O întreba în șoapte într-o zi.
"Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare - care-o fi"
Abia se mai zărește-acum catargul.
Pe țărm cu ochii-închiși şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.
Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.
Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu pești de aur prinși la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toți muriră-ncolăciţi de flori.
Pe țărm stau două fete-n așteptare :
"Ce ți-ai dorit ca dar în acest an?"
"Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare...
Cea mai frumoasă scoică din ocean"...
