"Am ieşit din mine ca să păşesc mai departe..."*MiRcEa ELiAdE(1907-1986)

joi, februarie 23, 2017

Feed-Back: Educaţie "civică"...

Mulţi ani n-am înţeles de ce tata nu mă lua cu el, în copilărie şi chiar şi-n primii ani ai adolescenţei, la meciurile de fotbal. Plângeam, imploram, dar răspunsul era acelaşi: NU! Mai târziu, când am mers singură la stadion (mai, 1986, Poli Timişoara - Steaua Bucureşti), am înţeles: se-njura teribil, plus gesturile aferente explicite... Dar dacă atunci n-am avut urechi şi ochi decât pentru faimoşii jucători stelişti (Steaua devenise, în 7 mai 1986, campioana Europei), în timpul altor meciuri de fotbal  vizionate, am constatat că-mi însuşisem cu brio un întreg repertoriu de trimiteri, etc. ...
De ce-mi amintesc toate astea? Simplu: azi, una din fetiţele mele se îmbrăcase într-o bluză de culoare roşie. 
- Ce frumoasă eşti! i-am zis. Ce bine-ţi stă în roşu!
 Şi chiar îi stătea, dar oricum obişnuiesc să-i  complimentez pe cei din jurul meu, ori de câte ori e cu putinţă. Auzind acestea, o altă fetiţă de-a mea a reacţionat într-un mod care m-a cutremurat:
- De ce porţi roşu? Eşti pesedistă, eşti o ciumă roşie! Apoi a început să scandeze prin clasă "PSD, ciuma roşie!"
Fetiţa-n roşu s-a blocat. Eu însămi m-am blocat, preţ de câteva clipe. Apoi m-a umplut o stare de revoltă, dar m-am stăpânit. Cu ce era de vină această fetiţă  pentru că tatăl ei o  dusese zile-n şir în Piaţa Operei din Timişoara? Ce vină are ea pentru injecţia cu ură pe care a primit-o? Ce-a-nţeles ea, cu-adevărat, din tot ce s-a întâmplat? Că unii dintre semenii ei, pesediştii, trebuie să fie lapidaţi? Că singurii deţinători ai adevărului, ai bunătăţii, hărniciei, cinstei şi omeniei sunt ceilalţi, care zbierau în jurul ei
 Cu câteva zile înainte, în timpul unei mici discuţii cu o altă colegă, îi arătase degetul mijlociu...  Educaţie civică - a zis Iohannis, profesorul Iohannis... Educaţie "civică"... 
Nu vreau să spun acum în ce fel am liniştit-o pe fetiţa îmbrăcată în bluza de culoare roşie şi nici pe cea căreia îi fusese arătat degetul. Aş vrea să pot spune ceva despre cum m-am liniştit eu însămi, dar pur şi simplu n-am cum s-o fac, pentru că nu m-am liniştit nici acum, la câteva ore de la incident.
Întrebări ar fi multe, dar prefer să nu le formulez eu, ci să-l las pe cel care va citi aceste rânduri să şi le pună singur... Cât despre răspunsuri...