"Eminescu este omul cu cel mai românesc destin: luptător trădat de prieteni și geniu înfrânt de manualele de literatură." Așa-și începea pledoaria Andrei Gheorghe acum mulți ani, când i-a revenit sarcina de-a-l prezenta pe Eminescu și a făcut-o altfel, într-un mod total rupt de clișeele cu care eram obișnuiți, în cadrul unui program pe care eu, una, l-am urmărit cu sufletul la gură: "Mari români".
Mi-a plăcut prezentarea lui brutal de sinceră. Noica avea dreptate: Eminescu trebuie văzut așa cum a fost. OM. Nici nu cred că și-ar fi dorit altceva.
____________________
"Autopsia lui Mihai Eminescu aduce proba scrisă de mâna lui Sutzu că Eminescu nu a avut sifilis. Doctorul subliniază, textual: "Eroare. Eminescu n’a fost sifilitic”. „Adevărata causă a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce și intensă a facultăților sale intelectuale.”, mai scrie medicul, între altele.
________________
În Memorialul Mihai Eminescu, Profesorul Constantin Barbu afirmă:
"Eminescu a suferit pentru:
– limba română,
– credința ortodoxă,
– reîntregirea României (opunându-se Tratatului secret dintre Regatul Român și Imperiul Austro-Ungar, care prin punctul 2 i-a obligat pe românii transilvăneni să mai suporte descompusul Imperiu Austro-Ungar până la 1 decembrie 1918).
Eminescu a fost ucis, după șase ani de suferințe martirice (28 iunie 1883- 15 iunie 1889).
Limba română, așa cum a creat-o Eminescu (și pe care o vorbim astăzi), este cea mai mare minune care a avut loc în istoria poporului român.
Moartea sa martirică se datorează luptei pentru credința ortodoxă în Regat și Transilvania (vezi articolul din ziarul "Timpul”, nr.112,2 iulie 1883, care a făcut obiectul unei note informative a Serviciilor Secrete Austriece, Arhivele Statului București, pachet Viena CCXVII/2, F.13-15, Akten, K.174).
Moartea sa martirică este cauzată și de lupta lui pentru reîntoarcerea Transilvaniei în trupul României Mari. "
