"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

vineri, noiembrie 04, 2016

November 4th , 2008 : 45 years between "I have a Dream" and "Yes, we can!"

„Drumul înainte va fi lung. Urcușul va fi greu. S-ar putea să nu ajungem la capăt într-un an, nici măcar într-un singur mandat. Dar, America, niciodată nu am fost mai plin de speranță că vom ajunge acolo.”

 -----------------------
Nu sunt eu în măsură să analizez plusurile şi minusurile guvernării îndelungate a celui de-al 44-lea preşedinte american. Am citit, fireşte, câteva analize, dar nu le pot simţi, ca să spun aşa, pentru că nu trăiesc acolo. Iar perioada-n care a fost no#1 a fost una zbuciumată, din toate punctele de vedere.
Dar indiferent de toate astea, Barack Obama va rămâne mereu în mentalitatea colectivă drept împlinirea unui vis însângerat şi nu cred că e nevoie să amintesc câteva date istorice ca să-mi fie înţeleasă sintagma.
Personal, mi-a plăcut personajul, mi-a plăcut teribil. Mi-a plăcut din prima şi am avut încredere în victoria sa. 
O, Doamne! Visul, celebrul vis care-a zguduit multă lume, s-a-mplinit mai mult decât a-ndrăznit să spere Visătorul...
<<Am visat că într-o zi aceasta naţiune se va ridica şi va trăi adevăratul sens al crezului ei: “Considerăm aceste adevăruri ca a fi evidente: toţi oamenii sunt creaţi egali”. Am visat că într-o zi, pe dealurile roşii ale statului Georgia, fiii foştilor sclavi şi fiii foştilor stăpâni de sclavi vor putea sta împreună la o masă a frăţiei.
Am visat că într-o zi, chiar şi statul Mississippi, un stat deşertic, înăbuşit de căldura nedreptăţii şi a opresiunii, va fi transformat într-o oază a libertăţii şi dreptăţii.
Am visat că cei patru copii ai mei vor trăi într-o zi într-o naţiune în care nu vor fi judecaţi după culoarea pielii ci după caracterul lor. Am visat azi.>>  

joi, noiembrie 03, 2016

Un bun prieten m-a întrebat ieri

dacă iubesc copiii. Sau mă rog, poate că n-a sunat chiar aşa generalist întrebarea, dar ştiu că va-nţelege atunci când va ajunge pe blogul meu şi va citi postarea asta. 
Cum aş putea să nu-i iubesc? Şi n-are absolut nicio legătură cu profesia mea. Pentru ei sunt cea mai frumoasă şi trebuie să rămân aşa. Pentru ei sunt mereu tânără şi voi avea grijă să nu-i dezamăgesc. Pentru ei sunt "foarte deşteaptă, foarte bună, iubitoare, veselă"... Nu cumva să se creadă că poza-i de-acum un veac, LOL. E din iunie 2014 şi eram la Deva.

Stare...

Mă tot gândesc la o chestie: sunt vorbe care ţi se spun, aceleaşi vorbe, la două decenii diferenţă... Reacţiile tale sunt altele, însă, căci timpul înţelepţeşte inevitabil. Dar sunt şi vorbe noi care te năucesc pur şi simplu. Da, admit că acum sunt năucă, năucită... oricum, numai înţeleaptă nu. Într-un minut, cred, am avut stări diferite: un râs puternic, dar mi s-a spus că nu e glumă; o revoltă, la fel de puternică; un plâns... Apoi, inevitabil, teama : "Dacă va fi aşa?"
-----------------
Dar pentru că azi e 3 noiembrie, nu pot rezista tentaţiei de-a ataşa un chip desprins cu siguranţă dintr-o altă "eră".




 

luni, octombrie 31, 2016

1 noiembrie: LA MULŢI ANI, GABI COTABIŢĂ !!!

Nu-i pot dori decât tot ce-i mai bun, dar nici aşa nu e de ajuns pentru câtă bucurie mi-au adus cântecele sale, din adolescenţă până acum.

duminică, octombrie 30, 2016

30 octombrie: Quo vadis, Moldova?

"Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pământ.


În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun."

---------------------------------
Doamne, câtă durere se-ascunde-n versurile astea, dar câţi dintre voi, fraţi moldoveni, puteţi vărsa conştient o lacrimă? Este greu de luptat cu o mentalitate adânc sădită printr-o educaţie oficială cu un scop atât de precis. 
Mi se pare trist că un tip care şi-a botezat copiii cu nume atât de reprezentative pentru noi (Vlad, Bogdan şi Nicolae) poate gândi atât de urât despre fraţii săi de sânge...
--------------------
Eu sunt sentimentală, n-am ascuns asta niciodată. De aceea atitudinea mea faţă de problema Moldovei este cea care este...
Un bun şi vechi prieten are o viziune realistă şi ştiu, în sinea mea, că are dreptate:

https://mihainanu.wordpress.com/2016/08/29/romania-mare-intre-vis-si-realitate/

Dar de ce, de ce, de ce nu mă pot consola?   Poate inima birui mintea?