:)

       Un prieten jurnalist m-a întrebat azi dacă mai fac politică... Se referea la politica înregimentată, fireşte. I-am răspuns sincer că NU şi că vina nu-mi aparţine. 

       Am intrat în PSD Timişoara în 28 ianuarie 2000 şi-am făcut-o cu toată deschiderea. Mi-am dorit ceva, în toţi aceşti ani? Da... Cred că, în străfundul sufletului meu, am sperat că într-o zi cineva se va gândi la mine şi altfel decât ca la "doamna H."... Aiurea! Cred că majoritatea celor cu care am lucrat de-a lungul anilor habar n-aveau că am studii superioare şi post-universitare ! :))))))))) Cel mult ştiau că lucrez ca învăţătoare...la sat.

      N-are niciun sens să vorbesc despre cum şi când şi de cine am fost înlăturată din viaţa activă de partid, după unsprezece ani în care m-am achitat de toate sarcinile fără a cere altceva în schimb decât să-mi pot spune părerile deschis. Credeam, o vreme, că mi se trage de la faptul că public mi-am exprimat încrederea şi susţinerea lui Mircea Geoană, mai ales după coşmarul numit "decembrie 2011". Dar cine-s eu? Mi-amintesc de un vechi coleg care îmi cita anume din "Moartea lui Fulger" (cu siguranţă fără să ştie... I-or fi plăcut versurile în timpul şcolii şi le-o fi reţinut, atâta tot.), în ianuarie 2005, când se punea acut problema ostracizării lui Adrian Năstase şi eram supărată: "Din codru rupi o rămurea/ Ce-i pasă codrului de ea?" Rămureaua eram eu, fireşte... :)))))))
       De dat afară cred că nu m-au dat, dar aş minţi dacă aş spune că nu mă doare starea asta de ignorare. Mă doare şi mă doare mai mult decât dacă m-ar fi dat afară. Nu e, însă, o durere insuportabilă... Aş minţi şi dac-aş spune că nu m-am gândit până acum s-o fac eu; să-mi dau demisia, adică... Dacă n-am facut-o, însă, e pentru singurul motiv că încă mai sper ca partidul meu să redevina partidul în care-am intrat... Un partid în care nu pilele, nu relaţiile, nu banii şi nu linguşelile îţi asigurau respectul colegilor.
       Zâmbesc... Sunt o optimistă incurabilă! :)))))))))