Îmi propun să fiu succintă, căci toate vorbele ce s-ar putea spune acum, sunt tardive și fără rost...Acum doar TĂCEREA ar mai putea repara ceva... Acum prea mulți ani, în 2004, docții cu pretenții de formatori de opinie s-au visat drept pygmalioni carpatini...Au transpirat, la propriu și la figurat, și nu s-au lăsat până ce nu ne-au arătat nouă, celorlalți, neatinși de geniul creator, opera lor desăvârșită: Galateea din Carpați, în varianta masculină...
Dar gingășia Galateei s-a dovedit a fi brutalitate, cinstea- viclenie, adevărul- minciună și-așa mai departe...Un Frankenstein ironic îi luase locul! Credeați, cumva, că genialii și-au făcut, spășiți, mea culpa? Unii, da, dar zelul cu care-au luat ciocanele spre-a-și demola creația a fost în van. O dată pentru că își pierduseră credibilitatea și a doua oară pentru că încă mai rămăseseră suficienți îndrăgostiți de propria lor creație și capabili s-o apere cu orice preț. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, geniile creatoare au descoperit și un fluturaș timid, ascuns în mâneca veșmântului aurit al Galateei... L-au scos, l-au privit...Era atâta de drăgălaș încât pe loc le-a furat inimile! Și anii au trecut...Fluturașului i-au crescut aripioarele, care-au fost imediat poleite cu grijă și sârg de către pygmalioni...Apoi, tot ei l-au învățat să zboare... Și-a toooot zburat fluturașul poleit, a toooot zburat, până când, din înaltul cerului, a început a-și arăta amenințător antenele spre pământeni... Degeaba și-au frânt mâinile pygmalionii, degeaba s-au rugat, au implorat...Zborul fluturașului nu mai putea fi oprit...
Având în vedere că nu o dată mi-am exprimat profunda admirație pentru cel pe care-l consider poetul sufletului meu, nici nu știu ce-aș mai putea, acum, scrie...Poate doar atât: de ziua lui, îi doresc sănătate multă, împăcare cu sine însuși și cu-ntreaga lume, putere pentru-a mai scrie pentru toți cei care-l iubesc...
Îi pot înțelege teama în fața trecerii timpului...Doar atâta pot să spun, căci sunt prea marcată de sfârșitul ei brusc, ca să-mi pot aduna mulțimea de gânduri care-mi trec prin minte... Dumnezeu să iți liniștească sufletul, Mădălina...
Am avantajul de-a nu fi făcut niciodată parte, în toți acești zece ani de implicare în politică, din nicio tabără, oricât de mică ar fi fost. M-am considerat a fi doar omul propriilor mele convingeri și-am căutat să îmi fac datoria cât mai bine. Am prins multe evenimente interne de-a lungul acestor ani...Multe m-au bucurat, multe m-au dezamăgit, dar nu e nici locul și nici timpul pentru răscolirea lor. Faptul c-am evitat să le abordez n-aș vrea să fie interpretat drept o necunoaștere, nici drept o lașitate și, în niciun caz, drept o incapacitate intelectuala...Pur și simplu sunt un membru disciplinat, atâta tot. Am să mă rezum azi doar la a-mi aduce aminte de ziua președintelui Geoană...Cu greu mi-a câștigat aprecierea, căci nu mi-a fost ușor să accept în fruntea partidului pe altcineva decât pe cel pentru care am intrat: Adrian Năstase. Dar, fără să-mi dau seama cum și când, președintele Geoană m-a convins...Altfel n-aș fi fost în stare să mă implic cu atâta dăruire în campania electorală pentru prezidențiale. Încă nu am puterea să mă refer la tot ce-am observat în decursul acelor luni. Pot doar să spun că am rămas cu un gust amar... Fiind un om de și cu onoare, am ales să nu-i întorc cu vehemență sau în tăcere, spatele... Aceeași atitudine am avut-o și față de Adrian Năstase, în 2004, și mai ales între anii 2005-2008...Am crezut cu tărie în puterea acestuia de-a reveni, în condițiile în care majoritatea îl considerau terminat din punct de vedere politic...Ca un paradox, unii îi stau acum alături... Așadar, voi continua să-l respect pe cel care, timp de cinci ani, a condus partidul...Greșeli? Toți le facem...Important e să învățăm din ele. Mircea Geoană, însă, a adus un suflu nou...Ne-a adus o libertate de exprimare, ne-a scos dintr-o anume rigiditate...I s-a reproșat mereu lipsa de disciplină...Stați puțin! Să mă ierte Dumnezeu, dar majoritatea dintre noi facem politică din pură convingere, suntem oameni educați, inteligenți, n-avem nevoie de stăpâni care să ne dea ordine...Asta sper să nu uite niciun lider, prezent și viitor. Atâta timp cât va fi aproape de baza largă a partidului, neatinsă de interese și practici oculte, va fi apărat în fața oricăror trădări. Ufff...Da...Ziceam că mă voi rezuma doar la a-l felicita pe președintele Mircea Geoană. Mă grăbesc s-o fac, lăsând deoparte orice alte gânduri... Deci: LA MULȚI ANI!!! Încredere și speranță!!!
