Diversiune în toată regula!

Nu era de ajuns că semăn cu Elena Udrea. Trebuia să aflu şi vestea verii, de la Minerva! Toate astea ca să-mi piară gândul de la "Trianon 100"... :))))))

Ştiam eu că tre' să revin la freza cu breton...

Curajul de-a iubi România: academician prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop

În ziua de azi, nu poţi spune că-ţi iubeşti ţara fără a risca să fii etichetat drept naţionalist. Cuvântul patriot aproape c-a ieşit din vocabularul nostru. Dacă spui că iubeşti Dacia şi dacii, eşti făcut dacopat. Dacă-l iubeşti pe Eminescu, eşti făcut antisemit. Trebuie să te gândeşti bine înainte de-a-ţi exprima aprecierea pentru scrierile lui Cioran, Ţuţea, Eliade... Dacă-ţi place Grigore Vieru şi-i înţelegi durerea, eşti suspectat de naivitate în privinţa fraţilor de peste Prut. Dacă-l iubeşti pe Rege şi-ţi afirmi încrederea în monarhia constituţională, eşti făcut anacronic.  Şi exemplele pot continua, cel puţin la fel de dureroase. 

În ce lume trăim, Doamne? Puţine sunt vocile care vorbesc fără teamă despre noi, cei care-am fost, aşa cum am fost, nici mai buni (cum ne-nvăţa istoria comunistă), dar nici fără valoare, umili şi umiliţi mereu de mai-marii vremurilor, aşa cum ni se inoculează de câţiva ani deja. 
Domnul profesor trage un semnal de alarmă: "Trianon 100". Ca român; ca român ardelean; ca istoric de renume. Nu ştiu câte vor fi urechile din Regat dispuse să-l asculte. Nu ştiu câte minţi şi câte suflete îl vor şi înţelege. Fireşte, nu mă refer la semenii mei ale căror unice preocupări sunt micii, grătarele, selfiurile aferente şi preluarea înţelepciunilor lui Poptămaş şi, mai nou, ale lui Andrei Laslău... Mă refer la minţile care-au depăşit substanţial baza trebuinţelor primare. Dar realitatea e evidentă şi mi-ar plăcea să cred că am învăţat câte ceva în aceşti 100 de ani.

KEANU

Când deschid telefonul, vreau să văd un chip plăcut... :)))

"Sentimentele îngropate de vii nu pier niciodată…” – Karol K. Truman

Am găsit aseară, întâmplător, acest citat. Nu ştiu cine este acest Truman; ştiu doar cine a fost un altul. 

Mi-am promis să cuget asupra acestor vorbe care mi-au plăcut. Dar altcineva, un om drag şi sensibil, a făcut-o mai repede şi am să postez răspunsul pe care l-am primit, căci mi-a plăcut la fel de mult.

<<...dar îţi macină sufletul şi-ţi ,,condimentează,, viaţa cu tristeţe, regrete, dor sfâşietor, frustrări şi întrebări retorice de genul ,,cum ar fi fost,dacă"- părerea mea. Asta, în cazul în care a trebuit să-mi ,,îngrop,, sentimentele din raţiuni puternice ,,comandate,, de creier, ignorând ,,strigătul,, inimii. Dacă, în schimb, am fost nevoită să-mi ,,îngrop,, sentimentele neîmpărtăşite, atunci va trebui să am tăria de a le lăsa să ,,moară,, , să nu le permit să-şi tragă seva din amintiri care, poate, au contat doar pentru mine, să le încui în ,,sertarul,, cu experienţe neplăcute, pe care-mi doresc să nu le repet, şi să arunc vălul uitării peste ele...>>