31 martie - "Nichita, ce faci tu, Nichita?"

"Şi tu,ce mai faci, dragostea mea?
Umbra ta, spune-mi-o, cărui
S-o dărui, s-o nărui?"

No comm

"Două puncte, îmi eşti dragă."

Citind postarea celui mai îndrăgit blogger al meu, Andrei Vulpescu, n-am putut să nu mă întreb care-au fost cele mai frumoase cuvinte pe care mi le-a spus vreodată un bărbat. 

"Eşti frumoasă" am auzit de când mă ştiu şi n-o spun cu infatuare. Oi fi, dar frumuseţea fizică, pe lângă faptul că e supusă necruţătorului Timp, e dată şi de ochii privitorului. "Eşti drăgălaşă", cu referire la pisiceala mea surprinzătoare pentru mulţi dintre ei, m-a uns pe suflet, ca să spun aşa; îmi repugnă ideea de femeie "bărbat", chiar dacă pledez pentru femeia cu personalitate puternică. Aprecieri deocheate- "dirty words"- am primit şi eu, ca oricare, dar astea m-au făcut să zâmbesc şi-atât. "Eşti complicată"- mi s-a spus de câteva ori şi de fiecare dată fără explicaţii, chit c-a fost un fel de reproş venit din partea bărbaţilor care-au vrut, dar nu s-au străduit suficient pentru a şi primi, şi-au abandonat, chit c-au fost nişte vorbe ce s-au vrut a fi spirituale. 

Întotdeauna mi-am dorit să mi se spună "Eşti inteligentă"... Ciudat? N-aş crede: doar sunt blondă şi mai întotdeauna judecată după acest criteriu. Mi s-a spus. Dar de fiecare dată s-a adăugat şi acel "prea" şi asta a însemnat, în 99% din cazuri, finalul. Ce să fac? Nu pot să nu vorbesc despre una din preocupările mele constante şi profunde: cititul cărţilor. Şi nu, nu rezolv oral ecuaţii complicate, nu recit Tabelul lui Mendeleev, nu amintesc cine ştie ce formule din fizică... Din prudenţă, de la asta mă abţin. Mă rog, nu chiar tot timpul şi reuşesc... :))))) Dar am cam citit în viaţa mea, chiar dacă nu cât aş fi vrut şi chiar dacă memoria, cu trecerea anilor, mi-a devenit tot mai "selectivă".

"Eşti elegantă" a devenit ceva banal şi oricum n-am prea auzit-o, dar expresia facială a bărbatului pe care-l însoţeam era edificatoare.

"Eşti adorabilă, fascinantă"- sunt familiare urechilor mele şi-au venit întotdeauna din partea bărbaţilor compatibili cu mine din punct de vedere intelectual şi ca bagaj cultural.
"Eşti mai romantică decât credeam" mi-a sunat întotdeauna ca un reproş, semn că nici până acum n-am reuşit să-mi aflu acel suflet - pereche în existenţa căruia chiar cred. Reacţia mea a fost să închid în mine o parte care tare mi-aş fi dorit să fie preţuită.
"Ai un suflet minunat" mi-au spus doar puţini şi cred că din teama de-a nu repeta ceva ce credeau că mi-ar fi spus alţii înaintea lor. 

Şi-am ajuns, inevitabil, la cele mai frumoase cuvinte care pot exista pentru oricine, nu doar pentru mine: "Te iubesc, Mihaela!"... În mod ciudat, cred că nu le-am auzit foarte des, comparativ cu celelalte. Şi tot în mod ciudat, într-un singur caz au fost dureros de neadevărate. În restul cazurilor, m-au emoţionat şi m-au obligat, căci n-au venit întâmplător şi nici din partea bărbaţilor care mi-au fost indiferenţi. 
Oftez acum... De iubirile mele, puţine, s-a ales praful... Dar cât au durat, au fost intense şi reale şi vor rămâne mereu în sufletul meu. 

25 martie: Χρόνια πολλά, Ελλάδα!

„Dintre toate popoarele lumii, poporul grec a visat visul vieţii cel mai frumos.”

 
J. W. Goethe (1749 – 1832)

N-am de gând să enumăr tot ce-a dat Grecia antică lumii noastre europene, începând cu democraţia. Voi spune doar atât: Grecia antică ne-a dat voie să visăm alături şi împreună cu ea acel vis al vieţii, cum bine spunea Goethe.
La mulţi ani, Grecia! Vei fi mereu ţara mea de suflet!

 

:)

Sunt un om sociabil. Unii îmi spun "vorbăreaţă", nu neapărat cu tentă apreciativă, dar asta e altă problemă.
De vreo doi ani, aproape zilnic, mă întreţin cu un domn foarte simpatic. În traducere liberă, vorbăreţ ca mine. Ce altceva am putea face aşteptându-ne fiecare autobuzul? Eu - cel spre Veche; el- cel spre Urseni. Vorbim de toate: politică, sport, educaţie... Ba chiar ne-am descoperit o pasiune comună! Nu, nu votăm amândoi cu partea stângă a politicii autohtone. Pasiunea noastră comună este... GOBLENUL ! Nu am vorbit niciodată pe-aici despre tenacitatea cu care cos goblenuri. De fapt, ar trebui să vorbesc la timpul trecut, căci n-am mai muncit la vreunul de vreun deceniu. Dar eu sunt femeie, pare ceva firesc. Domnul, însă, m-a dat gata atunci când mi-a povestit câte goblenuri a cusut până acum. Eu n-am decât şase şi slabe şanse să-l ajung din urmă.
Azi-dimineaţă a urcat în autobuzul meu şi m-a avertizat: "O să stau lângă dumneavoastră!", ceea ce nu m-a deranjat. Mi-am zis în gând că voi avea parte de câteva minute de conversaţie agreabilă.
Am vorbit, în mod surprinzător, despre goblenuri... Mi-a zis că se găsesc de cumpărat la magazinul X din centrul oraşului, mi-a întins chiar şi un pliant, învelit cu grijă într-o folie. Emoţionant! Se gândise la mine cu atâta drag, parcă simţise că-n ultima vreme m-am cam puturoşit... :))))