"Pentru că oamenii sunt ca oglinzile. Te așezi lângă unii și te vezi urat. Lângă alții te vezi prost. Iar lângă alții te vezi neclar și nu știi ce să crezi. Iar asta îți creează nesfârșite păreri de rău. Uneori însă, rar, foarte rar, sunt oameni lângă care te vezi nu neapărat frumos, nu neapărat ideal, ci doar întreg, sau complet sau pur și simplu într-un mod pe care îl găsești acceptabil. Nu e nevoie să îi cauți, ei apar dintr-o dată din mulțimea mută, trebuie doar să fii atent și, dacă e posibil, să ți-i apropii."
Aceste rânduri m-au determinat să încep să citesc cartea lui Ștefan Caraman.
