"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

duminică, aprilie 05, 2020

sâmbătă, aprilie 04, 2020

Martin Luther King (1929 - 4 aprilie 1968)

Un om care a plătit cu viața pentru Visul său...
Noi plătim cu vieţile noastre pentru coșmarurile altora.

vineri, aprilie 03, 2020

Jurnal de război (9)


Nu mai vreau să scriu nimic pe tema asta, începând de azi. Ştiu că mi-am propus să îmi exprim doar stările sufleteşti, doar sunt o romantică. Dar chiar nu-mi pot opri mintea de la a face conexiuni, fără influenţe conspiraţioniste. Sunt un om inteligent, chiar dacă uneori mă relaxez în starea de blondă. 
Dar a fost un exerciţiu pentru mine. Sunt om. Mintea mi-a fost copleşită ceva vreme de panică, de disperare. Nu aş fi capabilă de nimic de genul leadershipului serios.  
Nu am ales întâmplător citatul. Asta a fost, este şi va fi una din marile mele temeri, cred că din cauza celor studiate cândva. Mi-am testat reacţia. Umană. Plină de slăbiciuni, adică. 

joi, aprilie 02, 2020

Jurnal de război (8)


Persoane declarate ca infectate, cf raportărilor orei 17 (1.04)/ populaţia fiecărei ţări - procentul aferent

Cui prodest? Am trăit o revoluţie la televizor. Am trăit un ianuarie 2012 plin de revolte, tot la televizor. De fiecare dată a folosit cuiva...Sunt jalnici guvernanţii noştri, dar opozanţii lor sunt de-a dreptul detestabili! E uşor să vă daţi cu părerea din fotoliile voastre confortabile. Cine vă opreşte să vă duceţi măcar voi (echipaţi, normal) la faţa locului? 
Televiziunile, normal, sunt şi ele în prima linie, dar răspândind panică şi, mai nou, difuzând cântece patriotice pe care le auzim de Ziua naţională... Singurul tip care vorbeşte despre realitate este Tudor Barbu. Nu e febleţea mea (sunt, mai degrabă, fană a lui Tavi Hoandră şi a doamnei Zeca-Buzura, deci am alte preferinţe evident), dar îi apreciez efortul, căci panica nu foloseşte nimănui dintre noi, muritorii de rând. Noi ar trebui să ştim ce ne aşteaptă. Viaţa de după pandemie, adică... Aici vom avea mai multă nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Cică numai ieri, 1 aprilie, au fost depuse cereri pentru 1 milion de şomeri, sub diverse forme... Pensiile se pare că vor fi impozitate, asta mi-a zis chiar ieri tata. Nu vreau să mă gândesc la soarta noastră, a celor din educaţie. Tudor Barbu vorbeşte deschis şi despre dictaturile care, de-acum, vor fi uşor justificate.


miercuri, aprilie 01, 2020

Jurnal de război (7)

Se pare că avem cel mai mare număr de decese din SE Europei...
De pe Mediafax am aflat că în sudul Italiei au avut loc revolte dublate de jafuri din magazine... Foamea, disperarea... Nu vreau să mă gândesc la ceva similar la noi. Chiar nu vreau. Un singur primar a lansat un avertisment public, dar a fost rapid înfierat.
Categoric, aşa cum spun analiştii, ne vom afla în curând în plină criză de producţie. Cică e mai naşpa decât criza de bani. Mai sunt ţări care-şi continuă producţia? Da. Cele mai multe, printre care şi a noastră, au pus lacătul aproape în totalitate.
Singura astroloagă care a anticipat corect ce urma să vină peste noi (în decembrie 2019) a spus că vom trăi o situaţie profund tensionată în jurul lui 8 aprilie. Vor fi afectate sectoarele sănătate şi bani.  Periodic, lecţiile primite au fost grele în istorie... Speram, însă, să nu le trăiesc decât din cărţi. 
Un gând frumos, la finalul scrierilor mele aici, se îndreaptă către Nicolae, prinţul nostru. Azi împlineşte 35 de ani: La mulţi ani!