Partea întâi:
Noroc că a venit Carol I !
Fără nicio tăgadă, între noi, ca popor și ca națiune, și cei pe care-i admirăm constant vor exista mereu secole. Secole de gândire, de atitudine... Poziția noastră geostrategică ne-a absorbit parcă tot timpul în apărarea cu stoicism a "porților" dintre Orient și Occident. Puține minți libere spre-a se ocupa de cunoaștere, mai mult brațe capabile a ține sabia sau, în lipsa lor, coloane vertebrale extrem de elastice... Cineva cu expertiză avea o explicație solidă, dar n-aș vrea s-o exprim azi, aici.
Mă rezum la a aminti, doar :
» Academia della Crusca , 1582;
» Academia franceză, 1635;
» Academia Leopoldină, 1652;
» Royal Society, 1660;
» Academia Regală Prusacă de Stiinte, 1700;
Din fericire, noi îl avem pe Dimitrie CANTEMIR, membru stimat al Academiei din Berlin, dar slabă consolare...
Putem, oare, recupera un handicap evident? Măcar la nivel de atitudine...
Partea a doua:
Mă bucur şi eu că-n fruntea Academiei Române a fost ales un român adevărat, înainte de pregătirea sa profesională. Mă bucur! Nu mă-ndoiesc că va face tot posibilul pentru a propovădui, de la înălțimea noii sale funcții, ideea redobândirii demnității naționale. Felicitări, Ioan - Aurel Pop!
Dacă nu mă înşel, l-am mai pomenit, în calitate de istoric, pe blogul meu. Era vorba despre o replică argumentată dată unui "prelucrător" al istoriei naţionale căruia nu am de gând să-i pomenesc numele.
