n-aş mai fi fost atât de mândră. Dar cum zarurile fuseseră aruncate şi fiecare dintre noi o luase pe drumul său, nu-mi rămăsese decât părerea de rău şi acea întrebare... Soarta, iarăşi Soarta, a făcut, însă, ca peste ani şi ani, când nimic nu mai părea a fi posibil, să mă aflu din nou faţă-n faţă cu acel bărbat. În mod absolut surprinzător pentru mine, am înţeles nu doar că ce nu trăieşti la momentul potrivit, n-ai cum să trăieşti ulterior, sau nicidecum cu aceeaşi intensitate, ci şi că atunci, acum mulţi, mulţi ani, luasem hotărârea corectă.
Iată modul meu original de-a-mbina aducerea aminte cu cel mai simplu şi puternic sfat pe care l-am primit lecturându-l pe Emil Cioran (8 aprilie 1911 - 1995)...
