George Alexandru

Începutul lui ianuarie m-a prins mai mult cugetând la chestiuni politice. N-am uitat, totuşi, că anul 2016 debuta cu o veste tristă: moartea unuia dintre actorii mei favoriţi, George Alexandru (21 noiembrie 1957 - 1 ianuarie 2016).

Când am văzut filmul "Noi, cei din linia întâi" eram destul de mare ca să-i reţin chipul: blând, frumos, melancolic, dar şi numele. Mi-a plăcut atât de tare numele lui încât, dacă aş fi avut un băiat, categoric l-aş fi botezat George - Alexandru... 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Impresii după o învestitură

L-am votat. L-am votat pentru că mă săturasem de un preşedinte gambler. L-am votat pentru că-mi părea decent. L-am votat pentru că nu-mi plăcea Victor V. Ponta.

Îl văd tot mai ironic. Îl văd tot mai bizar. Îl văd tot mai îngâmfat. Îl văd greşind pas cu pas. Atâta poate?

În fine. Un lucru mi-e clar: şi-a identificat adversarul valabil. C.Popescu -Tăriceanu era un iepure, doar. Liviu Dragnea este, însă, o forţă. 

Nu ştiu cum va evolua ciocnirea dintre cei doi. Ştiu doar că îmi displace, spre deosebire de cohortele de extaziaţi din lumea virtuală. Ţara  reală nu se hrăneşte cu circ. Mesajele pe care le dai, de la înălţimea funcţiei pe care-o deţii, trebuie să fie foarte atent studiate. Le dai nu doar pentru cei care, în mod hilar, mai văd în tine singurul resort capabil să schimbe ceva de neschimbat (opţiunea votanţilor din 11 decembrie). Le dai nu doar celor care vor ca tot circul care-a molipsit ţara în 2004 să se termine. Le dai şi ochilor şi urechilor externe... Şi dacă tu, de la înălţimea funcţiei tale, iei în derâdere guvernul ţării tale, cum te poţi aştepta la respect din partea altora? Şi-aici mă gândesc şi la contextul geopolitic extrem de inflamat...
Într-adevăr, gestul este unul căruia nu-i pot găsi scuze. Decepţionant...
------------
Totuşi, nu pot să cred că greşelile sunt rodul erorilor personale, ci mai degrabă al minţilor subţiri ale sfătuitorilor. Nu poţi fi preşedinte numai pentru FB. Sau dacă alegi s-o faci, îţi asumi riscul eşecului anunţat. Sau ghinionul...?

Totul sau nimic! - noua deviză politică a lui Liviu Dragnea

Da. În mod indubitabil, programul de guvernare al PSD este unul extrem, extrem de ambiţios. Prin urmare, spun aşa: asumat fiind în mod repetat şi hotărât şi integral de către Liviu Dragnea, îi înţeleg deciziile privind nominalizarea celor din fruntea ministerelor. Da, par a fi numai persoane controlabile, chiar dacă nu în sensul în care suntem noi obişnuiţi, dar mi se pare normal în condiţiile în care Dragnea nu se poate juca cu promisiunile făcute românilor şi care, în parte mare, i-au adus atâtea voturi. Spun în mare parte pentru că votul a fost şi unul anti-guvernarea Cioloş et Co.

Dragnea este, categoric, unul din cei mai disciplinaţi politicieni ai vremurilor noastre, dacă nu cel mai disciplinat. Să-l vedem la treabă. Miza e uriaşă pentru el: totul sau nimic! Viitorul său politic, adică... Dacă stau să-i rememorez paşii făcuţi până acum pe scara ascensiunii sale, cred că au fost bine calculaţi. Aşa de bine, încât nu cred că şi-ar permite să rateze ţinta finală, căci e imposibil să n-aibă una, în ciuda declaraţiilor sale. Da, da, da, învingătorul ia totul şi ştie prea bine asta.
Se-anunţă vremuri teribile... Ţuţării de serviciu ar trebui să stea în stand-by. Nu ţi-e dat să vezi prea des o asumare de asemenea proporţii şi cu o asemenea miză personală, în primul rând. 
M-am gândit mult dacă să-mi fac publice aceste gânduri sau nu. Nu sunt o admiratoare a lui Dragnea. Sunt doar un om care l-a ascultat şi l-a studiat cu multă atenţie în ultimele două luni. Mi-am zis şi eu, ca mulţi alţii: dacă 50% va face din tot ce-a promis, va fi ok pentru noi toţi. Eroare: el vrea să facă 100%! Să vedem, deci: se va naşte un mare lider politic sau va părăsi în mod ruşinos scena politică? 
 

Romantic Mood :)

Why not? Nobody's perfect, lol. * Later, about politics...

Tristeţe

Intru în 2017 cu tristeţe în suflet. Unul din cei mai buni prieteni ai mei traversează de ceva timp o perioadă foarte dificilă. Acum şapte ani, acest prieten mi-a fost alături şi aş vrea acum să-i pot întoarce ajutorul. Din tot sufletul aş vrea. Precum i-am spus aseară la telefon, mă simt inutilă ca prietenă. Nu mi-aş fi permis să-i dau niciun sfat, căci doar el însuşi poate găsi răspunsul cel adevărat. Dar el nu e extrovertit ca mine... "Tot ce vreau acum e să te ştiu sănătoasă." a fost răspunsul lui la întrebarea mea: "Mă faci să plâng (şi chiar plângeam). De ce vrei să mă simt inutilă?" Am vorbit rar în ultima lună şi jumătate. Practic, am vorbit doar aseară şi de Crăciun, dar scurt. M-a anunţat şi gata! n-a mai fost chip să dau de el.

Am scris aici despre prietenie. Poate mai puţin am scris despre prietenii mei. Despre acest prieten nu cred că am scris nici măcar un singur rând. Nici acum nu voi scrie decât atât: este un om deosebit, nici nu poate fi altfel. Este un om poate prea dedicat muncii lui, chiar excesiv aş zice. Este un om care ascultă, care ştie să ofere o mângâiere, dar care acum refuză s-o primească înapoi, preferând să se închidă în sine. Nu ştiu ce-i va aduce viitorul... Ştiu doar că se află în faţa celei mai importante decizii din viaţa lui de până acum şi sper şi mă rog să-i fie bine.